Norocosul domn Vlăduț își caută un prieten

Are 13 ani și visele i-au devenit preocupări serioase: „Ce fac eu când mă fac mare?” E o întrebare la care Vlad caută răspuns serios înainte de a deveni mare.

Când l-am cunoscut pe Vlăduț avea 9 ani și o mulțime de vise. Era sigur că toate se împlinesc la „Dansez pentru tine”. Mai era și stelist, ținea cu Becali (politic vorbind) și se identifica perfect cu comentariile lui Mircea Badea, pe care nu-l rata, seară de seară. O iubea pe blonda Andreea, din clasa a 2-a, chiar dacă ea îl cam ignora. Stătea în sectorul lui Vanghelie, într-un apartament modest, cu mama, tata, bunica și surioara lui mai mică. Atunci pusese bazele unui soi de panou de onoare: o carpetă gen „Răpirea din Serai”, înrămată, peste care aplicase, dintr-un colț, diplomele lui de la școală. Din colțul celălalt, timid, se aliniau și diplomele surorii. Așa apărea Vlăduț atunci, în EVZ, în campania copiilor cuminți, organizată anual în preajma Crăciunului.

L-am revăzut recent, incitată de pozele postate pe Facebook. Proaspăt ieșit din găoacea diminutivului Vlăduț, tânărul Vlad are același aspect firav, dar compensează mult cu tăria ochilor. Negri. Stă în același apartament, carpeta de pe perete nu se mai vede din spatele diplomelor care au cotropit-o din toate părțile. N-o mai iubește pe blonda Andreea, pe care a schimbat-o cu o brunetă, tot din clasă, căreia îi cântă piesa Taxi „Cele două cuvinte”. Deocamdată degeaba. A rămas statornic în admirație față de Mircea Badea, dar e dezamăgit de politicieni.

Ce fac eu când mă fac mare?

Azi are 13 ani și visele au devenit preocupări serioase: „Ce fac eu când mă fac mare?” E o întrebare pe care nu și-o pun mulți din clasa a 6-a. Eu mi-o mai pun și acum, dar asta e altă poveste 🙂

Vlad, însă, e aproape obsedat de ea. E îngrijorat de frivolitățile colegilor de clasă, în fața acestei mari provocări care e viața de matur. „Nu știu ce o fi în capul lor! Toată ziua aleargă, se zbenguie, nu se gândesc deloc serios la ce vor să devină!”, îmi explică Vlad.

Una din cauzele pentru care Vlad e așa de determinat să-și găsească o cale vine dintr-o altă rezoluție personală: să se căsătorească și să aibă copii. „OK, dar trebuie să-i întrețin cumva!”, s-a gândit el. Așa a trecut prin mai multe scenarii. A vrut să se facă popă, dar nu poate să cânte. Apoi a zis că s-ar face doctor. La un moment dat a picat și asta. Acum zice că e decis: se face homeopat.

Mama lui îmi spune, în șoaptă: „E îngrijorat. Dacă noi putem face orice, el are niște limite de care trebuie să țină seama!”. Limita lui Vlad se cheamă tetrapareza spastică. O boală care-l împiedică să-și folosească corpul așa cum i-ar dicta mintea. Iar mintea e sclipitoare. Deci cu atât mai ticăloasă apare închisoarea în care stă.

Știu, acum tot ce ați citit mai devreme capătă alte valențe. Aș fi vrut, dacă aș fi putut, să vă povestesc totul despre norocosul Vlăduț, și numai la final să vă spun că e condamnat la un scaun rulant. Dar n-am cum să pun toate lucrurile care se întâmplă în viața lui în altă ramă. Din păcate.

Norocul de a trăi în Rahova

Așa că vom continua de unde am rămas, acum cu ochi mai limpezi. Vlad nu aleargă, nu se zbenguie, ca și colegii lui care nu se gândesc din clasa a 6-a la ce vor să fie când vor fi mari. El stă în banca lui, așteptând să vină cineva să vorbească cu el. Se mai întâmplă, dar rar. Nu poate merge singur, de aceea bunica vine la fiecare două ore la școală, ca să-l ducă pe Vlad la toaletă. Nu poate mânca singur, pentru că mâinile nu-l ajută decât să manevreze vreun mouse uriaș, la computer. Nu poate vorbi pe înțelesul tuturor, ci doar pentru inițiați. Vorbele lui sunt sunete din care distingi greu sensul cuvintelor. Totuși, colegii de clasă l-au învățat, și au ajuns să-l traducă pentru profesorii noi, așa cum o făcea până nu demult doar mama, bunica, tata sau sora.

