Simțul proprietății la bloc

O ședință de bloc, cu doamna Grigore – profesoara care gătește gras pentru fiul ei procuror – și cu Marian, datornicul stăpân al lui Bubico. Cei doi se urăsc la fel de mult cum își urăsc și vecinii lor, blocul. Singurele semne de civilizație au apărut, de curând, la gunoi.

Stau într-un bloc cu 98 de garsoniere, vechi de vreo 15 ani. Sunt, așadar, coproprietară pe el cu încă 97 de fericiți, majoritatea dintre ei mult mai fericiți ca mine, de vreme ce-și închiriază garsonierele, deci au alte locuințe+un venit suplimentar din chirii.

La ședințele de asociație nu se prezintă niciodată mai mult de 12-15 propietari. Din 98. Deși buna administrare a imobilului în care toți ne trântim ușile în nas (proprietatea noastră care va să zică) ține de deciziile luate într-o cât mai largă majoritate.

Administratorul nu stă cu noi în bloc. Se mai ocupă de alte zece pe lângă al nostru, dar zice că ăsta e cel mai greu dintre toate. Al nostru. Pentru că oamenii nu-i dau la timp fișele cu citirea apometrelor, chiriașii plătesc întreținerea când își aduc aminte și îl mai sună la cele mai nepotrivite ore din zi și din noapte, ca să-l informeze că le curge apa pe unde nu trebuie. Pentru orice inițiativă ar avea, administratorul se plânge că trebuie să stea cel puțin o lună-două ca să aștepte să se adune cvorumul la ședințele de asociație.

Iar ședințele… Ei bine, ședințele seamănă cu dialogul de pe scena politică românească. Vorbim toți în același timp, fiecare crede că se pricepe mai bine decât celălalt, ne disprețuim reciproc și-i acuzăm mereu pe ăia de la conducere că fură.

Ultima a fost acum câteva zile. Era a doua convocare, după ce precedenta (în decembrie 2010) eșuase lamentabil din lipsă de participanți. Era musai să se țină pentru că președinta – veche de vreo cinci ani – se cerea afară, scârbită de acuzele unora că și-ar fi tras comision din dotarea cu termopane a blocului (geamurile de pe scară și ușa de la intrare) și din contractul de repartitoare de căldură, de care acum nimeni nu e mulțumit.

De data asta, prin rugăminți din ușă-n ușă s-au strâns vreo 18-20 de combatanți. Din 98. Câțiva s-au plictisit pe parcurs, dar la vot tot au rămas 15. A fost ales un alt președinte, spre nemulțumirea contestatarilor tot din tabăra fostei președinte. Dar, asta e democrația! Apoi s-a trecut la discutat „problemele blocului”.

Să se schimbe, dar să nu coste

Una a fost schimbarea țevilor din subsol, și a robineților aferenți. Pentru că e un bloc de garsoniere, care de 15 ani și-au tot schimbat proprietarii, nu trece lună să nu intre încă o garsonieră în reparații. Pentru că noul proprietar vrea s-o amenajeze după bunul plac. Cred că s-ar fi construit din nou Casa Poporului cu materialele puse, aruncate, schimbate de-a lungul celor 15 ani în blocul nostru. Țevile din subsol, însă, au rămas aceleași de la început. Iar închiderea/deschiderea apei, ori de câte ori are vreun meșter de schimbat chiuvete sau căzi în garsoniere, îi dă grețuri administratorului care se teme că va rămâne cu rozetele în mână la un moment dat. Teoretic cu schimbarea au fost de acord toți, doar că ne-am luat la ceartă când a fost vorba să stabilim un fond de reparații, pe care să-l plătim eșalonat la întreținere. Așa că a rămas cum am stabilit.

Să instituim garda civilă pe scară

Altă problemă a fost siguranța bunurilor din imobil. Mai multe biciclete au fost furate, printre care și ale mele, unele fiind legate de balustradă, altele chiar încuiate în uscătoriile transformate în magazii. Până luna asta am avut un portar care era și femeie de serviciu. Nea Vancea a rămas numai femeie de serviciu, ca să facem economie la un salariu, tot din cauza gurilor rele care aveau ceva și cu președinta. Nu-i vorbă că și cu nea Vancea tot se fura. De aceea s-a supus la vot să punem niște camere de luat vederi. Unii n-au fost de acord, și l-au solicitat înapoi pe nea Vancea. Alții au zis că mai bine să angajăm o firmă de pază. O doamnă a propus să organizăm gărzi civile, formate cu schimbul din locatari cu spirit civic. S-a votat până la urmă pentru camere de luat vederi, dar cu amendamentul că trebuie mers cu un tabel din ușă în ușă, ca să-și dea cu semnătura și restul locatarilor care nu ne-au onorat cu prezența la ședință. „Că nu e normal să decidă 15 pentru 98”, a fost de părere doamna cu gărzile civile.

