De profesie văduvă de miner

Mai plange cineva soarta cruda a minerilor, la 20 de ani de la mineriade?

Văduvele celor cinci mineri morți la Uricani vor fi angajate la Compania Națională a Huilei (CNH). Așa a zis ministrul muncii, că era prevăzut în contractul colectiv de muncă semnat de mineri. Întrebarea e: ca să presteze ce, la CNH? Ce vor face femeile alea, care până acum au fost casnice, la ditamai gaura neagră a statului, întreținută de noi toți, degeaba, în ultimii 20 de ani?

Da, e o dramă, cinci oameni au murit, tot atâtea familii sunt distruse. Televiziunile mai varsă niște bale peste cadavrele ălora, în timp ce la suprafață colegii și rudele strigă, de durere desigur, „Jos Băsescu!” și „Huo Boc!”. Anunțul autorităților, că din 2018 se va închide și mina asta, e primit cu alte huiduieli. Nu, să nu se închidă, chiar dacă mina e un mormânt, iar cărbunele e mai mult pământ. Noi suntem mineri și ne place să facem pe martirii. Unul cu gură mare avea ceva cu Udrea, care inaugurase recent la Vulcan o telegondolă. Că ce ne trebuie telegondole, că uite, oamenii mor în mină!

Nu știu, mai suspină cineva de mila minerilor în țara asta? Accidente de genul ăsta nu se întâmplă prima dată. Nu e ca și cum abia s-a descoperit că munca în mină e periculoasă. Bărbații ăia care au murit aveau între 35 și 40 de ani. Nu au scuza că n-au avut șansa să facă altceva cu viața lor. În anii 90 – când minerii făceau excursii repetate la București ca să îngrijească spațiile verzi -, de când se tot vorbește de închiderea minelor și convertirea forței de muncă locale, băieții ăștia abia intrau în câmpul muncii. De ce au preferat să intre tot în mină și n-au urmat altă cale?

De ce nu s-au apucat, de exemplu, de agricultură, de ce nu s-au făcut ciobani? Sunt o grămadă de oieri în zonă care se plâng că n-au ciobani la oi sau oameni care să lucreze pământul. Și nu era așa periculos, nu mai plângeau acum nevestele după ei că au intrat sub pământ și n-au mai ieșit.

Iar nevestele, de ce stăteau oare acasa? Înseamnă că era plătit minerul prea bine, dacă-și permiteau să trăiască dintr-un singur salariu. Iar acum statul ăsta nenorocit ce face? Le sporește drama bietelor femei, punându-le să muncească la CNH. Bănuiesc că nu în mină, în locul bărbaților lor. Dar atunci ce, ce vor face ele la Compania huilei?

Vi se pare ca exagerez?

Etichete: , ,

14 comentarii la “De profesie văduvă de miner” Subscribe

  1. Aristocle 06/02/2011 at 22:22 #

    Nu exagerezi, şi pe mine m-a surprins prevederea asta din contractul colectiv de muncă al minerilor. Femeile vor fi angajate, dar nu vor face nimic. Cel mai probabil vor sta în continuare acasă, primind un salariu de la mină. Nu vor face nimic pentru că ele nu ştiu să facă nimic, meseria lor fiind aceea de soţie de miner. Foarte mulţi oameni din zonele miniere sunt veniţi din alte părţi ale ţării, din zone rurale mai ales. Decât să se întoarcă la ţară, la munca pământului sau să se apuce de altceva (asta înseamnă educaţie, şcoală, pregătire profesională, pe care mulţi nu le au) au ales să atârne în continuare de găurile astea nenorocite din pământ pentru un salariu de miner. Am la ţară la mine o astfel de familie care a ales prin anii 90 să plece de acolo, când primeau salarii compensatorii destul de frumuşele. Şi-au făcut casă, de fapt au renovat şi extins casa părintească, muncesc pământul, cresc animale şi, mai ales, trăiesc.

    • Dollo 07/02/2011 at 09:26 #

      Aristocle, bravo alora ca au stiut sa aleaga la timp. Multi si-au baut salariile compensatorii.
      Dumnezero, macar daca s-ar descoperi reprofilarea asa repede si in masa cum ar fi necesar. Dar ma tem ca vom avea mai multi care vor striga „Jos cutare„ la TV in loc sa-si salveze propria viata.

