N-am avut și noi noroc de un logoped

România, înrudită cu familia regală britanică, a avut și ea un rege bâlbâit, încoronat pe neașteptate, tot ca urmare a unei abdicări din cauze de amor ilegal.

Regele avea trac în fața mulțimii, iar bâlbâiala era, dincolo de defecțiunea mecanică, una cu rădăcini psihologice, într-o copilărie și adolescență petrecute pe banca de rezerve a familiei. Spaima de a deveni rege își găsise un aliat de nădejde și în microfonul radioului, această Cutie a Pandorei care stârnea deja orgasme intelectuale în capii bisericii anglicane. Regele George al VI-lea a avut noroc cu Lionel, un actor ratat dar un excelent psiholog și logoped fără diplome, care l-a ajutat să înjure cursiv pe capul încoronat cu de-a sila al Marii Britanii și al unei treimi din lume, la ora aia. Asta după ce prima recomandare fusese să-și schimbe job-ul, dacă nu e în stare să vorbească mulțimii 😉

Dincoace, pe continent, un regat mai mic, înrudit prin spițe nu foarte îndepărtate cu familia regală britanică, avea și el un rege bâlbâit și încoronat pe neașteptate, tot ca urmare a unei abdicări din cauze de amor ilegal. Din păcate al nostru bâlbâit a rămas cu bilele în gură până la bătrânețe, dar fără țară. N-am avut și noi noroc de un Lionel, că poate, cine știe, azi am fi vorbit altfel cu UE…

Da, aseară am petrecut ziua femeii cu Colin Firth și cu Geoffrey Rush, la mall, ca orice româncă pe care o scoate iubitu în oraș la zi mare 🙂 Judecând după greutatea cu care găseai un scaun la cârciumă aș zice că jumătate din bărbații din București își scoseseră aseară femeile în mall. Cealaltă jumătate le ținea la cratiță, firește 😀

„Discursul regelui” este deci un film care n-a luat degeaba Oscar pentru regie, pentru scenariu, pentru rol principal, din păcate nu și pentru rol secundar. Rush ar fi meritat poate mai mult decât Firth o statuetă, dar de, soarta îi favorizează întotdeauna pe unșii Domnului, în fața țăranilor din Australia.

Ar fi meritat ea ceva și soția regelui, doar că pentru suport necondiționat, umor și spirit neconvențional nu prea există premii cinematografice. Poate doar simpatii istorice. Deși știam că George al VI-lea e tatăl actualei regine a Marii Britanii, abia pe la finalul filmului m-a lovit și pe mine evidența: că tânăra, pe atunci, soție a regelui, și mama Elisabetei de azi, e simpatica băbuță care a fost, până în 2002 Regina mamă.

Filmul are dialoguri amuzante, personaje excelent încarnate, situații tensionate și, firește, final previzibil. Ba chiar ușor absurd, dat fiind că toată lumea aplaudă discursul regelui, deși el înseamnă, în esență, intrarea în război a națiunii. Dar, până la urmă victoria asupra bâlbâielii se pare că e mai tare ca aia care va să vină asupra lui Hitler, care al naibi vorbea așa de bine și natural, fără logoped 😉

Vă recomand să vedeți filmul, deși o fac cu prisosință premiile. Să nu faceți nazuri la final, precum o „duamnă” din public, care a plecat dezamăgită de lipsa de asemănare a actorului care l-a jucat pe Churchil (de parcă ea fusese colegă cu el în tinerețe). Păi nici King George nu prea semăna cu originalul, Firth pare cam rubicond, dar stăm să ne luăm din atâta lucru?

Etichete: , , , , , ,

9 comentarii la “N-am avut și noi noroc de un logoped” Subscribe

  1. Adrian 09/03/2011 at 15:48 #

    Da, este intr-adevar un film de exceptie. Eu am ramas placut uimit de altceva (in afara de personaje si de povestea atragatoare de inceput de secol XX), si anume de cat de bine s-a miscat camera pe tot parcursul filmului. Faina iesire pentru 8 marite, noi n-am fost chiar asa de norocosi avand in vedere sobolanii de la restaurantul „La Historia” din marele centru vechi…macar de apareau si ei la inceput sau la sfarsit, dar chiar intre cele doua feluri a fost chiar de tot :)))

