Cum se dă șpaga la medic

Minutele se scurg greu la ușa doctorului cel bun și priceput. Toți rumegăm în gând momentul jenant, în care o să dăm ochii cu refuzul doctorului de a lua șpaga.

Ca să nu fiu nevoită să dau șpagă am mers la clinica privată unde medicul respectiv acordă consultații o dată pe săptămână. Am plătit consultația, medicul s-a comportat admirabil, pacienta (mama) a fost dată pe spate de cât de frumos vorbește domnul doctor și ce priceput e, deși pare așa de tânăr. Medicul i-a recomandat o procedură chirurgicală pe care el se simte mai bine s-o facă la spitalul de stat unde lucrează. Pentru că laserul de acolo ar fi mai bun ca la clinica aia privată. Așa că ne-a invitat să-l vizităm într-o anumită zi la spital. Unde „nu costă nimic, doamnă. Cât mai e de stat se face gratis!”.

Spitalul, plin ochi, ca și spațiul dintre irisul și corneea mamei, adică acolo unde trebuia să intervină medicul cu laserul. Procedura se cheamă iridotomie, pentru curioși, adică laserul face o gaură și eliberează presiunea intraoculară, îndepărtând astfel pericolul de atac de glaucom. Adică te cam salvează de la o potențială orbire.

Fusesem programate la o oră, dar cum se întâmplă adesea la stat, se stă mult peste programări. Ne-am așezat lângă un domn care făcea economie de vedere la ochiul stâng, cu un tifon. Vorbăreț nevoie mare, omul ne-a spus că trebuie să anunțăm asistenta (una din fetele astea în halate albe) că am venit pentru operație, ca să știe doctorul de noi.

Zis și făcut, când vine asistenta să-i mai pună niște picături vorbărețului cu tifonul pe ochiul stâng, hop și noi cu anunțul. Asistenta, tânără și amabilă, zice că bine, reține numele și-l spune doctorului. Peste câteva minute iese cu două sticluțe în mână și se apucă să-i toarne și mamei în ochi, ca și domnului cu tifonul.

De acuma suntem vecini de suferință și de procedură, așa că facem schimb de informații despre medic.

– E bun rău, doamnă, zice domnul cu tifonul.

– Da, e bun, și eu am fost mulțumită de el, zice și mama

– Pe mine m-a mai operat la ochiul drept, dar nu aici, la o clinică privată. Și a fost foarte bine, mă simt excelent. Acuma am venit și cu stângul. Zice că aici are laserul mai bun, continuă domnul cu tifonul.

– Și cât ați dat? se înteresează mama, stresată deja de câteva zile și de operație, și de modul în care se va achita de datoria de a-l mulțumi pe doctor.

– Păi la clinică am plătit un milion jumate. Atât a costat operația. Dar aici nu știu, dumneavoastră cât dați?

– Păi ne-am gândit la câte un milion de ochi, zice mama.

– Credeți că e bine? se arată sceptic domnul cu tifon.

Între timp iese medicul din cabinet și verifică cu o lanternă pupilele dilatate în care asistenta turnase până atunci atropină.

– Sunteți suficient de dilatați! anunță doctorul și pleacă.

Domnul cu tifon, mult mai dilatat ca mama (avea deja o oră de picături înaintea ei) începe să râdă după medic și ne șoptește:

– Aoleo, dar ce buzunare mari are domnul doctor. Sau or fi așa de la picăturile astea?

O altă doamnă zice că ea știe că doctorul nu primește șpagă, că e foarte greu să-l faci s-o accepte, de aia trebuie s-o camuflezi în ceva, s-o ascunzi. Noi avusesem inspirația să luăm și o sticlă cu vin, așa, pentru orice eventualitate. Domnul cu tifon se panichează ușor:

– Păi eu n-am decât plic, ce mă fac?

În fine, minutele se scurg greu în sala de așteptare de la ușa doctorului cel bun și priceput. Toți rumegăm în gând momentul acela jenant, în care avem să dăm ochii cu refuzul doctorului de a lua șpaga. Domnul cu tifonul încearcă să-și motiveze decizia interioară de a-l face pe doctor să-i accepte plicul, chiar și așa, nedisimulat:

– Domnule, mi-e o rușine de mor, dar trebuie. Adică nu că trebuie, dar merită! Omul e bun, ce mai, iar la ce salariu are, trebuie toți să contribuim, ca să nu-l pierdem. Dacă pleacă și ăsta afară?

– E, da, dar mai lucrează și la privat, deci se mai cârpește și el cu salariu, încerc eu un argument timid.

– Domnule, o fi lucrând și la privat, dar eu tot îi dau. Păi mie nu-mi trebuie medicul să fie obosit, să-i tremure mâna pe laserul ăla când e cu el în ochiul meu. Eu vreau ca doctorul să fie odihnit, mâncat, fără griji când vine aici să mă opereze. De aia zic, cu toată rușinea, eu îi dau!

