Am fost controlată la „L-uri”

de jandarmul care păzea Casa poporului. Și mi le-a găsit pe amândouă. În buletin, la locul lor

Dimineață, pe la 9, la una din intrările în Palatul Parlamentului, discuție cu PR-ista de la evenimentul la care participam, și cu jandarmul de pază:

– Doamna e pe lista de presă, care e sus, în sală, nu e pe lista asta de la mine. Lăsați-o să intre și se legitimează sus…

– Sigur e pe listă? întreabă jandarmul, măsurându-mă bănuitor, de la pantofi până în creștet.

– Sigur, sigur, e doamna Dollores, îl asigură PR-ista.

– Sigur? repetă mecanic jandarmul.

– Da, vă spuns sigur, e și cu doi de „L”. E doamna Dollores cu doi de „L”, știu sigur!, plusează fata.

– Un buletin aveți, să-mi arătați și mie?, continuă jandarmul să nu creadă.

Ia buletinul, se uită la mine, numără „L-urile” și zice:

– Bine, mergeți, dacă sunteți sigură…!

Huh, ce bine e să ai doi de „L”!

Etichete: , ,

4 comentarii la “Am fost controlată la „L-uri”” Subscribe

  1. blo 17/03/2011 at 10:00 #

    :)) baietii de la paza, sunt senzationali intotdeauna, indiferent de institutia in care lucreaza.
    ultimul baiat de la paza cu care am avut eu de-a face, a fost un nene care noaptea dormea pe biroul fetei de la PR, si consuma bere in exces. ah, si multe sandwichuri cu ceapa si usturoi, ca dimineata lesina femeia de serviciu pana reusea sa aeriseasca birourile :))

    • Dollo 17/03/2011 at 12:54 #

      Ah, „arome” regurgitate de bere+ceapa+usturoi… deja vorbim de fineturi:) Jandarmul meu era totusi civilizat si bine intentionat, cred. Pana la urma ne pazea cei mai buni oameni, parlamentarii, nu? 😉

  2. blo 17/03/2011 at 20:43 #

    don’t get me started 😀
    am lucrat in stabilimentul ala o perioada :)))

    • Dollo 17/03/2011 at 20:45 #

      Aha, deci i-ai cunoscut mai indeaproape 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?