Clătite crocante

Ronțănele servite ca aperitiv sau desert, umplute cu brânză, icre sau dulceață. Teoretic se fac repede, practic e posibil să mă înjurați în timpul coacerii :)

Una dintre amintirile mele de grădiniță are forma și gustul florilor crocante făcute din aluat de clătite, „stropite” cu brânză sau cașcaval. Ori de câte ori era vreo festivitate la grădiniță, apoi la școală, mama contribuia la „bufetul” organizat de părinți cu aceste clătite crocante, care aveau un succes nebun la părinți, profesori și inspectori. Sunt pe cât de arătoase, pe atât de gustoase și au o compoziție banală. Din păcate tehnica de producție anulează câteodată primele trei avantaje, și te aduce la disperare. Ăsta e motivul pentru care mama a încetat să mai facă clătite crocante de cel puțin 25 de ani. Ieri am corupt-o să mai încercăm o dată, de dragul vremurilor în care eu eram copil și ea tânără.

Se face așadar o compoziție clasică de clătite, în funcție de cantitatea dorită. Florile astea consumă mai puțină cocă decât o clătită obișnuită, așa că dacă faceți o cantitate mare de cocă s-ar putea ca după vreo zece flori să începeți să disperați în fața compoziției care nu scade. Mama a pus cam mult, o jumătate de kg de făină, două ouă, un praf de sare, unul de zahăr, și a început să le amestece ușor cu mixerul. A turnat lapte, la ochi, până când compoziția a devenit o chestie lăptos-smântânoasă. La final a mai pus și niște apă minerală.

Pentru flori vă trebuie niște forme speciale, precum cele din imagine. Acum se găsesc de cumpărat prin magazinele cu profil gospodăresc. Pe vremea lui Ceaușescu formele astea erau turnate din aluminiu, în fabricile patriei, de către niște oameni pricepuți. Deși erau ustensile casnice, aveau un caracter ușor subversiv 😉 Era o adevărată modă în epocă (anii 70-80), și mama a contribuit un pic la propagarea ei, pentru că de îndată ce au gustat florile astea, au dorit să aibă și formele toate educatoarele, învățătoarele, profesoarele lui Dollo, plus mamele colegilor și inspectoarele școlare. Vă dați seama cât aluminiu s-a furat astfel din avutul obștesc?

Revenind la rețetă, separat, într-o cratiță de fontă puneți ulei cât să cuprindă formele și lăsați să se încingă și formele la un loc cu uleiul. Unul din secretele reușitei este ca forma să fie bine încinsă atunci când o cufundați ușor în compoziție, dar nu mai mult de două treimi din corpul florii. Dacă din neatenție compoziția se depune și peste floare va fi imposibil de lepădat de pe formă în cratiță. Țineți forma timp de 20-30 de secunde în aluat, cât să-i dați timp să se depună în strat subțire pe forma florii. Apoi ridicați și cufundați-o în cratița cu ulei încins. Acolo încercați să o desprindeți de pe formă după alte câteva zeci de secunde, timp în care ea încă mai este elastică. Dacă apucă să se prăjească și să se întărească pe formă nu mai poate fi dată jos decât prin rupere și nu v-ați atins scopul.

După ce reușiți s-o desprindeți (operațiune ce poate fi migăloasă și exasperantă la început), mai lăsați un pic floarea să se rumenească în ulei apoi o scoateți și o ținți un pic la scurs pe un șervet de hârtie. Repetați mișcările de câte ori rezistați, dar de regulă o să vă cam săturați după maximum zece flori.

Cam așa ni s-a întâmplat nouă ieri, pentru că după numărul ăsta a început să se strice treaba. Florile nu se mai lepădau de pe forme, și am început să ne enervăm și eu și mama. Mai ales mama, care are o mândrie exacerbată de bucătăreasă excelentă, era frustrată că nu-și mai amintea exact care era secretul care făcea coca să se desprindă mai ușor de forme. A adăugat un strop de ulei în compoziție și a mai făcut câteva, dar tot n-a mers. În final am ras niște brânză peste producția existentă și le-am mâncat așa. Restul compoziției e la frigider și probabil că se va transforma în banale clătite în zilele următoare.

Acuma, să vă spun totuși de ce merită un pic efortul ăsta: pentru că rezultatul e spectaculos, iar gustul … e minunat și merge cu bere, de exemplu. Sunt niște ronțănele plăcute la gust, care pot fi servite fie ca aperitiv, fie ca desert. Umplute cu diverse: brânză, cascaval, icre, dar și cu gem sau dulceață, dacă le doriți ca desert dulce. Teoretic nu ia mult timp prepararea lor, dar practic e posibil să mă cam înjurați în timpul coacerii 🙂

Etichete: , ,

10 comentarii la “Clătite crocante” Subscribe

  1. GeorgeL 20/03/2011 at 17:33 #

    Dati si la prieteni/musafiri?

    • Dollo 20/03/2011 at 18:44 #

      Dăm, GeorgeL, dar n-avem 🙂

      • Oana 05/09/2019 at 18:42 #

        Imi puteti spune va rog de unde ati cumparat forma?

  2. RaulPop 20/03/2011 at 17:55 #

    Pacat ca facusi azi dimineata dinaleae normale, cu proxima ocazie incerc incerc incerc si eu :d

  3. andreea 20/03/2011 at 20:22 #

    hop, interesant concept 🙂 o sa ma uit si eu dupa formele astea cand vin…nu le-am mai vazut niciodata 😀

    • Dollo 20/03/2011 at 20:30 #

      Andreea, cred ca ai mai multe sanse sa gasesti si pe afara, ca sigur nu e inventat la noi conceptul.

  4. AURA 06/06/2014 at 16:54 #

    Buna am cautat in tot buzau forma de genu asta si nu am gasit unde pot gasi sau mai exact unde pot da comanda? ma poaye ajuta cineva?

    • erika 28/07/2015 at 19:56 #

      Buna eu am cumparat de pe facebook de la Maria Otilia Dinu

  5. Florescu Diana 02/06/2017 at 22:26 #

    As vrea sa stiu dc ati putea sa ma ajutati cu un set de ustensile. Nu gasesc niciunde. Multumesc!

    • Dollo 02/06/2017 at 23:22 #

      Nu știu cum credeți că aș putea să vă ajut, nu le fabric eu. Îmi pare rău că v-am făcut poftă degeaba.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.