  2. Dumnezero 06/02/2011 at 22:58 #

    E foarte buna observatia, si in curand principiul reprofilarii va fi descoperit de mult mai multa lume.

    Partial, au si minerii dreptate cand vine vorba de management. Daca compania miniera apartine statului, atunci functionarii ce se ocupa de ea, precum si ministrul ce se ocupa de industrie respectiva, trebuie sa fie trasi la raspundere pentru disfunctia instalatiei. Daca nu mai exista carbuni deloc in Romania, atunci sa faca o companie de muncitori si sa-i trimita in alte tari din zona, unde exista mine, dar nu exista mineri destui. Sau sa-i trimit la Rosia Montana, ca acolo au ce scoate.

  3. ileana 07/02/2011 at 17:28 #

    In martie 1973 am fost in Valea Jiului- mai precis la Lupeni; am insotit citeva zile pe cineva care facea parte dintr-o echipa de medicina muncii care facea determinari de microclimat in mina( pulberi, gaze, umiditate, temperatura etc. ) . Aceste masuratori serveau pentru optimizarea conditiilor de munca in mina. Si chiar erau luate in serios , minerii numarindu-se printre muncitoriii respectati , alaturi de cei de pe platforma ind 23 august, furnalistii de la Hunedoara, otelarii de la Galati etc. Minerii lucrau in suturi de 6 ore ( un schimb de lucru) si cistigau un salariu de 6-8000 lei( salariile erau atunci 1500- 3000 lei); sotiile lor nu lucrau , cresteau copiii acasa primita de la stat- blocuri cu 4 etaje , noi la vremea aia- si erau scutiti de plata intretinerii, energiei elecrice. Mincau la cantina minei amplasata in imediata apropiere a minei , 3 feluri de mincare 2 lei! o mincare buna si gustoasa. Pe strada principala numita bulevardul Straja – dupa numele micului munte la polele caruia este asezat Lupeniul- era o alimentara unde alaturi de conservele obisnuite am vazut sampanie MOTT , foie gras( original frantuzesc ambalat in niste borcanele de ~250 gr. )ciocolata chinezeasca , compot de mandarine toate chinezesti dar de buna calitate. Singurele distractii erau pt barbai mersul la circiuma amplasata intr-o baraca unde nu li se da prea mult sa bea pt a nu se imbata si a nu fi apti de munca in sutul urmator; pentru femei era un cinematograf unde rula film de 2 ori pe saptamina- joi si duminica-. Se mai afla si o cofetarie frecventata de sotiile si copiii minerilor. Li se aducea periodic cu lista : frigidere de la Gaesti, televizoare rusesti, cojoace „Alain Delon” de la Orastie , covoare de la Cisnadie. Nu am vazut nicio biserica in schimb. Minerii faceau parte din categoria de muncitori pe care Ceausescu se baza si iisi respecta .

  4. Adrian 07/02/2011 at 19:07 #

    Da, interesant ce zice Ileana, merge mana-n mana cu sloganul de pe atunci, „SA DAM TARII CAT MAI MULT CARBUNE”, parca asa era, nu? Si cand nu a mai trebuit carbune s-au apucat de plantat panselute si dat ciomege…

    • Dollo 07/02/2011 at 22:56 #

      Deci minerii astia erau un fel de nomenclaturisti in Valea Jiului 😉 Sampanie Mott, auzi!

  5. Ciupi 07/02/2011 at 21:02 #

    Astfel de cazuri aproape ca se repeta anual, dar cand nu ai ce pune pe masa faci astfel de compromisuri cu viata angajandu-te in mina cu speranta ca poate vei trai si maine, sincere condoleante familiilor!

  6. mircea 08/02/2011 at 00:21 #

    Eu nu prea-s de acord nici cu articolul, nici cu comentariile.
    In anii ’70 nu numai la Lupeni se gaseau marfurti de import de calitate, ci in toata tara. In anii ’80, insa mai gaseai doar creveti vietnamezi si conserve de peste.
    Iar faza cu nevestele de mineri care nu lucreaza fiindca nu vor, nu prea tine: intr-un orasel monoindustrial, in care sint 800 locuri de munca, 99% pentru barbati, unde sa lucreze 800 femei? Sau ar trebui adusi in zona doar celibatari?