Veți întreba cum dovedește Vlad, la școală, că merită toate acele diplome și premii de pe tabloul de acasă? Se numește „test grilă” și a fost „inventat” din clasele 1-4, când mama a întâlnit la Școala 141 din Rahova o invățătoare de excepție, care a acceptat să pregătească diferit lecțiile pentru un copil special. Tezele lui, lucrările de control și chiar olimpiadele sunt sub formă de test grilă, iar acolo unde, la română, trebuie să scrie o compunere, o dictează cuiva. „Am avut noroc și cu doamna învățătoare și cu școala. Aud mulți părinți care spun că duc cadouri la școală, că trebuie să dea bani. Noi n-am întâlnit niciodată obiceiul ăsta aici. Și suntem în Rahova!”, îmi spune Dorina Stamate, mama care are doi copii la școala din Rahova, pe Vlad și pe Teodora.

Norocul e un personaj important în viața lui Vlad. Chiar dacă o fi rămas blocat undeva în trafic, atunci când s-a născut (boala lui e dată de o naștere pe care medicii n-au gestionat-o corespunzător), norocul pare că vrea să-și răscumpere absența.

Celălalt noroc ar fi că, deși familia trăiește în Rahova, deși s-ar fi așteptat ca cel puțin pe stradă să îi strige cineva lui Vlad „handicapatule!”, asta nu s-a întâmplat niciodată. „Am avut noroc și cu asta! Colegii din clasa lui Vlad îl iubesc foarte mult, și au fost ocazii când am vrut să intrăm cu căruțul în școală și au strigat alți copii, care nu erau din clasa lui, să se facă loc că trece Vlăduț”, povestește Dorina Stamate.

Definiția norocului

E de înțeles, deci, de ce principalul ingredient pe care-l vrea acum Vlad pentru planurile lui de viitor e… norocul. La sfârșitul anului și-a făcut bilanțul – care i-a dat pe plus pentru că primise un premiu neașteptat la Gala Persoanelor cu Dizabilități – și planul pentru 2011. „Vrea să facă mediații la matematică, pentru că a ajuns deja la un nivel la care eu nu mă mai pricep să-l asist. El îmi dictează temele pe care le facem împreună, și deja simte nevoia cuiva mai priceput decât mine. Apoi vrea să-și îmbunătățească engleza”, traduce mama lui Vlad.

Ca plan de viitor, pentru întreținerea familiei pe care visează s-o aibă, Vlad s-a gândit inițial la „niște afaceri”. Tot el s-a descurajat, pe motiv că „trebuie să ai noroc ca să faci afaceri în România”. Așa a aflat până la urmă Vlad care e definiția norocului, pe care mi-a repetat-o și mie, rar, ca s-o înțeleg: „Norocul e atunci când pregătirea se întâlnește cu oportunitatea!”

Un băiat de gașcă

Până la familie și alte oportunități, Vlad are nevoie de un prieten. Mama și bunica n-o să poate merge peste tot cu el, mai ales că vârsta își cere drepturile. „A vrut să meargă la mall, cu băieții. Au fost vreo cinci-șase. A trebuit să-l ducem acolo și să ne plimbăm câteva ore ca să-l lăsăm singur cu băieții. Unul dintre ei și-a asumat sarcina să-i dea și lui să mănânce și să bea”, zice Dorina Stamate. „Da, dar a fost frumos. Una e să mergi în doi la mall, și alta e în gașcă!”, o completează Vlad.

Numai că în gașcă, cineva trebuie să „și-l asume pe Vlad”. De aici și dilema Dorinei Stamate pentru anul ăsta: „A zis că dorința lui pentru viitorul revelion e să-l facă cu colegii. L-aș lăsa, dar cine și-l asumă o noapte întreagă?”. Teodora, sora lui care acum e în clasa a 2-a, o frumusețe de fată, cochetă și zvăpăiată, sare de la locul ei și se oferă, cu o falsă, matură, lehamite: „Mi-l asum eu, ce să fac. O să merg cu el!”.