În fine, domnul cu tifonul intră în cabinet și iese după vreun sfert de oră. Cu ochiul bandajat și un zâmbet lățit ca de laser pe față.

– Gata, totul a decurs foarte bine. Am scăpat!

– Și cu șpaga, cum ați făcut? întrebăm curioase, noi astea de pe banca de așteptare, palpitând.

– Huh, n-am reușit nicio mișcare. Dar mai stau zece minute aici și mă cheamă iar, ca să-mi scoată bandajul. Atunci, ce-o fi o fi! Acuma am încercat, dar își dăduse, domnule, jos halatul ăla cu buzunare mari și am fost derutat. Unde să-i bag plicul?

– Mai avea un buzunar mic la piept, la bluza de pe sub halat, îi atrage atenția fiul lui, care-l așteptase pe hol.

– Da? Uite pe ăla nu l-am văzut. Lasă că acuma, când mă cheamă, acolo bag plicul.

După alte zece minute domnul iese cu un zâmbet și mai larg, fără plic:

– Ne-am făcut griji degeaba. Domnul doctor l-a acceptat și mi-a mulțumit.

– Și la asistentă?, întreabă doamna care spusese că doctorul nu primește șpagă.

– Eh, da, și asistentele merită, săracele, dar uite că la ele n-am mai apucat să le dau nimica.

Domnul a plecat și a intrat mama. N-a vrut să ia sticla de vin cu ea, că-i e rușine. Să i-o dau eu, zice.

La finalul operației doctorul m-a chemat în cabinet, ca să-mi dea rețeta mamei și instrucțiunile de îngrijire post-operator. Am luat și eu sticla și i-am zis, așa, ca și când aș fi fost mândră de recolta mea de la țară: „dați-mi voie să vă ofer o sticlă cu vin, ca mulțumire”.

Medicul a zâmbit, mi-a mulțumit, a luat sticla și i-a dat-o asistentei. Sper să fi găsit și plicul cu cele două milioane înăuntru, că trebuie să mai mergem și la control săptămâna viitoare 😀

P.S. Nu-mi pare rău că i-am oferit vinul și banii, îmi pare rău doar că am fost pusă și eu și el în această postură umilitoare. Cu siguranță omul ăla merită mai mult decât câștigă la stat, și simplul fapt că l-am descoperit, după ce am mers pe la alți doi-trei medici care n-au găsit diagnosticul corect, îl face pe acest doctor să merite mai mult decât recunoștință.

Etichete: , ,

13 comentarii la “Cum se dă șpaga la medic” Subscribe

  1. Messa 07/02/2011 at 21:38 #

    Da, nu-i așa că-i trist? Fără șpagă, pleacă. Cu șpagă, e umilitor. Și totuși, în vreme ce statul ne jupoaie pe toți, trebuie să supraviețuim și noi, și medicii și asistentele. Pe lângă stat și în ciuda lui.

  2. Buciuman 07/02/2011 at 22:34 #

    Asta e public option-ul romanesc sau cum faci sanatate sociala: cine are sa dea, da, de rusine, ca sa intre mai repede, ca sa primeasca un pat mai bun.

    Cine n-are sa dea, e si el tratat, dar mai in colt.

    Cat despre medicii care refuza sa trateze pacientii fara spaga – aia merita sa faca parnaie.

    • Dollo 07/02/2011 at 22:54 #

      Messa – pare ca facem si noi in ciuda statului, si statul in ciuda noastra 🙂
      Buciuman – optiunea mea era alta. Mi-ar fi convenit mai mult sa platesc cinstit o factura si sa beneficiez de aceste servicii, desi cu siguranta ele sunt decontate si de casa de asigurari. Asa le-am platit o data prin impozit si a doua oara ilegal, alimentand economia neagra. Nici macar n-a fost ca sa primim ceva suplimentar, ci doar ca sa achitam o datorie pe care legal n-o aveam, fata de un medic care si-a facut datoria. Sigur ca medicul asta si-ar fi facut la fel treaba si daca nu i-am fi dat nimic, dar poate ca data viitoare n-ar mai fi fost acolo,

  3. mihaela 07/02/2011 at 23:04 #

    Aoleu, ce-am mai ras la final! MI-am adus aminte de mama. Cum a alergat ea dupa doctor inainte de una dintre multele ei operatii si in loc sa-i bage lu ala care a operat-o, a nimerit la altu. Si dup-iaia dai alergatura sa-i ceara banii inapoi lu ala si sa-i ofere cui trebuie!

