Cum aș scoate eu România din criză: aș aduce turiștii în ea, ca s-o fac de râs. Și i-aș lua un manager străin.
M-a întrebat cineva ce aș face eu ca să scot România din criză. Și mi-am dat seama că habar n-am. Că dacă știam mă scoteam pe mine prima. Cum n-au habar nici ăia care ne-au condus în ultimii 20 de ani. Ceea ce, trebuie să admiteți, e mai grav decât criza mea existențială.
Că a fost comunism, tranziție sau criză, România s-a tot cerut scoasă din ceva în ultimele două decenii. Și s-au găsit destui deștepți s-o tragă, dar nu prea s-a pus problema și unde o băgăm (UE și NATO nu se pune, că nu despre cluburi din astea de premianți e vorba aici). De parcă am avea de-a face cu un copil care se tot vâră în combinații dezastruoase, suntem condamnați să nu ne gândim decât la cum să-l scoatem din rahat, în loc să ne gândim la ce vrem să-l facem când va fi mare.
Cine suntem și unde merem?
Ca tot românul îmi permit să-mi dau cu părerea, totuși, despre lume și viață în general, chiar dacă la multe nu mă pricep. Sunt și eu o mândră româncă amețită de libertate (+ un pic de succes) și lăsată în mijlocul drumului, fără să am habar încotro e direcția. Și ca mine mai sunt, oho, mulți! Ceea ce face din noi o națiune mahmură, care n-a avut parte de suficientă educație în copilărie, ci s-a lăsat amăgită de banii de bomboane de la diverși domni. Ieșită de multișor din tinerețea revoluționară, națiunea, ar cam trebui să pună osul la muncă, dar nu știe nicio meserie. Prin urmare ar avea nevoie de un plan.
De asta zic că România nu va ieși din criză decât atunci când va ști ce vrea să devină, cum să facă asta, și cu cine. Adică va avea o strategie de dezvoltare națională. Iar asta, din păcate, nu ține de un singur om, blogger amărât sau președinte de țară. Ține de un consens național pe care România nu l-a mai cunoscut de multă vreme. De fapt, după cum ni s-a scris istoria, am senzația că treaba asta, consensul, n-a fost niciodată punctul nostru forte.
O să vă zic, totuși, ce aș face eu dacă aș fi în locul României, după ce vă povestesc cum a decurs una din documentările mele pe marginea acestui subiect: strategia de dezvoltare a României. Răbdați-mă că are legătură.
Ce știu politicienii despre strategia României
De la întrebarea asta am pornit și eu. Pentru că Băsescu spusese, într-o declarație anul trecut, că să nu se mai arate unii „îndurerați de neam și țară”, că România are strategie, domnule! Și anume „cele șapte direcții negociate cu UE”.
Am întrebat câțiva politicieni, dacă știu care-s alea șapte. Nu știau. Deși sunt publice, se găsesc pe site-ul guvernului, Departamentul pentru Afaceri Europene. Direcțiile alea nu spun mare lucru, sunt foarte generale, și fac parte din Strategia Europa 2020, care înlocuiește Strategia Lisabona. România a agreat anul trecut, ca până în 2020 să atingă anumiți indicatori în materie de ocupare a forței de muncă, formare profesională, educație, mediu, energii regenerabile etc. Cum vom face asta, rămâne să stabilim pe plan intern.
Și soacra (pe gheață) de la Ministerul Dezvoltării
De la un secretar de stat am aflat, totuși, de unica femeie din Ministerul Dezvoltării (da, ăla condus de doamna Udrea), care cică ar coordona de mai mulți ani treaba asta cu strategia națională de dezvoltare. Doamna directoare mi-a confirmat telefonic că da, ea îmi poate spune concret ce va face România în următoarele decenii, și în ce stadiu se află facerea acestei strategii de importanță națională.
N-am apucat s-o cunosc personal (nici pe doamnă, nici strategia), pentru că m-a pasat cu grație timp de două săptămâni, până când a trebuit să predau textul editorului și nu mai aveam nevoie de informațiile ei.
A fost un ghinion, desigur, că exact în timpul în care eu voiam să aflu strategia națională de dezvoltare, soacra doamnei de la Ministerul Dezvoltării să alunece pe gheață, să-și rupă șoldul (într-o zi), să fie internată și operată (în altă zi) sau să fie necesar ca nora să-i ducă mâncare la spital (într-una din celelalte zile în care stabilisem să ne vedem).