Dacă am trăi într-o țară normală, Vlad ar putea să aibă iluzia independenței, măcar în mobilitate. Are deja un căruț electric, pe care l-ar putea manevra și singur, dacă blocul, cartierul, orașul, lumea în care s-ar învârti el ar fi dotate cu uși largi, rampe și facilități pentru persoane cu handicap. Cum trăim în România, asta ne ocupă tot timpul, așa cum spune și Vlad, după idolul lui de la TV. Iar timpul lui Vlad este, deocamdată, și timpul mamei, al bunicii, al familiei. Când va avea un prieten, va fi un pic și al lui.

Fotografiile sunt realizate de Bogdan Stanisor

***

Dacă vreți să știți cum era Vlăduț la 9 ani, citiți și articolul apărut în EVZ în 2006:

Vlăduț face revista presei și e fan Becali

Vlăduț are 9 ani și un trupușor firav care nu trădează deloc pofta pentru mâncărurile lui preferate: sarmale, ciorbă cu perișoare și plăcinta cu mere făcută de bunica. Nu zburdă prin casă, nu e gălăgios ca și copiii de vârsta lui. Nu se joacă cu mașinuțe, nu crede în povești și știe că dacă medicina nu va progresa fantastic în următorii ani, viața lui va fi legată de un scaun rulant. Matur pentru cei 9 ani, Vlăduț are umor și o inteligență vie. E un interlocutor remarcabil, care nu se sfiește să te ironizeze de la înălțimea unor ochi jucăuși și scrutători.

“Să mă pui pe prima pagină”

Stătea pe un scăunel pitic, ca și el, în fața unei mese pe care trona deschis un “Evenimentul zilei”. Nu e interesat de micul ornament de pom pe care i l-am adus, ci de cine conduce ziarul pe care-l reprezint.

Vlăduț mai citește ProSport și Gazeta Sporturilor pentru că e suporter stelist și urmărește, fără scăpare, emisiunea lui Mircea Badea. Visul lui ar fi să aibă dimineața, pe măsuța din fața lui, toate ziarele, răsfirate, întocmai ca pe masa lui Mircea Badea, iar el să le comenteze, privindu-se în oglindă.

Acceptă să-mi dea un interviu pentru campania “Copii cuminți” cu o condiție: “să mă pui pe prima pagină, ca să spună de mine Mircea Badea la Antena 3”.

“Anarhist, neanarhist, eu tot cu Becali țin!”

E firesc, când citești numai presa și n-ai crezut niciodată în “Albă ca zăpada”, să fii pasionat de politică. Vlăduț e la curent cu tot ce mișcă în politică și pe sticlă. Știe că stă în sectorul lui “Care este, pe persoană fizică”, însă cel pe care-l admiră este președintele PNG, Gigi Becali. Doamna Stamate, mama lui Vlăduț, îl suspectează că admirația față de Războinicul Luminii i se trage de fapt de la Steaua. Însă Vlăduț perseverează și spune că are de gând, când va fi mare, să devină membru PNG, și poate chiar senator, deși nu știe deocamdată care e diferența dintre cele două. Îl încurc un pic când îi spun că sondajele arată că anarhiștii țin cu Becali, or eu îl știam pe el copil cuminte. După un moment de gândire, în care și eu și mama i-am explicat ce e ăla un anarhist, Vlăduț conchide: “Anarhist, neanarhist, eu tot cu Becali țin!”.

Visul lui: “să merg și eu în picioare”

E dificil să întrebi un copil cu tetrapareză spastică ce vrea să devină când va fi mare. Teoretic mami i-a explicat că el nu va putea merge niciodată și că, atât cât se știe acum în medicină, nu prea există șanse de vindecare pentru el. Vlăduț acceptă, dar nu renunță la vise. Așa că, în ultima vreme a tot împins-o pe mami să meargă la “Dansez pentru tine” și să performeze în Salsa și Cha-cha. Visul lui: “Să merg și eu în picioare!”. O replică ce ar smulge o lacrimă în colțul ochiului, stârnește doar o explicație matură din partea mamei: “Vlăduț, dar mama ți-a explicat că visul tău nu se poate îndeplini automat, dacă eu aș câștiga emisiunea. Nici acel copil, care a câștigat, dacă va merge în China să se opereze, nu e garantat că se va face și bine”.

Dacă ar fi să dea un titlu articolului despre el, Vlăduț ar zice așa: “Sunt cuminte, modest și bun la lecții”.

