Mister Pete Souza, fotograful oficial al Casei albe, a scris o carte despre ce înseamnă să fii fotograful președintelui. Time publică un set de fotografii alese de Souza, în care Obama e surprins în diverse ipostaze neoficiale, în timpul primelor sale 100 de zile de mandat. Mie mi-a plăcut asta în care mâinile soților Obama se ating pe o balustradă, dar și alte câteva care dezvăluie un președinte „jucăuș” 😉 Îl veți vedea pe Obama mâncând înghețată în Japonia, bătându-se cu zăpadă în grădina de trandafiri din spatele Casei albe, făcând farse personalului, îmbrățișându-și tandru nevasta sau copiii.
Pozele astea, selecționate de Souza, le puteți vedea aici, iar aici găsiți mai multe din pozele oficiale, selectate de personalul de la Casa alba. Souza spune ca de cand e pe langa Obama i-ar fi facut vreo 20.000 de poze saptamanal.
E drept că Basescu nu e așa chipeș ca Obama, dar n-ar fi mișto niște poze neoficiale și cu „jucătorul” nostru? Vă las vouă plăcerea imaginației 😉
pai pe balalau al nostru nu l-ai vazut la tv, la spritze cu becali?
L-am vazut, dar mai voiam 🙂
Uite trei din pozele mele favorite cu Obama:
http://weblogs.baltimoresun.com/features/mutts/blog/2009/11/bo_obama_thats_the_spot.html#more
si
http://weblogs.baltimoresun.com/features/mutts/blog/2009/04/bo_obama_portuguese_water_dog_1.html
si
http://weblogs.baltimoresun.com/features/mutts/blog/2009/04/obama_dog_bo_2.html
asa, fara legatura directa, este o chestie care imi place la Obama (si Michelle): anume ca fetele lor se imbraca si arata ca doua fete normale la virsta lor, nu ne sint bagate pe git in varianta de ‘modele’ si ‘fetele frumoase/sexy ale lui Obama’. In contrapartida, ma gindesc la fetele lui Basescu, Geoana, baietii lui Nastase, Mazare, Prigoana, samd. Ai nostri se prabusesc sub greutatea hainelor de firma, a tinichelelor de fite, a discotecilor si a scolilor de lux, in vreme ce fetele Obama arata normal si au inca acea inocenta de scolarite, in ciuda faptului ca sint ‘first daughters’.
O fi si chestie de imagine aceasta modestie a comportamentului si a hainelor (Lady Obama combina hainele de firma cu hainele cumparate prin catalog), dar clar the Obamas demonstreaza un „normal” al comportamentului despre care s-a uitat in Romania. Comparati-o pe Malia Obama cu fata lui Geoana (ca sint putin diferite ca virsta)…Sau comparati-o cu toate fetele de 12-13 ani din Romania care se dezbraca pe hi5…De Sasha nici nu mai vorbesc, e un ghemotoc de dragalasenie…Iar Bo Obama este clar favoritul meu, dar asta e deja un alt subiect…
Hi, hi, cum a stat el saracul Bo cu coiful de sarbatorit pe cap 🙂 Ca sa intru in comparatia ta, Basescu avea la un moment dat, cand era primar, niste poze adorabile cu cainele lui (era un boxer, nu mai stiu cum il chema) si apoi a mai facut o sedinta foto, stand in fund pe podeaua din bucatarie si alaptand cu biberonul niste pui de catei, pentru o revista a lui Dinescu. Era tot in perioada cand la primarie incepuse sa eutanasieze maidanezii. Dupa ce a devenit presedinte nu si-a mai permis cred genul asta de PR. Desi era foarte bun. Pe vremea aia credeam ca in spatele acestei imagini sta Adriana Saftoiu. Ea a fost totusi cu el si la presedintie, unde lucrurile au devenit mult prea incrancenate. Deci cred ca pe parcurs el a pierdut placerea de a fi el insusi, asa cum era cand nu era presedinte.
Da, da, si mie imi place normalitatea asta pe care o induce familia prezidentiala americana. La mijloc e si un PR foarte bun, dar daca n-ar exista si o substanta in spate n-ar iesi asa. Comparatia cu Romania e practic imposibila. La noi tot sistemul de valori e distrus iremediabil. Cel putin in anumite paturi sociale, aia de sus si aia de jos.
Dollo, ala cu coiful nu e Bo, e frate-so Cappy (Intii senatorul Kennedy l-a avut pe Cappy, apoi i l-a facut cadou pe Bo lui Obama).
Despre Basescu: sincer, nu mi-l pot inchipui iubitor de catei: cred ca boxerul o fi fost al doamnei sau al fetelor.
Trebuie neaparat sa te felicit: in textul tau am gasit o chestie care mi-a placut extraordinar: „cred ca pe parcurs el a pierdut placerea de a fi el insusi, asa cum era cand nu era presedinte”.
Cred ca la multi ni se intimpla chestia asta, odata cu functiile – dar baiul e ca odata cu pierderea functiei putini mai stiu sa revina la ‘ei insisi’. Asa ca mai bine se agata cu disperare de functie, sa nu fie nevoiti sa ajunga la introspectie ca sa se regaseasca…
Inca o chestie: cind spui ca patura de sus si de jos sint distruse iremediabil, implici cumva ca ar exista si una de mijloc? Daca exista una, ma tem ca e tare subtire…
Da, e foarte subtire, dar inca exista. Eu ma refer la acei oameni care isi fac meseria cu placere, care traiesc fara sa se raporteze neaparat la altii, fara sa astepte ceva de la stat sau de la forte divine, fara sa faca compromisuri idioate de dragul de a se agata de diverse lucruri/functii Poate ca nu se incadreaza, financiar vorbind, in standardele paturii medii a societatii, dar din punct de vedere moral sunt sanatosi si constienti de valoarea lor reala. Eu acolo, in acel segment imi pun bazele, daca e sa ne facem sperante ca vom apuca vremi mai bune…
Chiar azi aveam o discutie cu domnul meu (istoric de meserie) a propos de paturile sociale, cautind o definitie a clasei de mijloc. In istorie, unii o definesc pe baza de avere altii pe baza de educatie. In Romania, intrucit educatia e praf (toti avem diplome), s-a ajuns la eroarea conform careia definim clasa mijlocie pe baza de venituri si posesiuni. Eu cred ca de fapt clasa mijlocie e cea a oamenilor liberi – „fraier”, care vine din germana „frei herr”, si care pe vremuri insemna altceva. Acum da, probabil ca cei din clasa mijlocie sint fraierii, adica cei pe care ii definesti tu mai sus (si priviti drept fraieri de restul lumii).
Ca angajata in mediul corporatist, pot spune ca nu ma simt libera deloc acolo, dimpotriva ma simt o sluga – deci in nici in caz veniturile rotofeie nu ma fac sa ma simt clasa mijlocie, ci un rob al unui sistem bine uns. Ceea ce ma face insa libera e faptul ca nu s-a pliat pe mine personalitatea (sau mai degraba lipsa ei) corporatistului, arivismul, pupincurismul, etc. Si pentru asta sint recunoscatoare educatiei (daca nu aveam luxul diplomelor adunate pe afara si a transformarilor pe care acea educatie a adus-o capsorului meu, probabil ca eram si eu o gaina preocupata sa aiba plasma cu diagonala mai mare decit a colegilor, si vacante cu 3 zile mai lungi si 3000 Km mai departe). Deci, ca sa concluzionez, educatia e cheia, si nu cea facuta la gramada, ci cea care te transforma si te separa de multimea de palmasi din mediul privat…
Da, educatia conteaza in orice. Iar noi, precum vezi, am inceput sa sapam temeinic, la temelia lucrurilor, „reformand” educatia pana cand am transformat-o in afacere de intermedieri diplome.