Îmi povestește un amic, cu indignare, despre iubita lui care e profesoară de liceu și e nevoită să cotizeze cu sume fixe către inspectorul școlar județean (300 de lei), directorul liceului (150 de lei), adjunctul directorului (100 de lei) și să dea o masă pentru 8 persoane la o cârciumă (în valoare de alți 500 de lei). Totul pentru obținerea unui grad și menținerea postului de profesoară de engleză, într-o localiate de munte, unde câștigă 650 de lei salariu lunar. Mă indignez și eu, dar din alt motiv decât amicul. De ce femeia aia, intelectuală care va să zică, tace și se supune?
Amicul îmi răspunde: păi ce vrei să facă, e o localitate mică, 12.000 de suflete, toți se cunosc, iar poliția e mânjită.
Dar a încercat să meargă la poliție? Nu. Pentru că toată lumea plătește, iar șpaga e așa de normală încât se dă direct în plic, destinatarilor, fără precauții sau false pudori.
Discuția vă e familiară, sunt convinsă. Toți auzim sau trăim așa ceva, mai mult sau mai puțin. Îl întreb pe amic dacă vrea să scriu despre asta. Dacă fata vrea să declare, chiar și sub protecția anonimatului, că i s-a cerut șpagă ca să ia un grad în învățământ. El zice că sub nicio formă, că fata se teme și că dacă vreau să scriu pe blog, mai treacă meargă, dar nu care cumva să scriu în „presa adevărată”… N-a vrut nici măcar să-mi spună numele localității în care predă profesoara.
S-a stârnit apoi o discuție aprinsă. El era indignat că în învățământ se cere șpagă, pentru că până atunci avea impresia că măcar domeniul ăsta a rămas curat. Eu eram indignată că ea nu protestează. Apoi el s-a indignat de indignarea mea. Cum adică să protesteze? Păi nu mă gândesc că în localitățile mici, de provincie, dacă strici apele ești mort?
Nu mă gândesc la asta, poate pentru că nu trăiesc acolo și mi-e ușor să fac revoluție de pe canapea, cum s-a exprimat amicul meu. Dar m-am gândit, totuși, de unde scoate profa aia o șpagă de zece milioane dintr-un salariu de șase? Apoi aflu că de fapt ea mai dă și meditații, care-i dublează venitul lunar, chiar dacă nu-l face suficient. Apoi mai sunt și vacanțele și uite așa ajungem la vorba lui Băsescu, moment în care amicul scoate fum pe nări.
Nu știu dacă ce zic eu e revoluție de canapea sau dacă e mai normală atitudinea acelei profesoare. Eu zic că n-ar trebui să fie. Dintr-un milion de motive, din care mă rezum la două:
1. Pentru că nimeni nu luptă pentru drepturile tale, dacă tu nu ești în stare să ți le aperi
2. Pentru că tu ești un profesor, deci se presupune că te numeri printre cei mai buni și morali oameni, aleși ca să modeleze caracterele copiilor, în speranța că vor deveni cetățeni buni.
Or, dacă tu esti un laș, ce principii de viață le insufli copiilor? Doar „capul plecat sabia nu-l taie”? Vă mai spuneam aici de ce profesoara care a făcut greva foamei a fost repudiată de colegii ei și de părinții copiilor. Tot din cauza asta. Că mersul pe burtă a devenit o filosofie de viață mult mai profitabilă, în timp ce ne lăsăm sângele să fiarbă doar în oala ermetică a ecranului de la Realitatea sau Antene. Și ne răcorim semnând petiții online sau susținând, cu click-uri apăsate, cauze pe Facebook.
Apropos, mă disperă invitațiile astea de susținut cauze pe Facebook. Culmea e că la un moment dat am răspândit și eu vreo două, dar între timp mi-a trecut. Am acum vreo 13 solicitări să susțin niște cauze: STOP religei în școli, STOP animal abuse, Stop child abuse, să ne revoltăm pe prețul la benzină, să facem, să dregem. La ce ne folosesc, oameni buni? Se face ceva concret cu ele, ajută pe cineva, s-a schimbat ceva în lume în urma faptului că mii de oameni au dat clik sau au semnat vreo petiție din asta online? Dacă suntem așa viteji, frumoși și revoluționari pe rețelele sociale, de ce naiba nu ne opintim un pic să schimbăm micile chestii care ne afectează direct viețile personale, nu „wall”-urile?
Nu zic să ieșim la revoluție, că e mai greu până pui o haină pe tine și te urnești de pe canapea. Plus că ăia care au ieșit acum 20 de ani uite unde au ajuns… Dar măcar atunci când e să ne apărăm propriile drepturi, să nu mai preferăm să închidem ochii și să plătim. Chiar dacă o analiză costuri-beneficii ne arată că e mai ieftin să ne lăsăm călcați în picioare, pe termen lung lucrurile nu se vor schimba. Niciodată. Pe motiv că toți sunt corupți, nimeni nu face nimic și trăim într-o țară de căcat!
Zic rău?
Miine iti voi povesti amanuntit cum a decurs un examen de definitivat al fetei mele , invatatoare la vremea respectiva prin anul 2000 parca . Nu o fac acum fiind o ora tirzie si povestea este lunga. Si eu sint indignata ca nu avem atitudine civica in astfel de intimplari.