Pro și contra despre

Intergarea în UE: “Am o părere proastă. Dacă ne integrăm nu mai putem să mulgem vaca și să tăiem porcul”.

Mihail Hărdău, ministrul învățământului: “|mi place de el pentru că e șeful nostru, la învățământ. Asta e părerea mea de copil deștept”.

Dan Voiculescu: al treilea om politic pe care-l admiră Vlăduț, pe motiv că “A fost șeful lui mami timp de două luni și are postul Antena la care mă uit eu”.

Moș Crăciun: “Vine la copiii cuminți, dar nu cred că are bani să-mi aducă mie un laptop, că are prea mulți copii pe listă”.

Vlad Țepeș: “E ăla cu țepele, de la care îmi vine și mie numele”.

Îi plac blondele și jocurile de noroc

Vlăduț o iubește pe Andreea, colega lui din clasa a II-a de la Școala generală 141 din Rahova. A fost dragoste la prima vedere, pentru că Andreea e blondă cu ochi albaștri. Momentan ea nu-l mai iubește, deoarece “prietenul meu Dodu a scuipat în sticla cu apă a Mariei, prietena cea mai bună a Andreei”. Vlăduț nu disperă, însă, ci ia capriciile blondei cum se cuvine: “așa sunt fetele, azi ești <iubitul meu>, mâine <adio!>”.

Îi mai plac jocurile de noroc: table, dame, pocher, și să meargă cu băieții la iarbă verde și grătar. “Stă în scăunelul lui și flutură un carton, ca să facă vânt la grătar, și e încântat să asiste la asemenea petreceri”, povestește doamna Stamate.

Confruntat cu dilema: “cum să-i mai spunem lui Moș Crăciun că ești copil cuminte, când ție îți plac jocurile de noroc?”, Vlăduț admite o mică cenzură: “nu scrieți asta, că m-a luat gura pe dinainte”.

Etichete: , ,

6 comentarii la “Norocosul domn Vlăduț își caută un prieten” Subscribe

  1. Xanaxdu 07/01/2011 at 13:41 #

    Dollo,
    Am citit articolul asta azi dimineata, si la momentul respectiv nu mi se parea ca ar fi ceva de comentat, dincolo de senzatia de tristete pe care mi-a trezit-o.
    Insa cum articolul m-a urmarit peste zi, revin cu urmatoarea intrebare/intrebari:

    De fapt, ce isi doreste articolul asta (si ce si-a dorit cel din 2006)?
    Tu, ca jurnalist, ce obiectiv ai avut? Raising awareness? Sa ne trezesti mila? Sa ne simtim vinovati ca noi nu sintem ca Vladut? Sa injuram statul ca nu face nimic? Sa il faci pe Vladut si familia lui sa aiba cele 15 minute de celebritate? Sa contribui la toleranta fata de persoanele cu handicap?

    Ca persoana care a suferit de oaresce handicapuri in copilarie (psihologice, nu fizice), pot sa spun ca ORICE ar face, ceilalti copii, parinti si restul societatii vor ride si vor comenta pe la spatele celui cu handicap. Si chiar daca societatea sa zicem (ipotetic) ca nu o face – si ‘faceti loc ca trece Vladut’ este un apel sincer, persoana cu handicap oricum va suferi PRESUPUNIND (chiar fara baza reala) ca ceilalti il judeca si comenteaza. Chiar si faptul ca scrii un articol despre el (chiar daca pozitiv), este tot o forma de condescendenta.
    Tot ce isi doresc copiii cu handicap este sa fie tratati NORMAL, ceea ce este in mare masura imposibil. Discriminarea pozitiva este tot un fel de a-i spune ca nu e la fel cu ceilalti.

