Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Mă sună fiica unei prietene să mă roage să-i fac rost de o adeverință de practică la un ziar, că-i trebuie la facultate. Așa aflu și eu că ea studiază jurnalismul, la Spiru Haret, că e deja în anul 3 și, din vorbă în vorbă ajungem și la principalul subiect:

– Auzi, îmi trebuie și mie un interviu politic, unul economic și… (aud din off o voce care-i șoptește că trebuie și unul social)… nu, social nu-mi trebuie că am, și am și cronica de carte. Doar interviurile astea, dacă poți să mă ajuți.

– Cu cine trebuie să faci interviurile?

– A, nu să le fac, îmi trebuie așa, făcute, că n-am timp să le fac, că am o mulțime de treabă, și trebuie date în trei zile la profa, și două zile o să-mi ia numai cronica de carte s-o fac, și…

– Cum gata făcute, adică să ți le fac eu sau cum?

– Să mi le dai tu așa, de unde știi tu că se găsesc interviurile astea, că eu n-am timp să caut…

– Și de unde să le iau eu?

– Păi tu unde mai lucrezi?

– …  dar eu nu am făcut interviuri politice în ultima vreme, și nici economice. Mai mult reportaje, portrete…

– A, bun, și reportaj îmi trebuie. Dă-mi un reportaj!

– Cum adică, să-ți dau un reportaj făcut de mine să-l duci la școală și să zici că e făcut de tine?
– Da.

– Păi ăsta e plagiat!

– Știu, dar toată lumea face așa. Și n-am timp că….

– Cum să faci așa ceva? Păi dacă te prinde profesoara aia?

– Ete, na, păi suntem o sută și ceva de studenți, crezi că are ea timp să citească toate temele? Și apoi toți fac așa, ți-am zis, toți le iau de pe net, numai că mie nu prea-mi place ce e pe net, vreau așa, ceva mai … știi tu, care nu se găsește pe net…

– Adică cum, că nu știu cum sunt astea de pe net?
– Păi nu știu, dar mie nu prea-mi plac.

– Dar tu ce ziare citești? Pe net, că bănuiesc că nu dai banii pe ele…

– A, ba da, le cumpăr, că nu-mi place să citesc pe net. De fapt nu prea-mi place să citesc, și o carte când trebuie s-o citesc mă chinui mult, dar asta e.

– Și de ce faci facultatea asta?
– A, păi eu de fapt am vrut să fac PR și comunicare, dar ăștia aici pun mai mult accentul pe jurnalism, și mie nu prea-mi place. Adică îmi plac unele, de exemplu am fost la o lansare de carte și am făcut atunci frumos, un articol… Dar astea cu politic, economic nu-mi plac, și n-are rost să mă apuc acum să fac ce nu-mi place, înțelegi?

– Dar să știi că și dacă o să ajungi jurnalist tot va trebui la un moment dat să faci ce nu-ți place. Apoi, de unde știi dacă n-ai făcut niciodată, poate trebuie să încerci să vezi cum e. S-ar putea să-ți iasă niște chestii mai interesante decât celor de pe domeniu. Uite, ai auzit de Tolontan?

– .. daa…

– E un ziarist sportiv. Teoretic el ar trebui să scrie doar despre sport după opinia ta, dar de exemplu în campania electorală din 2009 el a fost ziaristul care după părerea mea a făcut cele mai bune interviuri cu candidații la președinție, cu Băsescu și Geoană.

– … mda…

– Îți spun asta ca să înțelegi că nu trebuie neapărat să îți placă politica sau să te pricepi, și poți să faci un interviu cu un politician de exemplu, mai ales dacă la școală vă cere să fie unul imaginar, poți să-ți imaginezi cum îl iei la întrebări pe Ponta, pe Antonescu, orice politician vrei tu. N-ar fi mișto?

– Daaa, dar n-am timp, că trebuie să….

– Ok, dar nu poți să-ți bați joc de tine așa, doar motivând că așa face toată lumea. Nu e normal să faci așa ceva. Chiar și dacă presupunem că la finalul acestei facultăți n-o să faci jurnalism, ci doar PR, tot trebuie să știi jurnalism, ca să știi ce vor jurnaliștii să afle de la tine, ca PR.

– Dar am făcut și eu de exemplu anul trecut. Am avut de făcut un eseu pro și contra ceva. Și eu am ales Internetul. Și am făcut frumos, am zis acolo și pro și contra, am luat o introducere de pe net, și la examen profa nici nu s-a uitat pe dosarul meu, a zis că mă știe de la ore și mi-a dat 9. Și acum credeam că merge așa, că eu i-am zis că lucrez, și că n-am timp să-i fac toate prostiile alea pe care le cere ea, și prima dată a zis că da, și după aia că nu, că vrea să facem toți astea. Ca un fel de practică, înțelegi, la curs.

– Cursul de genuri jurnalistice sau cum se cheama?

– Da, așa…

– Eu zic totuși să faci o încercare. Dat fiind că nu ai așa mult timp, intră pe net, caută niște interviuri cu politicieni și încearcă să-ți imaginezi cum ai face tu interviurile alea.

– Da, o să mă uit că am acasă niște ziare mai vechi și văd eu ce copiez de pe acolo. Merci!

I-am sugerat câteva adrese de ziare și site-uri pe care se poate uita ca să-și facă o idee despre „cum trebuie să fie interviul ăla”, pentru că tot repeta expresia asta, de parcă la cursul ăla nu li s-ar fi predat nimic despre interviu.

Probabil că fata a închis telefonul și m-a considerat nebună. Și eu m-am îndoit o clipă că dialogul a fost real. E adevărat, am tot citit despre plagiate comise și la case mai mari, sunt conștientă și de nivelul slab de pregătire cu care se ajunge și se iese din facultate în România, dar cred că mă legănam cu ideea că lucrurile astea sunt doar excepții. Poate șocul vine și din faptul că aveam altă părere despre fata asta, care a mai absolvit o facultate, de limbi străine, parcă.

Și da, pe vremea mea… la Facultatea de jurnalism grupele erau mai mici și lucrările practice care ni se cereau chiar erau discutate, cu profesorul, în fața grupei. Nu-ți permiteai să trișezi, că te întreba profesorul ce ai vrut să zici cu nu știu ce expresie. Și picai de papagal. Iar asta era doar cu 15 ani în urmă, totuși.

Nu știu de ce se agită atâta profesorimea că noua lege a învățământului va distruge tot ce s-a făcut în ultimii ani în sistem. Păi dacă doar asta e tot ce s-a creat în sistem în ultimii ani, plagiatul generalizat și furtul de pe net, îi urez noii legi să distrugă tot, să se aleagă praful de tot și să se ia de la capăt. Cu alții dacă se poate. Ce e acum nu mai are nicio șansă.

Iar pentru cei care spuneau până acum că presa e plină de ingineri, transformați în jurnaliști de ocazie, iată un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Țineți-vă respirația!

Etichete: , , , , , ,

53 comentarii la “Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!” Subscribe

  1. dana 27/01/2013 at 00:02 #

    Culegem fix ce am semanat:3% din PIB pentru educatie.In general , parca am semana samanta de prostie,ca ne apropiem cu „recolta” in domeniu de recordul absolut .

  2. Dan Tanasescu 27/01/2013 at 02:24 #

    Hai să vă zic una de când eram eu student la jurnalism! Ni se dă ca temă să facem un desfăşurător de buletin de ştiri la radio. Şi pentru că toţi se plângeau că e greu, profesorul ne-a recomandat să înregistrăm unul, de exemplu de la Europa FM şi să îl folosim ca model. Şi o colegă la vreo 40 de ani, cu copii de şcoală generală acasă, postează un mesaj pe forumul grupei în care ne spune că a înregistrat un buletin de ştiri de la Europa FM şi l-a transcris, dar acum nu ştie dacă să folosească numele prezentatorilor de la Europa FM sau să îşi pună propriul nume, ori să inventeze nişte nume de prezentatori. Ea credea că în asta consta tema! 😆

  3. alice popescu 27/01/2013 at 03:54 #

    şi răspunsul profei (nu neapărat aceeaşi, dar ce contează?!):
    http://gadjodillo.wordpress.com/2013/01/23/plagiatul-si-ninsoarea/

    • Dollo 27/01/2013 at 10:40 #

      Problema cu profii, din câte am mai auzit și de la alți profi, e că sunt tributari angajatorului – universitatea – care le impune să promoveze loazele, indiferent cât de penale ar fi, pentru că e nevoie de studenți ca să meargă biznisu. Așa că, avem un cerc vicios. Până când nu-l rupe cineva, n-avem decât a ne plânge.