S-a mai discutat în treacăt și de posibilitatea ca locatarii să arunce gunoiul sortat, propunere timidă care a fost acoperită repede de altele mult mai presante.

Ce părere are Bubico despre talentele doamnei Grigore

Ar  mai fi supărarea lui Marian, unul dintre datornicii blocului, care a venit spre finalul ședinței ca să ne persifleze cu un „la mine nu e vorba de bani, ci de lene, uit să vin să plătesc!”. Marian a venit la ședință nu ca să plătească, ci ca să se rățoiască la doamna Grigore, vecina lui de dedesubt, care gătește prea gras și-l intoxică cu mirosuri grele. Doamna Grigore la rândul ei, jignită până la isterizare, a început să strige că e terorizată de „fiara” lui Marian – un caniche alb abia intrat în pubertate – care e lăsată în libertate pe holul blocului. Și, cu tupeu, fiara îi intră în casă.

Păi dacă nu închide ușa. Ține ușa deschisă când gătește, ca să mă îmbolnăvesc eu de ficat. De aia las și eu câinele afară, îi reproșează Marian, mângâindu-și, câinele cu duioșie.

Doamna Grigore, fostă profesoară, e o femeie mărunțică, ce afișează un veșnic început de mustăcioară și niște ochi mici din care clipește des, mai ales când e supărată. De aia, ca să nu clipească prea des, își ține din scurt copiii de peste 35-40 de ani (Lizica e medic și fiul procuror) care încă mai locuiesc cu ea, în două garsoniere lipite, ce-i drept.

Între zbieretele dintre doamna Grigore și datornicul Marian au intervenit și alți vecini deranjați de bucătăria prea aromată a doamnei. Copleșită de reproșuri, ea a trecut la negații: „Dar eu nu gătesc, dar nu e adevărat. Doar după ora 16.00 când vine fiul meu acasă, de la procuratură”.

Scoaterea butoaielor cu varză în afara legii

Ședința de bloc s-a transformat într-un vacarm în care toți cei 15 rămași vorbeau de ziceai că sunt 98:

– secretara asociației trăgea de fiecare să-i semneze procesul verbal, că era deja zece noaptea, și a doua zi avea un examen;

– administratorul încerca să-i zică datornicului Marian că îl aștepată cu banii, când vrea el;

– Marian zicea că îl doare ficatul de miesmele care vin de la doamna Grigore, și de aia uită să plătească întreținerea;

– fosta președintă propunea să-i dăm în judecată pe toți datornicii, mai rapid;

– un altul zicea că și el e deranjat e mirosul de varză acră din bloc, primăvara mai ales, și propune să se interzică punerea verzei la murat în uscătorii;

– doamna Grigore, care și ea are un butoi cu varză acră, a sărit ca arsă și a zis că dacă-i mai prinde caniche-ul lui Marian la ușa ei îl va otrăvi. N-a spus cu ce, dar toți am dedus că se referă la mâncare;

– Marian a înnebunit, l-a luat pe Bubico în brațe, l-a pupat pe ureche și a strigat, îndepărtându-se de noi: „cucoană, dacă îl omori pe ăsta micu, îți rup capul!”.

Până la urmă ședința s-a încheiat prin părăsirea parterului, pe șest sau cu liftul. Doamna Grigore a rămas să se mai plângă administratorului, care nu mai nimerea și el ușa de la ieșire, să se ducă acasă. Drept să vă spun nu știu dacă se va face ceva din ce s-a discutat acolo, dar de un timp au apărut la ghenă niște saci pentru colectarea selectivă a gunoiului. Una din puținele chestii civilizate care s-a petrecut în ultima vreme în blocul ăsta. Să vedem cât durează.

***

Printre întâmplările vesele din blocul meu, mai puteți citi:

Despre datornicul Marian

Despre butoaiele de varză acră din uscătorii

Despre bicicletele furate

Despre portarul blocului si vecinul cu ranga

Tags: asociatie de locatari, gunoi sortat, viata la bloc