    Doi la mina: tot din experienta personala pot spune ca partea legata de ‘uite ce bine invata copilul asta cu handicap’ este un self-fulfilling prophecy: In general, copiii cu handicap (altul decit intelectual) se omoara cu cartea exact pentru a supracompensa, fie complexul de inferioritate, fie izolarea la care este expus fortuit. Chestie care de altfel, nu e naparat in interesul copilului: a fi cel mai bun din clasa este o reteta sigura spre si mai multa singuratate…

    Trei la mina si ultima: Fiind in Ro de Craciun, am avut o discutie de familie (persoane cu tot felul de profesii intelectualo-liberale), in care am concluzionat cu totii ca sintem satui pina peste cap de apetenta cu care in Romania ni se prezinta cazuri sociale la televizor, in presa, etc, cu precadere in perioada de Craciun, Pasti, etc, si cu subtextul ‘donati, salvati sau pur si simplu simtiti-va vinovati ca voi nu sinteti in situatia aia’. Pot spune cu mina pe inima ca in Ungaria nu imi amintesc sa fi vazut in ziare campanii de ‘Salvati-o pe X’, ‘Ajutati-ma sa traiesc’, ‘Gigel e premiant dar nu are brad de Craciun’, etc. Sintem responsabilizati sa ne donam 1+1% pentru cauze in care credem, in rest exista NGOuri functionale care se ocupa de rezolvarea acestui gen de probleme. La fel a fost situatia si cind am lucrat cu lunile in Olanda, Anglia, Luxemburg samd. Puteam deschide ziarul si televizorul fara sa vad atitea apeluri disperate. In tarile despre care vorbesc problema handicapatilor si a sarmanilor se trateaza cu decenta, nu se popularizeaza in stil manelist sau lacrimogen. Si nu cred ca exista tara care sa aiba mai multa grija pentru handicapati si mai mult voluntariat pe tema asta decit Olanda…

    Scuze, nu inseamna ca acuzatiile astea iti sint aduse tie. Singura sageata care te viza era simplul fapt ca nu inteleg obiectivul articolului tau. Ca parte a societatii civile, tu de fapt ce voiai sa obtii povestindu-ne despre Vladut?

    • Dollo 07/01/2011 at 14:09 #

      Nu cred ca am avut asa un scop precis in minte cand l-am scris. In 2006 a fost un copil, intr-o campanie. S-a intamplat s-o cunosc pe mama lui, si am fost curioasa sa-l cunosc si pe el, din povestile ei. Scopul a fost sa obtina o diploma de copil cuminte de la Mosul 😉 Si a mai obtinut atunci ceva neasteptat si extraordinar pentru el: l-a citit Mircea Badea pe post, si a fost impresionat.
      Acum, pur si simplu mi-a facut placere sa-l revad, dupa cativa ani, si sa scriu despre el, ca despre o persoana remarcabila. Mie asa mi se pare. Da, poate ca in subconstient e si ceva mila si tristete pentru el, dar nu mi-a trecut prin cap nici sa injur statul, nici sa indemn la campanii de intrajutorare. Si pe mine ma obosesc astea. Nici el, nici familia lui nu cred ca vor asta. Sunt niste oameni admirabili. Imi place modul in care oamenii astia isi cresc copiii, si cum incearca sa-i integreze in viata, pe amandoi la fel, fara sa se gandeasca la fiecare pas ca el e cu handicap si nu poate cutare sau cutare lucru. Cred ca mai degraba ar servi drept model acelor familii care au ghinionul sa detina un handicapat, si care-l marginalizeaza chiar ele, familiile, pe considerentul ca oricum e condamnat sa fie un rebut.
      Am scris despre el pentru ca mi se pare ca e un om in devenire, asa cum imi plac mie oamenii. Si sper sa si ajunga ce vrea el si eu sa mai scriu despre el 🙂 Daca vrei, cred ca Vlad s-ar incadra la categoria aia de romani care ar trebui mai des scoasa in fata: a romanilor care nu asteapta nimic de la stat.
      Cat despre stat si campaniile alea, da iti dau dreptate. Cred ca la noi exista mai multe si dintr-o lipsa a masurii care se manifesta in Romania in toate, dar si dintr-o lipsa de mijloace legale si reale pentru aceste cazuri. In tarile de care spui sistemul functioneaza, la noi nu. Inca. Iar pentru Vlad, statul a facut tot ce a facut impins de la spate de parintii lui. Daca mama lui nu s-ar fi preocupat asa de mult de el, probabil ca nici scoala n-ar fi urmat-o. Ca e mai usor sa zici nu se poate decat sa incerci.

  2. Ana 08/01/2011 at 00:26 #

    Buna ziua,

    Mai intii as vrea sa ma adresez lui Vladut, si sa ii spun ca daca are nevoie de un prieten, il invit sa il cunoasca pe fiul meu mai mare, Mihai, care are 7 ani si o istorie asemanatoare, dar un destin diferit.