  7. Gilbert 08/02/2011 at 06:36 #

    Regretele mele pentru văduve. Punct. Minerii tot urangutani rămân pentru mine. Niciodată nu au dovedit să aibă mai mult de un neuron, amorţit şi acela de atâta băutură.

    • Dollo 08/02/2011 at 10:54 #

      Mircea – nu e chiar asa de negasit de lucru, chiar si in zona, dar in alte domenii. Cum spuneam, agricultura sau oieritul. Chiar e nevoie de mana de lucru in bransa asta. Vorbeste cu fermierii sa vezi ce greu gasesc ei oameni care sa fie seriosi si sa lucreze pentru niste salarii care ar parea bunicele si la oras, plus casa si masa. E chestie de optiune, dupa parerea mea.
      Gilbert – si nici n-ai fost la Bucuresti in perioada de glorie a panselutelor de antracit 😀

  8. Radu Vasile 08/02/2011 at 14:34 #

    Nu vad unde e problema.
    Aranjamentul cu angajarea e un artificiu ca sa nu se incarce bugetul de stat cu plata pensiilor de urmasi.
    Deci, conform si vechii legi a pensiilor si noi legi a pensiilor, oricine fara venituri (sau in alte circumstante enumerate de lege) are dreptul la pensie de urmas.
    In functie de tipul accidentului (ca sa nu zic de tipul mortii) asta poate fi mai mica sau mai mare.
    Daca nu ar fi angajate de CNH aceste vaduve ar primi pensie de urmasi mai mult ca sigur.
    Deci ori asa, ori asa, tot plateai din impozit statul acasa al vaduvelor de miner.
    Pentru a nu incarca si mai mult bugetul pensiilor care si asa e lipsa, s-a dispus aceasta masura in contractul colectiv, angajarea sotiilor la moartea prin accident de munca a unui miner.
    Astfel pensia de urmas va fi platita din bugetul companiei nu cel de pensii.
    O alta latura interesanta e de urmarit, pe ce salariu vor fi incadrate aceste sotii.
    Probabil ca, aceasta masura a angajarii a mai fost luata si ca sa li se poata oferi mai multi bani decat ar fi insemnat pensia de urmas.
    Acum, dincolo de speculatii ca de ce un om nu a ales o meserie sau alta, dincolo de alte chestii, pornind doar de la datele date, oamenii aveau un contract negociat si probabil ca in baza contractului negociat si-au asumat totul.
    Si eu in viata imi asum anumite riscuri daca merita.
    Asa ca si oamenii respectivi si-au asumat acele riscuri stiind ca merita sa si le asume.
    In general, mercand pe risc minim, ai castiguri minime.

  9. ileana 08/02/2011 at 16:55 #

    Eu am relatat reportericeste ce am vazut in 3 zile de stat acolo( echipa de cercetare a ramas in Valea Jiului o luna , ) ce ati inteles voi va priveste. Si eu m-am mirat ce cauta asemenea delicatese in rafturile alimentarei- necumparate deltfel de nimeni- in zona respectiva . Sotiile de mineri aseptau de 2 ori pe saptamina o masina cu carne de 21 si 37 de lei cu care faceau mincare inmultita cum ziceau ele( adica cu sos ca era mai spornica ) familiile fiind cu multe guri de hranit. Cit priveste remarca de ce au ales mineritul ei pot raspunde mai bine ; si apoi cineva trebuie sa scoata si carbune. Nu sint de invidiat si nici de condamnat , au o viata dura care le schimba gindirea si atitudinea de viata.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Tweets that mention De profesie văduvă de miner | Dollo zice Bine -- Topsy.com - 06/02/2011

    […] This post was mentioned on Twitter by Ganduri Libere…, dollo. dollo said: De profesie văduvă de miner: Mai plange cineva soarta cruda a minerilor, la 20 de ani de la… http://goo.gl/fb/MieUj […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte