A ieșit leurda, doamnă!

Dacă vreți să răvășiți bărbații care v-au scăpat până acum, doamnă Udrea, vă spun, a ieșit leurda. Mergeti cu ea la sigur!

Dimineață la știri am nimerit din greșeală pe Realitatea. Subiect mare cu postarea Elenei Udrea, pe Twitter, cum că nu mai are în frigider decât un borcan cu zacuscă. În loc s-o apostrofeze, că se laudă cu bunăstarea ei din frigider, când lumea moare de foame (cum făcea în anii 90 presa vânătoare de corigenți ai salamului cu soia) ăștia de la Realitatea s-au întrecut pe ei și au invitat poporul să posteze pe site-ul televiziuni ce cred ei că i-ar mai lipsi Elenei din frigider. Pe românește, au chemat poporul să-i umple frigiderul cu carne celei de-a doua doamne a țării. Să mai zică cineva că n-a evoluat presa în 20 de ani!

Revenind la titlu, însă, voiam să vă semnalez – și prin ricoșeu chiar doamnei Udrea, dacă citește acest modest blog – că în piață a apărut leurda. Da, știu, doamna întrebase tot pe Twitter dacă a apărut loboda, dar cu siguranță că pe la Buzău pe la ea a auzit și de leurdă. Deci, dacă vrea să-i facă diseară domnului Cocoș o sălățică, poate găsi următoarele în piață: salată verde, ceapă, usturoi, leurdă, lobodă, untișor, spanac, frunze de ridichi. Eu din toate astea am făcut o salată asortată astă seară.

Dacă printre numeroșii mei cititori se află și unii care nu știu ce e aia leurdă: e un fel de floricică albă cu frunze lungi, ca de mărgăritare, care crește în pădure. Frunzele se pun la salată și au gust de usturoi verde. Nu așa de pronunțat ca usturoiul, dar sunt foarte gustoase. Clar e mai sănătoasă ca salata crescută la solar.

Eu una am avut un succes nebun cu ea, la un anumit tip cu care era să am o legătură la un moment dat, dar n-a fost să fie. Totuși, de ani de zile el mă ține minte, săracul, pentru că a mâncat salată de leurdă făcută la mine, și i-a plăcut tare. De fiecare dată când mai vorbim mă întreabă: când iese, mă, iarba aia din care mi-ai făcut tu salată atunci?

Deci, dacă vreți să răvășiți bărbații care v-au scăpat până acum, doamnă Udrea, vă spun, a ieșit leurda. Mergeti cu ea la sigur!

Etichete: , ,

9 comentarii la “A ieșit leurda, doamnă!” Subscribe

  1. Adrian 21/03/2011 at 19:54 #

    :)))
    Bine Dollo!

    In viata mea nu am gustat asa ceva, ca la noi in Ardeal cea mai buna leguma-i carnea, dar de cand m-am mutat la „mitici” tre’ sa respect si io obiceiul locului, asa ca voi cauta pe la piata ierburi de-astea.

    • Dollo 21/03/2011 at 21:34 #

      Miticii, mai săraci, se hrănesc mai sănătos, cu ierburi 😉 Bașca latura eco a poveștii…

  2. ady 21/03/2011 at 23:52 #

    papilele mele gustative vor sa-ti transmite ca e posibil ca ale tale sa te traga pe sfoara. 🙂 mie mi se pare ca iarba aia are un gust usturoiat tot atat de puternic ca si usturoiul.
    da’ e super buna preparata ca un pesto si pusa pe paste. (pentru mine un pic de tot, e cam tare). chiar pandeam acest moment al anului.
    merci de anunt. maine sunt la piata. sper sa gasesc.

    • maria 08/04/2013 at 11:25 #

      Foarte interesant ce spuneti.As vrea sa va rog sa-mi spuneti si mie cum se face pesto din leurda.Am mai auzit de reteta dar nu am reusit sa o am.Multumesc anticipat!

  3. Xanaxdu 22/03/2011 at 11:06 #

    Si eu sint ardeleanca, basca nu prea calc prin bucatarie, decit ca sa maninc ce a gatit jumatatea-mi, asa ca habar nu am de leurda, loboda, untisor. Mi s-a parut mereu magic cind colegele mele vorbeau de macris, mincare din frunze de paparie, „joska virág” (asta e din Ardeal, nici macar nu ii stiu echivalentul romanesc). Pentru mine suna la fel de ocult ca si fizica cuantica…

    Din toata povestea ta am retinut deci ca la Udrea ii place zacusca, e de-a noastra. Cum o fi stind cu Magiunul de Topoloveni si cirnatii de Plescoi?

    Insa, dimineata mi-a fost stricata de povestea care era sa, dar n-a fost sa fie, cu tipul care inca te intreaba de salata de leurda. Pai asta e trist de tot – nu imi plac povestile fara happy end. Chit ca, in unele cazuri, happy endul ar putea fi exact ca protagonistii NU au ajuns sa fie impreuna…

    • Dollo 22/03/2011 at 11:38 #

      Ady – mie una îmi place usturoiul, deci papilele-mi sunt obișnuite cu gustul – puternic și iute, cum zice reclama aia – deci leurda îmi pare chiar mai puțin tare ca usturoiul, e mai fină un pic. Acuma, poate depinde și cum o prepari. În salata cu toate ierburile celelalte parca nu se simte așa rău. Sau mai știi, chestie de papile 😉
      Xanaxdu – Cred că Udrea stă bine și cu cârnații, deși cică era doar o alăturare nefondată între ea și localitatea Pleșcoi. Pe urmă, chestia cu loboda, eu mă gândesc că ea încearcă astfel să promoveze diverse valori naționale, și noi nu pricepem din prima. Sau nu noi, ziariștii ăștia lipsiți de imaginație 😉 În privința tipului cu leurda, cine știe dacă ar fi fost happy sau nu, întotdeauna mi-am dorit să existe așa un soi de buton de „undo” și în viață, ca să-ți poți da seama la un moment dat ce ai fi putut să faci și n-ai făcut. Bine sau rău 🙂

  4. Doro 22/03/2011 at 17:40 #

    Îi zice şi usturoi sălbatic. Încearcă să faci pastă de leurdă (frunzele puse în blender cu puţină lămâie) şi s-o mănânci pe pâine.

    • Dollo 22/03/2011 at 18:19 #

      Doro, merci de idee, o să fie papilele in extaz 🙂 Și partenerul în comă :))

Trackbacks/Pingbacks

  1. Stadionul neamului | Dollo zice Bine - 22/03/2011

    […] noapte am visat-o pe Elena Udrea că mă întreba cum se face salata de leurdă. Când m-am trezit, Oprescu ridica acoperișul la Stadionul Național, zis și Lia Manoliu. Uite […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1