Senatul a votat o îmblânzire a Codului rutier, în sensul dezincriminării vorbitului la telefon și a nepurtării centurii de siguranță. Nu se mai amendează nici faptul că schimbi banda ca boul, fără să semnalizezi, nici dacă depășești viteza cu maximum 20 de km/oră. Proiectul unui obscur senator PDL a stârnit, cum era de așteptat, polemici în rândul șoferilor, că doar asta e a treia chestie la care se pricep românii cel mai bine, după fotbal și politică. La șofatul cu părerea. Evident că și aici s-au găsit unii care să spună că e treaba lor, domnule, dacă aleg să crape la volan, din cauză de vorbit la telefon sau lipsă centură. Sigur că e treaba lor, dar dacă își conduc mașinile doar la ei în curte. Altfel e și treaba mea, care mă aflu în trafic și poate nu vreau să mor din cauza unui idiot.
Asta cu „e treaba lor cum se protejează la volan” e din categoria „nu-mi pasă că se scumpește benzina, că eu n-am mașină”. N-ai mașină, dar consumi alimente măcar, al căror preț e influențat de benzină, vrei nu vrei. Că nu ți le teleportează nimeni din fabrică direct în frigider. Așa și cu șoferii care nu poartă centură sau vorbesc la telefon la volan. Poate nu e atent, că nevasta îi dictează lista de cumpărături, schimbă banda fără să semnalizeze, dă peste altul care merge regulamentar, îl trimite pe ăla pe trotuarul unde circulă, de regulă, bătrâni sau femei cu copii în brațe. Conform noii legi șoferul ăla a comis niște mici greșeli sancționabile cu avertisment („să nu mai faceți altă dată, domnu!”) dar care au băgat în pământ sau în spital alți oameni. Poate chiar pe el, dacă n-are centură.
Eu chiar nu pricep cu ce-i deranjează, totuși, centura aia, că dacă știi că e musai s-o porți nici nu mai conștientizezi că ești legat de scaun. Iar cu telefonul, pe bune dacă eu mă pot concentra și la condus și la vorbit coerent cu cineva mai mult de câteva secunde. Și asta cu hands free. Poate sunt eu mai incapabilă, dar ceva mă face să cred că nici alții nu pot să fie mult mai buni la treaba asta.
Nu știu când s-a născut ideea asta în capul parlamentarului român, că traficul la noi are nevoie de o dereglementare, când toate statisticile ne dau campioni la morți pe șosele. Și asta nu (numai) pentru că n-avem șosele, cum s-ar grăbi unii să incrimineze.
Eurostat zice că stăm, cu aproape 3000 de cazuri anual, în imediata apropiere a unor țări care au cu ce să se laude în materie de autostrăzi: Germania, Italia, Franța. N-am vrut să vă încarc graficul prea tare, ca să se înțeleagă totuși ceva, dar credeți-mă pe cuvânt, sub noi e tot restul Europei, în afara cazurilor enumerate mai sus. Iar nemții, francezii, italienii și polonezii sunt totuși pe un traseu descrescător, venind de la valori de 10-12.000 de moți pe an.
Nu e mai puțin adevărat că totuși Codul rutier e amendabil (poate de asta au și fost/mai sunt prin parlament aproape 40 de inițiative în sensul ăsta, care mai de care mai inteligentă) și că multe din prevederile lui sunt încă aplicate discreționar de polițiști. Dar aș zice că mai întâi să ajungem la stadiul ăla în care regula să fie respectarea regulii, și nu încălcarea ei, și după aia să vorbim despre democrație.
Scriind asta mi-am amintit de o întâmplare din Cehia, când am fost într-o delegație. Am fost luați de la aeroport de gazda care închiriase cu ocazia asta un microbuz de opt-zece locuri. Când ne-am urcat și-au pus centurile câțiva, și noi ăștia mulți din spate, nu. Ne întrebam în schimb de ce nu pleacă ăla de pe loc și se uită insistent la noi în oglindă. Până la urmă ne-a zis că trebuie să-și pună centura și ultimul om, de pe ultimul scaun. La care, culmea, nu se găsea centura. A mai durat un pic până când s-a dat jos chiar șoferul și a căutat-o. Era în tavan, și trebuia trasă de acolo.
Așa s-a întâmplat și la noi o vreme, când s-a înăsprit Codul rutier. Dar doar pentru scurt timp șoferilor le-a fost frică să nu poarte centura, sau să vorbească la telefon. „Lasă că merge” a înlocuit prea repede toate regulile. Chiar și când asta ne poate costa viața.
E adevărat că nu excesul de reglementare rezolvă problemele, ci educația. Dar în cazul nostru sigur doar biciul mai poate rezolva ceva, în niciun caz morcovul.
Modificările legii le găsiți aici.
Da’ s-a si votat chestia asta? Ca eu speram ca e doar propunere legislativa populista care nu va trece, doar distrage atentia de la alte probleme.
Mie mi se pare revoltator. Intr-o tara unde oricum nu ai loc prin sate de biciclete, copii, carute si betivi, mai lipsea numai sa dai voie sa se creasca viteza cu inca 20 de km pe ora fata de cei 70 regulamentari (ca asta a fost o gaselnita mai veche, cu eliminatul limitei de 50 km/h).
Cind venim in Ro, doar noi tinem viteza legala pe drum si sintem claxonati, „facuti din faruri” si presati de toata lumea, de la automobile pina la autobuze si TIRuri (care se presupune ca au tahografe, deci ar trebui sa respecte regulile).
Una peste alta, mi-e tot mai frica pe soselele romanesti, si mi-e frica pentru membrii familiei mele care circula cu masina prin Romania zilnic…
Da, legea a trecut de Senat, din păcate. Si eu mă gândesc că fiecare drum e o loterie.
Nu tre’ sa treaca si prin Cam Dep (decizionala)?
Oricum, tampenie mai mare decat asta, mai rar. Mai ales in ceea ce priveste semnalizarea…
Ba da, dar ce, ar fi prima tâmpenie votată și de Cameră? Era o vreme când și eu una mă amăgeam cu gândul că dacă scriem din timp și atragem atenția, lucrurile se pot schimba pe drumul spre promulgare măcar. Acuma uite cum stăm toți cu gura deschisă la Băsescu să vedem dacă promulgă legea parteneriatului stat-biserică în domeniul protecției sociale. Si asta a tot fost incriminată prin presă înainte de a trece de Cameră, și degeaba.
Las’ draga, creeaza obiectul muncii la preotii din Catedrala Neamului…
Păi dragă Dollo, curtea de care aminteai şi în care-şi conduc maşinile e toată România. Deci: ce naiba cauţi tu în curte la ei?…
Mă mir că n-a propus (încă) careva ca lămpile de semnalizare, oglinzile retrovizoare şi centurile de siguranţă să fie opţionale în dotarea autovehicolelor. Dealtfel nici nu ştiu de ce-şi mai bat capul producătorii cu teste NCAP…
Oare principiul ăsta al dezincriminării nu poate fi extins şi în alte domenii? Cum ar fi să i se spună lui SOV „să nu mai faceți altă dată, domnu!”. Sorry! Mă gândeam la Severin…
Măi, dar ce tare a ajuns Băse ăsta al… nostru! Stăm cu gura căscată la el aşteptând să vedem unde îndreaptă degetul lui mare: în sus, ori în jos… Ave!
Gilbert, la el si la Dumnezeu ce mai stăm cu gura căscată 🙂 Bine, unii mai stau zilele astea pe la supermarket unde se dă ulei ieftin, si mai nou la H&M, dar tot la Base si la Dumnezeu se vor intoarce, cat de curand 🙂
crezi ca mai conteaza legea? oricum va fi interpretata de un cap de creta sau incalcata de toti tampitii cu bani care se grabesc sau au afaceri de discutat la tel. singurul lucru bun la toata nebunia asta il vad prin micsorarea spagilor date militienilor pentru centura, tel si intervalul de viteza de la 61 la 70
Asta inseamna ca nici tu nu porti centura si vorbesti la telefon? 😀
centura o port. odata m-a tinut sa nu pic in cap cand m-am oprit cu rotile in sus, a oua oara m-a retinut sa nu sar prin parbriz cand recent m-am oprit in stalp. cat despre telefon… din pacate vorbesc la telefon cam tot timpul cu sau fara casti sau hands free
si am uitat. respect limita de viteza, semnalizez si nu incalc regulile de circulatie
Statistica aia are o mica problema. Utilizeaza valorile absolute si nu raportate la numarul de locuitori si/sau macar de automobile.
In momentul cand impartim numarul total de accidente la numarul de locuitori, situatia nu mai e deloc asa roz pentru Romania.
De fapt suntem pe locul 3 in EU in 2008 la capitolul morti in accidente/cap de locuitor imediat dupa Lituania si Polonia, iar marea majoritate a celorlalti e muult in urma noastra. De obicei cam pe la jumate.
Dap, ai dreptate.