Mă tot uit la imaginile revoltei populare din Egipt și mă întreb dacă și pe noi ne vedea restul lumii la fel, în 1989, cum ne uităm noi acum la tuciuriii care până mai ieri plimbau turiștii pe cămile până la piramide. Cu mențiunea că Piramidele și Sfinxul sunt mai cunoscute în lume decât erau în 89 Nadia, Năstase, Țiriac și Ceaușescu, răspunsul cred că e evident, din aceste poze. Cele din Egipt sunt luate de pe blogul fotografului Andrew Burton. Cele cu Revoluția română… de pe sfântul goagăl.
Mie îmi pare că e o rețetă a revoluțiilor, o rețetă de imagine cel puțin, pe care o urmăresc și o bifează toți fotoreporterii, toți cameramanii, înt-o zonă de conflict. Pentru ei revoltele populare seamănă cu niște teste tip grilă.
1. Există poza copilului care flutură victorios steagul patriei.
2. Apoi există grupurile care scandează, cu gurile deschise, ochii aprigi, pumnii ridicați în vânt și steagurile fluturânde deasupra capetelor.
3. Avem fraternizarea cu forțele armate care trădează într-un final cauza tiranului și trec de partea poporului, în așteptarea pensiilor nesimțite de peste 20 de ani.
4. Se bifează și simbolistica statuilor.
5. Și se ajunge la faza pe elicoptere.
Aștept să văd dacă după revoluție vor fi descoperite robinetele de aur din băile tiranului, apoi cum se vor implica democrațiile consacrate ale lumii în reforma economică și administrativă a Egiptului, și cum poporul suveran va ști să-și călăuzească singur pașii spre bunăstarea capitalistă, printr-un șir de reforme dure, dar necesare.
O revolutie este doar iluzia unei schimbari care de fapt nu se va intampla. Un exemplu in acest sens este urmatorul: Intr-un pom plin de pasari pe crengi se arunca o piatra. Speriate, toate pasarile isi iau zborul. Dupa un timp, din cauza ca nu mai sesizeaza nici un pericol, pasarile se reintorc la pom, fiecare asezindu-se pe alta ramura. Acest exemplu nu imi apartine (nu mai imi amintesc unde am dat de el) insa este cea mai realista definire a unei „revolutii” pe care am intalnit-o.
Ehe, ai uitat faza cu „printisorul” (printisorii) si portretizarea lor absolut la fel la toate revolutiile (de bani gata, cu masini scumpe, care violeaza femeile de valoare ale patriei etc).
La noi a fost culmea zvonul ala in care Nicu Ceausescu l-ar fi impuscat pe Duckadam in mana – ce mai vuia Europa Libera .. Chiar ieri citeam un interviu cu Duckadam in care el dezmintea categoric orice urma de adevar in zvonul ala aparut prin 88′. De ce a fost ales Duckadam ? Pai era iubit mult dupa castigarea Cupei Campionilor, asa ca ura contra printisorului era garantata.
Sau mai barfea lumea ca printisorul l-a batut pe Florin Piersic 🙂
„Printisorul” l-am vazut descris si in Siria si in Egipt exact la fel (ca dovada ca cei ce organizeaza revolutii duc cam lipsa de imaginatie…)