    • Dollo 09/03/2011 at 17:07 #

      Da, imaginea a castigat jumatate din laudele filmului. La Historia avea soareci istorici, deci? Unde vine asta? Poate faceau parte din programul artistic, dar isi uitasera replicile 😉

  2. Adrian 09/03/2011 at 19:16 #

    Da, se pare ca e un vechi musteriu al localului, cred ca o sa fie numit mascota in curand ca parea destul de nestingherit si o tzara intr-o ureche as zice…pacat ca eu am aflat doar azi. In rest…preturi mari…mancare proasta…de-astea, ca pe la noi 🙂

  3. ady 10/03/2011 at 00:06 #

    nu stiu daca poporul a aplaudat victoria regelui asupra propriilor problema sau atitudinea/pozitia acestuia fata de o situatie spinoasa din politica externe. nu stiu daca aceasta parere mi-a fost creata de destul de putine replici legate de situatie sau de diverse carti care au atins tangential problema, dar cumva in capul meu s-a forma ideea ca poporul englez nu agrea prea tare politica „regimului anterior” de „hai s-o dam la pace cu hitler asta, n-o fi dracu’ chiar asa de negru, macar ii opreste pe rusi”. cred ca mai degraba atitudinea/pozita noul rege au aplaudat ei.
    parerea mea.
    helena bonham carner e grozava chiar si in filme de doua parale. ceea ce n-a fost cazul aici.

    • Dollo 10/03/2011 at 00:26 #

      Poate că așa e cum zici, dar mă uit la popoarele de azi. Îți par ele așa conștiente de climatul geo-strategic, ca să fie capabile de aclamări sau dezaprobări publice ale unor discursuri? Pe urma, o intrare în război e totuși o chestie naspa, care se lasă cu morți și pagube. Cine e bucuros de asta? Sigur, „regimul anterior” căzuse și odată cu demisia premierului, care s-a recunoscut astfel păcălit de Hitler și, din onoare a acceptat să ia doar asupra lui eșecul diplomatic. Alt gest care cel puțin pe la noi nu mai există demult… demisia de onoare 🙂

  4. ady 10/03/2011 at 12:51 #

    pai ai zis „popoarele de azi”. nu prea stiu cum stateau lucrurile acum 70 si mai bine de ani, si mai ales in fata unei situatii cum era nazismul si piticii care incepusera sa umble prin creierii lui hitler.
    in mod sigur si astazi, in cazul in care oameni chiar au o parere despre o situatie internationala, atunci vor aplauda pozitia conducatorului statului fata de acea situatie.
    demisia de onoare……………… astia ai nostrii nici macar nu cunosc ca acest concept ar exista, d-apai sa stie ce inseamna sau sa-l aplice. cand o sa-l stie (conceptul), vom sti ca aia „20 de ani” de care vorbea brucan se apropie de final si suntem pe drumul cel bun. 🙂

    ps. cand citesc mesajul de aseara, ma ingrozesc de cat de agramat am putut sa scriu. scuze. pot sa dau vina pe ora tarzie si pe faptul ca ma grabeam? 🙂

    • Dollo 10/03/2011 at 13:30 #

      N-ai aflat? Cei 20 de ani ai lui Brucan au fost prelungiti cu inca 20 🙂 Era unul la TV zilele trecute care zicea asta, dar uite ca nu mai stiu acum cine. Cred că are dreptate. Cat priveste popoarele de acum 70 de ani, nu cred ca erau mult mai informate ca astea de azi. Diferenta era ca atunci aveau o scuza, pentru lipsa asta de informare. Acum n-o mai au, dar ce folos?
      P.S. Ma gandeam ca i-ai zis Helenei „Carner” special, ca sa fii in ton cu madam Simpson, care-i spunea „bucatareasa grasa de York” 😉

  5. mircea 12/03/2011 at 16:50 #

    Cel mai bun film pe care l-am vazut vreodata deasupra Marii Britanii si a Atlanticului (la propriu!)

    • Dollo 13/03/2011 at 09:58 #

      Am citit, la Dojo 🙂 Ce sa zic, tare KLM-ul, dă filme de Oscar 🙂 Si eu cand am trecut oceanul, tot cu KLM am fost, si-mi amintesc ca am vazut doua filme bune: Blonda de la drept si Rush hour.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma