În urmă cu câteva luni m-am străduit să aflu cât din teritoriul României le mai aparține românilor, și cât a fost înstrăinat. Statistic, nu estimat (se vehiculează 5% din terenul agricol, dar sunt numai vorbe, nu cifre oficiale).
Am aflat că nimeni nu știe. Ministerul agriculturii, Agenția de plăți în agricultură, Institutul de statistică, Registrul agricol, Cadastrul. Practic nicio instituție a statului român, care lucrează cu proprietăți sau cu noțiuni despre terenuri agricole, pășuni sau păduri, nu știe în țara asta cine ce teren deține și ce naționalitate are. Un parlamentar mai paranoic mi-a zis (off the record, of course) că cineva știe sigur, dar n-are interes să se afle. Acel cineva ar fi SRI-ul.
Așa o fi, cert e că n-am aflat, dar aveam o speranță că s-ar putea face oarecare lumină după Recensământul General Agricol din iarna asta. Azi am aflat cum se face și ăsta, și mi-a trecut entuziasmul.
Lucrurile stau așa: secretarul primăriei împreună cu „unul care le știe pe toate prin primărie” vine în gospodăria omului. Și-l întreabă:
– Bade, cât pământ ai?
– Apăi, am mai mult, răspândit… no stați să aduc actele să socotim!
– Zi-ne așa, per total, cât să fie? Pe rol la primărie zice că ai atât…
– No, stați să aduc actele …
– Lasă, trecem cât e pe rol la primărie. Livadă ai? Câți pomi, meri, pruni, peri…?
– Apăi nu știu câți pomi, dară să merem să-i numărăm…
– Lasă bade, trecem câte zece din fiecare. Animale câte ai?
Și tot așa. Recenzorii au de completat la fiecare gospodărie câte un dosar de peste zece pagini. Rubricile sunt multe, după cum cere și UE, care zice că fiecare țară membră trebuie să facă recensământ agricol la fiecare zece ani. România îl făcuse pe ultimul în 2002-2003. Atunci nu eram „europeni” și încă nu fuseseră împroprietăriți toți cu pământurile, pădurile, livezile revendicate.
Nu-i vorbă că și după revendicări umbla vorba că toate cererile însumate depășesc terenul agricol al României și se întind până prin Bulgaria. Poate și de asta era necesar un recensământ „pe bune”, ca să nu fim nevoiți să-i invadăm pe bulgari și să le luăm castraveții.
Ce v-am povestit, însă, s-a întâmplat luna asta, într-o seară, într-un sat de munte din fascinanta Românie. Oamenii au bucăți de păduri, de teren, de pășuni, livezi, animale. Întâmplător persoana care mi-a povestit face parte din intelectualitatea satului. Omul era șocat de superficialitatea recenzorilor. L-au întrebat cât fân scoate de pe pășunile lui. Omul s-a apucat să le explice că într-un an a fost așa, în alt an altfel, că a mai scăzut, că a mai crescut, în funcție de factori diverși, de faptul că a avut mai multe animale sau mai puține etc. Recenzorii n-au avut răbdare, au trecut din burtă o cifră.
La livadă la fel. La oamenii folosiți la muncă în gospodărie nu știau nici recenzorii dacă se trec și cei care muncesc cu ziua, la negru sau cu salariu. În zona aia, ca și în altele, dacă-i pui pe oamenii care-ți adună fânul să semneze de primirea banilor nu-ți mai vin a doua oară la câmp.
Mulți săteni au ascuns numărul real de animale de frica impozitelor cu care sunt speriați. Asta demonstrează că nimeni nu le-a explicat că recensământul strânge doar date statistice, nu e nominal, deci n-o să-i vină fiscul pe cap…
În loc să fie o numărătoare profesionistă, pe care să se bazeze politicile agricole din următorii zece ani, recensământul nostru agricol se face cu niște recenzori grăbiți să încheie treaba și să plece acasă. „Când le-am zis să aștepte să ne uităm pe acte, ca să fim siguri, că în funcție de rezultate se vor face cercetări, statistici, investiții, se vor primi subvenții, ce crezi că mi-au zis? Lasă, că la nivel de țară nu se simte!”, mi s-a plâns omul de la munte, dezamăgit de recensământ.
Pe 31 ianuarie 2011 se încheie oficial recensământul agricol. În octombrie, tot anul ăsta, se va face numărătoarea populației. Despre asta v-am avertizat deja aici.
Citiți și jurnalul meu de recenzor:
Cum s-a facut instruirea recenzorilor – partea 1, Care-i capul familie tale? Si cum se închina el?
Cum s-a facut instruirea recenzorilor – 2, Recensamantul, treaba romaneasca
Ziua 1, certitudinile și pixul recenzorului șef
Ziua 3, azi am recenzat (și) o plăcintă cu dovleac
Ziua 4, si chinez, si ateu, si friguros
Ziua 5, dimineața, la TV CNP-ul nu e obligatoriu, pe teren nu se stie
Ziua 5 bis, scrieți „fără religie”, să nu mai dea ăștia bani la biserică
Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP
Ziua 8: Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd și semnez
Misterele Agriculturii
P.S. eu am 7 ciresi =)
Si cati ai declarat? 🙂
Ca şi în perioada din urmă, cea a recordurilor de producţie, cam toate politicile se bazează pe cifre „din burtă”. Umflate sau scăzute după cum bate vântul interesului politic. Estimări din ochi şi rotunjiri din condei. Şi nici în datele celor de la INS nu poţi avea încredere.
Nu am declarat nimic, ca inca nu a venit nimeni sa ma intrebe.