Am vorbit azi cu un domn, liderul unui sindicat dintr-o firmă mare, multinațională. M-am prezentat, i-am zis ce vreau, că scriu un articol despre, și că mă intereseaza cutare aspect. Foarte amabil, omul mi-a vorbit mai bine de jumătate de oră (la telefon), mi-a răspuns la toate întrebările, ba chiar a făcut un pic pe cocoșul, dacă mă întrebați pe mine, dar per total a fost o discuție productivă. Pentru documentarea mea. La final, dau să-mi iau la revedere, și ce credeți că-mi zice?
„Dar vă rog să nu apară nimic în ziar din ce v-am spus. Că v-am zis așa, dumneavoastră, despre ce e vorba, dar nu vreau să apară prin presă și să se seziseze cei de la firmă că așa și pe dincolo!”.
O clipă am rămas mută. Omul nu mă cunoștea, am vorbit atunci prima dată, i-am spus că sunt ziaristă, și că îl întreb ce-l întreb pentru că mă interesează să scriu un articol. Deci știi din start că e vorba de o discuție „on the record”, sau „pe bune”, ca să fim pe înțelesul sindicaliștilor din această țară minunată. Cum să spui la final că mi-ai zis doar mie așa, ca să aflu… Și ce să fac cu ce mi-a zis el, să-i povestesc lui Toshiba?
Dacă-mi spunea că vrea să vorbim, dar fără să-l citez, eram de acord. Pot să înțeleg că unii oameni nu vor să apară în presă sau nu vor să se complice cu eventuale rapoarte față de superiori. Dar ăsta nu spusese nimic până atunci.
Las la o parte că aproape tot ce mi-a zis, hai 90%, era informație pozitivă. Deci sub nicio formă nu avea ce să sufere de pe urma apariției în presă din partea patronilor. În plus e liderul organizației sindicale, deci n-ar avea nevoie de vreo aprobare ca să vorbească cu presa.
După ce i-am zis că nu mi se pare că ar avea ceva de pierdut dacă apare citat cu ce mi-a zis, dimpotrivă, că de fapt i-a lăudat pe patronii străini la care lucrează, omul își nuanțează poziția: „Da, păi să subliniați că în cazul nostru am avut un sprijin mare din partea patronatului, am colaborat foarte bine și aici suntem în armonie….!”.
Așa, măi nene, să construim împreună capitalismul și libertatea de expresie în frumoasa și bogata noastră patrie, România! Un mare URA pentru lupta sindicală din țărișoară. Și pauăr to ză pipăl, negreșit!
Pai tu ai uitat ca liderii sindicali din tara asta, ciorbea si alalalt, au trecut repede de partea cealalta a baricadei ? De ce ai tu impresia ca s-a schimbat ceva ? De ce crezi ca au esuat manifestatiile din toamna contra guvernarii boc ?
Pai tovarasului de la UGSR-ul asta de tip nou ii este frica nu de patronat, ci de proletariat. Ce lider de sindicat e in ochii platitorului de cotizatie acela care lauda patronatul? Unul vindut.
Dimpotriva, mie mi s-a parut ca i-ar fi frica de patronat, ca pe astia ii lauda, chiar si in final, cand mi-a zis sa …„subliniez”… că așa și pe dincolo
Asta vroiam si eu sa zic: omului ii este frica sa nu afle cei pe care ii reprezinta ca de fapt el este omul patronului…