Jegul istoric din Hala Obor

Din tavan curge o zeamă puturoasă, pe jos calci într-o clisă cu diverse arome: la pește pute a baltă, la carne e ușor roșiatică, iar la brânzeturi e ca un zer

Mama și cu mine am făcut o pasiune, mai nou, pentru brânza de capră. Cum ea își face cel mai des piața în Obor, a găsit acolo de multe ori „eșantioane” de brânză foarte gustoasă. Prin urmare, ieri am adulmecat împreună ugerul caprei în Obor. Vă pot spune că dacă unul din visele voastre este să vizitați un colț de Asie, Hala Obor ar fi cel mai la îndemână: ieftin, mizerabil, împuțit, înghesuit, în el se vinde practic orice, la prețuri fără concurență. Lipsesc din el asiaticii, dar să știți că și țiganii noștri joacă bine în piesa asta.

Vă spusesem acum ceva timp despre noua Piață Obor, cum oferă ea condiții civilizate de comerț, grație unei investiții controversate a omului de afaceri Puiu Popoviciu. Față în față cu mall-ul lui Popoviciu – care practic e tot o hală, momentan – există de 60-70 de ani adevărata Hală Obor, clasată în scriptele Ministerului Culturii ca monument istoric.

Pentru monumentul ăsta istoric n-a făcut nimeni o campanie de salvare, ca pentru Hala Matache, de exemplu, poate și pentru că arhitectura Halei Obor nu te dă pe spate. E un paralelipiped de cărămidă roșie, ale cărui ziduri se macină de ani de zile, înăuntru pute a igrasie și duhori ce pot fi ușor identificate în mărfurile care zac înghesuite, unele parcă de-o vârstă cu hala. De sus se scurge câte o zeamă infectă, din spatele unui tavan fals și știrb din loc în loc. În hală sunt magazine de carne, mezeluri, brânzeturi, lactate, aprozare, standuri de chimicale, detergenți, electro-casnice, băcănii, țoale, chiloți, haine de piele, jucării, cârciumi, birturi, farmacii, mâncare pentru animale, piese și scule, ace, brice și carice.

Pe jos calci într-o clisă umedă cu diverse mirosuri: la pește, de exemplu, pute a baltă stătută în care te aștepți să orăcăie broaștele; la carne clisa e ușor roșiatică, iar la brânzeturi e ca un zer. În aer, miesme amestecate, de la cauciuc de teneși chinezești, până la duhoare de carne împuțită. Dacă intri într-un soi de mezelărie amestecată cu brânzeturi, vezi așa: stive de pungi cu pui „proaspeți”, grămezi de piepturi, bacoane sau kaizere de porc, cârnați și ziduri de „cărămizi” din brânză de toate felurile. Imaginațivă un „parfum” cu toate aceste „note florale”…

Din loc în loc niște țigănci vând direct din sacoșe de rafie legături de verdeață sau trufandale luate de la țărani. Îți lasă impresia că e superofertă, pentru că-ți fac reducere la 3 legături. Alții vând grămezi de banane, mandarine sau kiwi, ușor „avariate”, la preț redus. Evident că în babilonia asta nu există bonuri sau case de marcat. Adică or exista ele, dar cine se așteaptă să și funcționeze? Comisarul Stelică, de la Grada financiară, a descins revoluționar într-o joi în zona de pește, dar asta a fost așa, ca o mișcare spasmodică de dorsală pentru afacerile locului.

Ca să ajung și la brânza de capră pe care o căutam noi, am vizitat cam toate mezelăriile dispuse pe cele două laturi lungi ale halei. Căutarea a durat ceva pentru că mama avea pretenția ca brânza să fie proaspătă, or toate bucățile expuse arătau tari ca creta. În plus, în mai toate galantarele predomina brânza de capră din Bulgaria. Mai ieftină decât aia românească, adică înre 8-10 lei kg comparativ cu 11-14 lei kg.

Pentru că până la urmă a contat mai degrabă nasul meu strâmb la toate propunerile mamei, am ajuns și în zona specială de brânzeturi, destinată așa-zișilor ciobani români. Aici era numai brânză românească , dar la prețuri de Dorobanți. De unde, la restul, brânza era 14 lei kg cel mult, aici era 20 de lei kg. Am găsit până la urmă una care să ne placă la amândouă, proaspătă și nu prea sărată, cu 17 lei kg și am rămas și cu iluzia că am plătit astfel munca unui cioban român, nu a unui bulgar cu ceafa lată 😀

La ieșire ne-am pierdut într-un labirint de alte tarabe, înghesuite pe lângă pereții halei, aproape de jur împrejur, unde se vindeau cam aceleași mărfuri. Deosebirea e că aici, afară, plutea în aer miros de bețișoare aromate arse, la concurență cu grătarele încinse cu mici.

Mă gândeam ieri că acest colț de Românie, autentică, ar merita trecut pe harta turistică a Capitalei, pentru că până la urmă reprezintă o bună parte din populația țării. Dacă v-am făcut silă cu descrierile mele și vă gândiți că n-ați merge niciodată acolo să faceți cumpărături, aflați că totuși cumpărătorii se cam calcă pe picioare. La propriu. Iar dacă n-ar avea vad și clienți, cu siguranță că locul ar fi fost igienizat demult, dar eu sunt gata să pun pariu că cifra de afaceri a Halei Obor o depășește bine pe aia a Mall-ului lui Popoviciu. Ăla din Obor sau chiar și pe ăla din Băneasa 😉

Etichete: , , ,

12 comentarii la “Jegul istoric din Hala Obor” Subscribe

  1. spufi 14/03/2011 at 10:05 #

    Sambata am fost si noi in cladirea rosie de la Obor, ne vanduse un prieten un pont cum ca acolo gasim icre proaspete de crap. Si am gasit: foarte proaspete si bune. Eu nu am putut rezista duhorii, era „sa-l chem pe iorgu” daca stii expresia, daca nu, cred ca intuiesti ce va sa zica 🙂 asa ca am iesit pronto afara; consortul a fost viteaz si s-a intors cu aproape 2 kg de icre. Ultima deplasare la hale a fost acum cativa ani, si diferenta acum a fost ca am gasit unde sa parcam rapid (si gratis), acolo unde inainte fusesera tarabele. Deci tot putem marca o bila alba pt Obor 🙂 Nu am inteles totusi unde este noua piata Obor?

    • Dollo 14/03/2011 at 10:55 #

      Da, da banuiesc ca pentru tine Iorgu ar fi venit rapid 🙂 Cred că om fi fost în acelasi timp pe acolo. Si eu am parcat tot acolo unde erau tarabe. Deocamdată e gratis, când se va da în folosinta parcarea subterana nu stiu cum va mai fi. Deci voi ati fost in hala veche, unde e si pescarie. Chiar fata in fata cu hala veche e … hala noua 🙂 Adica unde era vechea piata, de-a lungul strazii Ziduri Mosi, e acum o cladire lunga si inalta, tot placata cu ceva caramiziu. Pe coltul dinspre Electroaparataj scrie Piata Obor. Tarabele sunt inauntru, la parterul acestei cladiri. Ea se contruieste in continuare in sus, si se doreste a deveni mall… Acolo, la parter, se vand doar legume/fructe/flori. Nu e mizerie, dar marfa a cam devenit la fel de scumpa ca in orice piata.

  2. andreea 16/03/2011 at 01:23 #

    ce s-ar mai bucura de o inspectie sanitar-veterinara…asta daca nu da cineva semnalul de alarma si o iau toti la fuga sau cumva reusesc sa acopere mizeria de acolo ca o metoda naturista si ecologica de a pastra prospetimea produselor de vanzare 😀

    • Dollo 16/03/2011 at 09:13 #

      Inspectii s-au tot facut, inca de pe vremea cand organismele astea de control aveau inspectori-vedete, care abuzau de televiziuni ca sa faca show. Dar organismul asta viu care este Hala a fost intotdeauna mai tare si a supravietuit tuturor. Chiar, ce chestie, inspectorii aia nici nu mai exista prin sistem… o fi vreun blestem? 😉

  3. andreea 16/03/2011 at 12:04 #

    hah, eu ma gandeam ca de obicei se anunta prin vechiul „vine controlu’ baaa” si toata lumea in ilegalitate o ia la fuga. pana cand am aflat ca evident si controalele sunt de fatada (foarte multe din ele cel putin, n-as sti sa explic exact dar inspectorii erau platiti in functie de cat de mari erau amenzile pe care le dadeau…si NU cate incasau de fapt, cum ar fi fost corect). ma gandesc ca in stil tipic hala nu e tot „piata” si nu cade sub umbrela „administratia pietelor si tarabelor” sau cum se mai numea (sincer nu mai stiu, a trecut ceva vreme si unele au aparut intre timp). dar din poza ta hala aia a ramas asa cum mi-o aduc eu aminte, adica acum vreo 10 ani. ceva e in neregula 😀

    • Dollo 16/03/2011 at 15:58 #

      Pai da, cam toata tara e in neregula asta 😉

  4. Marcel 26/06/2011 at 17:15 #

    Am fost si eu pe acolo azi, dupa o pauza de vre-o 5 ani, si acarba e tot mai mare, pentru ca , intre rimp, s-a mai construit si s-a mai modernizat ceva prin Bucuresti-ul asta, hala aia tot la fel de infecta e. Cea noua e OK, e odiferenta de la cer la pamant fata de cea veche, se dovedeste ca si carnea poate fi vanduta fara sa fie un miros mizerabil de putrefactie in incapere. Sper ca cat mai in curand sa fie inchisa hala aia veche, iar toti cei care striga de monument istoric, ar trebui inchisi in acel „lagar de concentrare” si sa nu fie lasati sa iasa de acolo pana nu le trece prostia lor si se mai civilizeaza putin, la orice tentativa de a demola o ghereta mizerabila apare cate un tampit care striga ca aia e un monument istoric.

    • Dollo 27/06/2011 at 11:37 #

      Marcel, monumentele istorice nu trebuie demolate, ci conservate. Daca Hala Obor se afla in halul ala e din cauza oamenilor si a nepasarii autoritatilor, combinate cu ceva interese imobiliare in zona. Decojita de toate ciupercăriile din jur, reabilitată în interior, hala aia poate fi la fel de salubră și chiar mai frumoasă decât construcția nouă și fără personalitate ridicată alături. Dar mă tem că e prea târziu pentru asta.

  5. carmen-sava 01/07/2012 at 12:20 #

    mi-a duc aminte de hala obor spre sfarsitul anilor 60 ,mama ma lua la 5 dimineta sa faca piata,atunci puteai sa te targuiesti cu taranu ,acum tigani fac preturile. unde acum este hala de carne particulara la inceputul anilor 70 era bazar unde se vindeau produse nealimentare si mai ales haine noi si vechi,acolo se duceau cei mai saraci si nu plecau cu mana goala.de ce o fi stricat piata veche?acolo cumparai direct de la taran zarzavaturi proaspete si aerisite ,acum luam dela tigani ,turcesti,grecesti si de unde or mai fi ca taranu nostru nu mai are loc.De sar mai intoarce ani…..

  6. Ralu G 22/12/2012 at 06:29 #

    Nu am mai fost de 10 ani in Obor (ultima data cand am fost am cautat 1 ora un loc de parcare. Dar dupa articolul tau cred ca voi merge azi sa o vizitez. Era o piata buna candva si tare sunt curioasa cum mai arata!

    • Dollo 22/12/2012 at 10:23 #

      acum există parcare subterană, unde găsești sigur loc de parcare

  7. Alexandru 21/03/2017 at 09:40 #

    Ehehe, dragii mosului, cunosc Piata si hala Obor de vreo saizeci de ani intrucat am copilarit in zona si mergeam cu parintii saptamanal la cumparaturi. Toamna prin septembrie cu vreo doua sute de lei ai mei cumparau tot ce trebuie pentru iarna, cartofi,ceapa, varza,gogosari,castraveti si gogonele pentru murat, prune pentru magiun,rosii pentru bulion si nu mai stiu cate altele plus unu-doi pepeni verzi mari. Aveam pivnita pentru provizii si lemne-carbuni. Sutele de kile astfel cumparate ni le ducea acasa contra 5 lei un nene,erau o gramada in zona, care avea carut pe doua roti.Hala arata precum astazi, nu s-a schimbat mai nimic, imputita,aglomerata si destul de ieftina,deh concurenta isi facea efectul,se vindea si la etaj cred ca panzeturi, fierarie, papuci si alte marafeturi.Cam asa era si in Piata Mare(Unirii) sau Matache pe altele nu le-am vizitat. Asta era comertul ,nu existau marile magazine de tip modern,primul cred ca a fost Comaliment de pe Balcescu vizavi de Biserica Italiana, Polar si mai era ceva in Amzei. Mult mai tarziu au aparut a Cocorul zis Cotorul in anii de penurie,Unirea si Bucur Obeur.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.