      • Nadia 30/09/2015 at 21:50 #

        Tot așa trebuiau promovate toate muștele fără cap, înainte de 1989, când s-a introdus ”acordul global” și în învățământ.Alt criteriu nu au avut,decât procentul de promovare…și să-i vezi tată, cum săreau din clasă-n clasă, toți gugumanii.
        Asta o știu de la copiii mei.
        Eu am terminat cu învățatul pe la 1900…toamna…:) când se făcea carte, nu glumă.Nu se cumpărau corigențele, profesorii făceau meditații la școală, gratuit evident, în afara orelor de curs, cu toți elevii care aveau nelămuriri.Pentru examenul de maturitate–așa se numea atunci, bacalaureatul–profesorii făceau recapitularea materiilor pentru examen, din cele patru ani de liceu.
        La așa strădanie și rezultatele erau pe măsură.
        Peste ani și ani, noi, foștii elevi, mergeam cu drag la întâlnirile aniversare iar dascălilor li se abureau lentilele de bucurie și mândrie, când ne îmbrățișam. Au fost clase, în care, unul sau doi copii nu au urmat o facultate.Și nu erau înscrierile ” pe dosare” ci, admitere cu examene la două trei materii, scris și oral.
        Na, că m-au furat amintirile…
        Nu aș fi scris acest comentariu dacă nu m-ar fi revoltat pretenția acelei ”loaze” de a i se da ceva, ce intră în obiectul ei de studiu.
        Și, ne mai mirăm că ziariștii nu știu să scrie, doctorii omoară oameni, profesorii dictează din carte…etc…
        (unii, nu toți).

        • Nadia 30/09/2015 at 21:56 #

          Erată: profesorii făceau recapitulerea materiilor, din cei patru ani de liceu.

  4. Oana 27/01/2013 at 11:19 #

    Ce sa mai spun…Am fost neplacut surprinsa de o cunostiinta, care m-a rugat „din lipsa de timp” sa ii scriu lucrarea de licenta.. Dupa multe dezbateri cu fiinta care trebuia macar sa mi ofere cateva repere (pentru ca eu studenta la litere nu aveam nici o idee cu ce se mananca turismul), nu a binevoit nici macar sa fie atenta la indicatiile Doamnei Decan (da, da! a ales ca si coordonator pe nimeni altcineva decat pe Decana facultatii!, ca sa vezi cultura!).
    Dupa ce mi-a confirmat ca trebuie sa finalizez lucrarea intr-o saptamana, si i-am raspuns ca nu am cum decat daca lucrez zi si noapte la ea, mi-a raspuns ca nu o deranjeaza sa dau un copy-paste la o lucrare deja facuta, ca cica nu se prinde profa. Oameni tembeli sunt peste tot. Unde mai pui faptul ca isi va deschide si o agentie de turism cu diploma bine-meritata..Pff…am un fior pe sira spinarii!

    • nin 27/01/2013 at 15:16 #

      Am fost neplacut surprinsa de o „cunostiinta” …

      …aşa e pe la Litere? Probabil tastatura, bat-o vina! Nu mai vorbesc despre folosirea diacriticelor, presupun că în vorbire le foloseşti, nu?

      Vezi, de aceea este mai bine să reciteşti înainte da a posta şi să corectezi dacă este cazul … mă rog, dacă a fost din tastatură, pentru că altminteri e ruşinică mare!

      • Oana 29/01/2013 at 13:06 #

        Îmi cer scuze pentru eroare. Se întâmplă şi la case mai mari. Cu diacriticele, e alta situaţia şi nu am de gând să o explic pe larg. Nu le folosesc în scris probabil din obişnuinţă.

    • Bucataru' 03/02/2013 at 21:56 #

      Hehehe..pai aia o sa-i trimita pe bietii turisti la sky in Egipt..Vai de tarisoara asta cu facultatile aka: Fabrici de diplome … ceva tot este pozitiv in povestea asta : macar n-a optat pentru Medicina ! din Egipt te mai intorci..cum-necum !

  5. George 24/10/2015 at 10:33 #

    Ziarizda nu era cumva tipa ajunsa intre timp la Digi ? Sau oricum, daca nu era ea, si aia probabil facuse la fel in facultate…
    Trist.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Raiul există și e în patrimoniul UNESCO

plitivice19

… sub numele de Parcul natural Plitvice, din Croația

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!