  4. Gilbert 08/02/2011 at 06:50 #

    Pe la noi doctorii au program de avocat (vorba unui ziarist):
    – vin la cabinet cam după o oră de la începerea programului şi pleacă cu o oră mai devreme. Desigur că programul de lucru tot ei l-au stabilit;
    – în weekend nu se deranjează să muncească;
    – concediul este sfânt: dacă ai neşansa ca programarea ta (făcută cu luni de zile înainte) să-ţi pice taman în perioada în care medicul s-a hotărât să-şi facă concediul, mai faci o re-programare – peste alte câteva luni de zile…

    • Dollo 08/02/2011 at 10:56 #

      Mihaela – acum imi dau seama cu cine semeni tu asa aiurita 🙂
      Gilbert – probabil ca la voi medicul face parte dintr-o specie rara 🙂

  5. Adrian 08/02/2011 at 13:57 #

    Dollo, ce ai dat tu nu e şpagă, e altceva. Şpaga este (cf. dexonline.ro) sumă de bani sau obiecte date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios.

    Ori tu ai confirmat ca omul si-ar fi facut la fel de bine treaba si fara suma aia. Mai degraba e o atentie, un cadou.

  6. Andreea 08/02/2011 at 16:36 #

    Sanatate mamei tale, ca pana la urma asta conteaza.

    • Dollo 08/02/2011 at 20:18 #

      Andrian – tot foloase necuvenite se cheama ca sunt, fie ca le dai de drag, de recunostinta sau cu forta …
      Andreea – multumesc! 🙂

  7. Ana 09/02/2011 at 02:47 #

    I-am luat doi de Tweety lu’ tati asa, de drag, pentru ca e al meu si tin la el si stiu ca ii place „tuna-l-ar” cum ii zice el. Acum cativa ani am strans bani ca sa-i dau sa-si masina de gaurit profesionala. Am zis ca-i dau banii ca sa-si aleaga el modelul. Tot la foloase necuvenite intra si astea?

    Celor trei doctori care s-au ocupat de mine cand am patit minunea le-am luat felicitari cu animalute de jucarie desenate pe ele de sarbatori, la cateva luni dupa. Cu recunostinta si cu drag. Am scotocit prin cateva diverte sa gasesc trei modele diferite care sa-mi placa suficient. N-as putea sa dau bani, mi se pare penibil. As simti ca ii umilesc si asta e ultimul lucru pe care vreau sa-l fac. Alcool, tigari, cafea… Aaa, pe de o parte n-as vrea sa aterizez cu cadouri comune, penibile si poate foarte nepotrivite. Nu ii cunosc asa cum il cunosc pe tati, chiar daca observ si retin chestii. Unul din ei stiu sigur ca nu bea deloc nici cafea, nici alcool, nici bauturi racoritoare, bea doar apa si ceai, nu fumeaza si nu se atinge de ciocolata. Altul bea cafea, dar nu bea alcool si nu fumeaza. Al treilea bea cafea, fumeaza Marlboro (hehe, vad bine prin buzunare din materiale subtiri 😛 ), dar tin minte cum l-a trimis la al’ cu coarne (prin intermediul unei asistente, adica ii zicea ei sa-i zica sa-l lase in pace) pe un nene care i-a venit cu o sticla de… nu stiu ce era, n-am putut sa ma holbez (imi tot zicea sa ma uit in partea cealalta, nu stiu, se gandea oare ca lesin daca vad ce-i sub bandaj?), in timp ce ma bandaja. Cu al treilea n-am mai vorbit, dar primii doi stiu ca au tinut felicitarile ceva vreme.

  8. Gilbert 09/02/2011 at 06:35 #

    @Dollo – dai, nici nu ştii câtă dreptate ai: e protejat de lege şi de asiguratori. Nici la bască nu-l doare. Dacă ceva iese naşpa, în 90% din cazuri de vină e asistenta.
    Şi dacă pe mort nu-l chema Michael Jackson, îţi spun eu că doctorul ăla era bine mersi şi acum…

  9. eminescu 07/11/2012 at 17:47 #

    doctorii se pling ca au salarii mici iar pacientii se vad obligati sa le dea bani desi platim ceaseuri luna de luna.
    nu e problema mea ca doctorul si ospatarul au salarii mici, cind si-au ales meseriile astea stiau cum sint salariile in romania.

    cunosc citiva chirurgi si niciunul nu vrea sa lucreze in occident chiar daca acolo salariile sint mari

    motivul lor? aici salariul o fi el mic dar „ciubucul” e mare, si uite asa un chirurg d-asta cistiga pe saptamina cit ar cistiga in austria sau franta pe luna.

    • Dollo 07/11/2012 at 23:30 #

      problema e că în urma lor, din tinerele generații, nu mai rămân p-aci prea mulți din ăia care știu meserie. pentru că sunt mai ușor de convins s-o ia de la zero

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.