Ulterior am primit un email de la doamna directoare, în care-și cerea scuze că mă încurcase. I-am răspuns că sunt în continuare dornică să discutăm despre strategia României, chiar dacă am predat textul, doar pentru că tema mi se pare interesantă. N-am mai primit niciun răspuns. Sper ca mama soacră să fie bine, sănătoasă…
Propunereile mele:
1. Să fim săracii Europei, dar s-o facem cu factură
Revenind la chestiune, când/dacă vom depăși, vreodată, etapa soacrei pe gheață, zic că o posibilă strategie de dezvoltare ar fi aceea de a transforma în atu-uri exact acele handicapuri de care vrem, ca proștii să scăpăm: turismul rural și agricultura tradițională. Vă dați seama că România ar putea fi un imens Disneyland în care străinii să-și aducă plozii să învețe evoluția umanității pe viu? Adică să vadă cum trăiau oamenii înainte de a se inventa canalizarea și apa curentă, electricitatea, tractorul sau combina, să vadă de unde vine laptele pe bune, nu din cutia de Tetrapak, cine face oul sau cum se mănâncă cireșe direct din copac. De vreme ce nu suntem capabili să ridicăm țara la nivelul lumii civilizate, zic că o soluție ar fi să aducem lumea civilizată la țară, ca să nu-și uite rădăcinile. Să facem din România un soi de „leagăn al Europei”. O să ziceți că Africa e o concurență serioasă pentru genul ăsta de turism. Dar noi am avea avantajul proximității. Putem vinde pachete de week-end, cu tematică diversă: de exemplu „Evul mediu în două zile și două nopți”.
2. Și să avem un manager
Acuma, o să ziceți că de vreme ce consensul ăla de care vorbeam la început nu a existat și nici nu sunt speranțe să-l simțim pe pielea noastră, e foarte probabil ca nici măcar acest deziderat al României (când se face mare să devină bătrânica frecventabilă a Europei) să se realizeze. Prin urmare, următoarea mea propunere ar fi să facem o licitație și să ne cumpărăm un conducător străin. De preferat german, dar ar merge și un nordic, important e să fie intransigent. Și ăsta să ne conducă, să ne pună la muncă, să facă strategia, să ne spună ce ar trebui să facem și să ne arate calea. Și noi s-o urmăm.
Nu sunt monarhistă, cum pripit ați putea crede. Conducătorul ăsta ar trebui să aibă un mandat clar, cu ținte, obiective, și standarde de performanță. Când dă semne de slăbiciune importăm altul. Nu-l punem să procreeze ca să ne lase urmași că n-avem nevoie. Îl punem să ne aprindă lumina și să ne organizeze, cum se zicea în bancul ăla celebru, că până acum prea am luat numai mui.
Astea ar fi ideile mele pentru România. Voi ce părere aveți?
Io-s complet de acord, dar uite ce se va intampla prin 2050 cica: http://populatiaromanieiincotro.unfpa.ro/demografic/piramidapopulatiei/?limba=Ro. Asa ca zic sa trecem direct la crearea de circuite turistice cu teme adaptate: „Preistoria sub ochii nostri”, „Cum am ajuns la 132 de ani cu aghiasma si rugaciuni” etc
Ioana, imbatrânirea populației se produce în toată Europa, nu numai la noi. Explicasem aici pe larg situația. Până în 2050, însă, noi ar trebui să producem ceva, indiferent dacă mai și procreem în același timp sau nu 🙂 Ca pe datorie nu cred ca poate nimeni să trăiască încă 40 de ani de acum încolo…
Io am cateva idei:informatizarea accelerata a administratiei de stat, prin realizarea unui sistem integrat (aici cam stiu despre ce vorbesc, fiind de meserie), redirectionarea fondurilor destinate infrastructurii de la autostrazi la transport feroviar, privatizarea tuturor domeniilor de servicii inca dominate de firme de stat (gen feroviar si invatamant – primar si gimnazial inclusiv, prin plata de catre stat a unei sume pt. fiecare elev, calculata pausal pe baza performantelor de ansamblu ale scolii si a unor factori de bonificare – de ex. ceva mai multi bani pt. scolile de la tara), descentralizarea administratiei fiscale.
Ce se intampla in momentul de fata se datoreaza dupa parerea mea in principal faptului ca cei interesati si calificati de a lua decizii intr-un domeniu nu sunt implicati in decizii. Pe transportatori nu-i implica nimeni in supervizarea realizarii autostrazilor, economia n-are nici un cuvant de zis in educatie, organizatiile civice sunt in cel mai bun caz consultate de catre legislativ, de obicei insa nici macar cand tipa ca din gura de sarpe nu-s luate in seama. Masuri care sa schimbe acest aspect sunt dupa parerea mea de natura sa relanseze Romania.
Un manager nu ajuta – e doar un singur om, pe cand noi, astia care aprobam tacit sistemul existent, suntem milioane. Sa fim saraci dar s-o facem cu factura va fi o consecinta imediata in momentul in care lumea incepe sa constientizeze ca sa fim saraci fara factura inseamna de fapt sa ne furam caciula.
Ți-ai dat răspunsul și pentru criza ta, nu? Aici: „o posibilă strategie de dezvoltare ar fi aceea de a transforma în atu-uri exact acele handicapuri de care vrem, ca proștii să scăpăm”. Și cu germanul… îl mai vrei? 😉 Mulțumesc!