Clătite crocante

Ronțănele servite ca aperitiv sau desert, umplute cu brânză, icre sau dulceață. Teoretic se fac repede, practic e posibil să mă înjurați în timpul coacerii :)

Una dintre amintirile mele de grădiniță are forma și gustul florilor crocante făcute din aluat de clătite, „stropite” cu brânză sau cașcaval. Ori de câte ori era vreo festivitate la grădiniță, apoi la școală, mama contribuia la „bufetul” organizat de părinți cu aceste clătite crocante, care aveau un succes nebun la părinți, profesori și inspectori. Sunt pe cât de arătoase, pe atât de gustoase și au o compoziție banală. Din păcate tehnica de producție anulează câteodată primele trei avantaje, și te aduce la disperare. Ăsta e motivul pentru care mama a încetat să mai facă clătite crocante de cel puțin 25 de ani. Ieri am corupt-o să mai încercăm o dată, de dragul vremurilor în care eu eram copil și ea tânără.

Se face așadar o compoziție clasică de clătite, în funcție de cantitatea dorită. Florile astea consumă mai puțină cocă decât o clătită obișnuită, așa că dacă faceți o cantitate mare de cocă s-ar putea ca după vreo zece flori să începeți să disperați în fața compoziției care nu scade. Mama a pus cam mult, o jumătate de kg de făină, două ouă, un praf de sare, unul de zahăr, și a început să le amestece ușor cu mixerul. A turnat lapte, la ochi, până când compoziția a devenit o chestie lăptos-smântânoasă. La final a mai pus și niște apă minerală.

Pentru flori vă trebuie niște forme speciale, precum cele din imagine. Acum se găsesc de cumpărat prin magazinele cu profil gospodăresc. Pe vremea lui Ceaușescu formele astea erau turnate din aluminiu, în fabricile patriei, de către niște oameni pricepuți. Deși erau ustensile casnice, aveau un caracter ușor subversiv 😉 Era o adevărată modă în epocă (anii 70-80), și mama a contribuit un pic la propagarea ei, pentru că de îndată ce au gustat florile astea, au dorit să aibă și formele toate educatoarele, învățătoarele, profesoarele lui Dollo, plus mamele colegilor și inspectoarele școlare. Vă dați seama cât aluminiu s-a furat astfel din avutul obștesc?

Revenind la rețetă, separat, într-o cratiță de fontă puneți ulei cât să cuprindă formele și lăsați să se încingă și formele la un loc cu uleiul. Unul din secretele reușitei este ca forma să fie bine încinsă atunci când o cufundați ușor în compoziție, dar nu mai mult de două treimi din corpul florii. Dacă din neatenție compoziția se depune și peste floare va fi imposibil de lepădat de pe formă în cratiță. Țineți forma timp de 20-30 de secunde în aluat, cât să-i dați timp să se depună în strat subțire pe forma florii. Apoi ridicați și cufundați-o în cratița cu ulei încins. Acolo încercați să o desprindeți de pe formă după alte câteva zeci de secunde, timp în care ea încă mai este elastică. Dacă apucă să se prăjească și să se întărească pe formă nu mai poate fi dată jos decât prin rupere și nu v-ați atins scopul.

După ce reușiți s-o desprindeți (operațiune ce poate fi migăloasă și exasperantă la început), mai lăsați un pic floarea să se rumenească în ulei apoi o scoateți și o ținți un pic la scurs pe un șervet de hârtie. Repetați mișcările de câte ori rezistați, dar de regulă o să vă cam săturați după maximum zece flori.

Cam așa ni s-a întâmplat nouă ieri, pentru că după numărul ăsta a început să se strice treaba. Florile nu se mai lepădau de pe forme, și am început să ne enervăm și eu și mama. Mai ales mama, care are o mândrie exacerbată de bucătăreasă excelentă, era frustrată că nu-și mai amintea exact care era secretul care făcea coca să se desprindă mai ușor de forme. A adăugat un strop de ulei în compoziție și a mai făcut câteva, dar tot n-a mers. În final am ras niște brânză peste producția existentă și le-am mâncat așa. Restul compoziției e la frigider și probabil că se va transforma în banale clătite în zilele următoare.

Acuma, să vă spun totuși de ce merită un pic efortul ăsta: pentru că rezultatul e spectaculos, iar gustul … e minunat și merge cu bere, de exemplu. Sunt niște ronțănele plăcute la gust, care pot fi servite fie ca aperitiv, fie ca desert. Umplute cu diverse: brânză, cascaval, icre, dar și cu gem sau dulceață, dacă le doriți ca desert dulce. Teoretic nu ia mult timp prepararea lor, dar practic e posibil să mă cam înjurați în timpul coacerii 🙂

Etichete: , ,

10 comentarii la “Clătite crocante” Subscribe

  1. GeorgeL 20/03/2011 at 17:33 #

    Dati si la prieteni/musafiri?

    • Dollo 20/03/2011 at 18:44 #

      Dăm, GeorgeL, dar n-avem 🙂

      • Oana 05/09/2019 at 18:42 #

        Imi puteti spune va rog de unde ati cumparat forma?

  2. RaulPop 20/03/2011 at 17:55 #

    Pacat ca facusi azi dimineata dinaleae normale, cu proxima ocazie incerc incerc incerc si eu :d

  3. andreea 20/03/2011 at 20:22 #

    hop, interesant concept 🙂 o sa ma uit si eu dupa formele astea cand vin…nu le-am mai vazut niciodata 😀

    • Dollo 20/03/2011 at 20:30 #

      Andreea, cred ca ai mai multe sanse sa gasesti si pe afara, ca sigur nu e inventat la noi conceptul.

  4. AURA 06/06/2014 at 16:54 #

    Buna am cautat in tot buzau forma de genu asta si nu am gasit unde pot gasi sau mai exact unde pot da comanda? ma poaye ajuta cineva?

    • erika 28/07/2015 at 19:56 #

      Buna eu am cumparat de pe facebook de la Maria Otilia Dinu

  5. Florescu Diana 02/06/2017 at 22:26 #

    As vrea sa stiu dc ati putea sa ma ajutati cu un set de ustensile. Nu gasesc niciunde. Multumesc!

    • Dollo 02/06/2017 at 23:22 #

      Nu știu cum credeți că aș putea să vă ajut, nu le fabric eu. Îmi pare rău că v-am făcut poftă degeaba.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Jurnalul unei pisici de garsonieră

toshiba cu bile

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci 😉

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.