    Si eu l-am considerat pe fiul meu norocos, dintotdeauna. Desi s-a nascut cu dipareza spastica (doar picioarele ii sint afectate de paralizia spastica), din motive nestiute insa, am considerat noroc mai intii ca boala s-a limitat doar la atit. Apoi, am descoperit, pe zi ce trece, ca Mihai e foarte inteligent, si familia lui Vladut stie, probabil, ca inteligenta lor (a tuturor celor cu paralizie cerebrala) pare sa vina din ceva mai mult decit doar din limitarea fizica, poate din balanta pe care Dumnezeu le pune in toate…As adauga si inima mare si maturitatea de care copiii nostri dau dovada. Iar apoi, norocul era ceva ce parca il insotea pe Mihai orice facea, iar noi ne invaluiam in el, ca intr-o paturica…Nu uit de familiile amindurora, si ale tuturor celorlalti in aceeasi situatie, care nu vor putea niciodata sa descrie lupta din fiecare zi. Destinul lui Mihai difera putin, apoi, pentru ca, dupa ce am descoperit o terapeuta fantastica, cu ajutorul careia Mihai a mers la virsta de 2 ani, am plecat in Canada.
    Ma bucur sa citesc ca au avut „ajutor” de la scoala (ghilimelele le-am pus pentru ironie, pentru ca stiu foarte bine cit trebuie sa se fi luptat familia pentru asta!) si ca macar de violenta batjocurii Vladut a scapat, pentru ca ma cutremur si acum cind ma gindesc cum ar fi fost pentru Mihai daca ramineam in tara. Aici a avut ajutor cit s-a putut din partea societatii, si, desi multe se mai pot face inca, nu se compara situatiile.

    Dintre toate scopurile posibile ale articolului initial, eu am ales sa cred in „comunicare”. Astfel, am aflat unii de altii, am aflat ca nu sintem singurii care traim aceste experiente, foarte apropiate, desi indepartate geografic. E o poveste de succes, la urma urmei, ca ai reusit sa supravietuiesti si sa te bucuri de minunea din copilul tau, cind in fiecare zi iti vine sa mori de oboseala si de mila. Cum, sa iti fie rusine si sa cauti scuze ca esti mai inteligent si mai bun si mai matur decit cei din jurul tau, indiferent de unde vine inteligenta asta? Nu se poate una ca asta!! Si nici nu cred ca familia a acceptat sa se vorbeasca despre ea ca sa trezeasca mila – numai in Romania, din cauza prejudecatilor si a saraciei, orice gest de „raising awareness”, oricit de benign ar fi, e considerat „cersetorie”. Mihai a participat aici, in Canada, la zeci de astfel de evenimente, majoritatea de stringere de fonduri, si nimeni nu i-a zis „taci din gura, traieste cum poti si lasa-ne in pace, ca am vazut destui ca tine!”; ba, dimpotriva, a primit un premiu al comunitatii pentru eforturile lui.

    Concluzia e ca ma bucur ca am auzit de Vladut. Famila are toate gindurile bune din partea noastra, stim si noi ce inseamna…Succes lui Vlad, sa devina ce isi doreste!!

    • Dollo 08/01/2011 at 11:02 #

      Ana, bine ai venit pe aici si iti multumesc pentru mesajul adresat lui Vladut. O sa fac astfel incat sa-l vada 🙂 O sa-i propun mamei lui Vlad sa incercati o corespondenta intre Vlad si Mihai, cine stie ce iese din prietenia asta la distanta? 🙂 Și cred ca ai dreptate, și comunicarea e unul dintre scopurile acestui gen de articole.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Tweets that mention Norocosul domn Vlăduț își caută un prieten | Dollo zice Bine -- Topsy.com - 08/01/2011

    […] This post was mentioned on Twitter by gaerwnn. gaerwnn said: Norocosul domn Vlăduț își caută un prieten | Dollo zice Bine http://t.co/I9T1Xrq via @dollozicebine […]

  2. Bune de citit: 3-9 ianuarie 2011 « Dojo Blog - 10/01/2011

    […] Norocosul domn Vlăduț își caută un prieten – un alt fel de copil, cu gânduri de om mare şi suflet cât 10. […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Minune, în decembrie în sectorul 3 au răsărit părăluțele

flori-negoita

În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.