Era prin 2006 când am aflat eu, dar fenomenul data și atunci de câțiva ani. Se interziseseră adopțiile internaționale, și banii nu puteau să cumpere chiar toată birocrația. Dar, cum spunea și Dinică în Filantropica, mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește nimic. Așa că s-a inventat povestea: tatăl, aventurier, călătorește în România unde are o pasiune fulgerătoare pentru o țărancă cu casa plină de copii. Când femeia se trezește (iar) cu burta la gură, „amantul” o susține și-și recunoaște copilul la starea civilă. Îi mărturisește apoi, spășit, nevestei, iar ea, îngăduitoare, decide să primească la sânul ei fructul infidelității soțului. Telenovelă, frate!
Se fac actele de adopție, mama consimte să-și dea copilul, că e și dreptul tatălui să-l țină în brațe, plus că sunt mai înstărite brațele tatălui. Și așa s-a dat copilul al 5-lea al unei femei dintr-un sat oarecare din România. Mama nu-l vede pe „tatăl copilului” decât de două ori: când primește banii și când semnează adopția.
Am aflat de practica asta din spusele unui tip care la vremea aia lucra pentru un ONG străin. Se chinuia să le facă educație contraceptivă femeilor care nășteau pe bandă rulantă și-și abandonau copiii, dând astfel de lucru direcțiilor de asistență din primării. Ca să oprească robinetul de copii nedoriți ONG-ul ăsta plătea niște oameni în fiecare județ ca să le amintească „producătoarelor” din zonele respective să-și ia pilula. Că nici nu putea fi vorba de prezervativ, evident. Nu voia bărbatul. Bine, nici cu pastila nu prea erau de acord, dar dacă de asta era cumva condiționat și un ajutor bănesc, se mai gândeau…
Cazurile de înfieri de copii rezultați din „relații extraconjugale” au fost numeroase în România, dar Guvernul s-a sesizat abia acum, când a decis să introducă testul ADN la înfiere. Ca să vedem cât ADN străin are în sânge copilul unei țărănci din Botoșani, să zicem 😀
Acuma, sunt curioasă dacă viitorii tați vor fi dispuși să se sacrifice să și aibă aventura aia extraconjugală, de dragul de a face un copil cu test ADN pozitiv 😀
Nici vorba. Nu mi-as umili sotia in halul asta niciodata! Ii vad pe copiii de 0-6 ani ai altora si ma gandesc ca daca i-as adopta, nu i-as iubi mai putin decat pe posibilii mei copii naturali, daca acestia ar apare dupa adoptie(au fost cazuri). I-as trata la fel.
Dupa ce au terminat cu scoala (daca au capacitatea, ar putea studia oriunde in lume- dar n-o sa le impun unde sa mearga), copiilor mei(daca o sa-i am), daca nu aleg o meserie nobila si in folosul societatii, dar poate slab platita(medicina, invatamant/cercetare, pompieri, politie, presa(freelancer):), etc), nu le las nimic mostenire. Vreau sa aiba madria de a se fi realizat singuri in viata, sa fie independenti, fara alt ajutor din partea parintilor, decat sprijinul financiar pentru studii. Altfel copiii raman pe viata dependenti de parinti(foarte multe cazuri in Romania), si ajung pe drumuri dupa ce cheltuie toti banii mosteniti dupa moartea parintilor.