Stadionul neamului

Dacă mai trăia un pic, bietul Michael Jackson, ce mai artificii trăgea el prin acoperișul lui Oprescu, la inaugurare...!

Astă noapte am visat-o pe Elena Udrea că mă întreba cum se face salata de leurdă. Când m-am trezit, Oprescu ridica acoperișul la Stadionul Național, zis și Lia Manoliu. Uite așa, mi-am zis frecându-mă buimacă la ochi, se așază lucrurile în matca lor firească, ancestrală: femeia la cratiță, bărbatul pe schele. Și ce lume frumoasă construim!

În realitate domnul Oprescu se ceartă pe cratiță cu doamna Udrea sau ea cu el pe stadion, nici nu mai știu exact. El o bănuiește pe ea că-i vrea locul, de asta și-ar fi pus colegii academicieni din PDL să nu-i mai voteze lui bani pentru stadion în bugetul de anul ăsta. Ea se jură că-i stă gândul doar la zacusca din frigider, nu la salvarea stadionului de la moarte prin nefinanțare.

După cum au aflat ziariștii lui Tolo, stadionul ăsta ne costă cât nu face, așa că extaziați-vă măi, hăi, hăi, în fața acoperișului care de azi a început să se ridice sub soare, precum spițele unei roți de bicicletă. O bicicletă pe care Videanu o cumpărase cu vreo sută de milioane de euro, iar Oprescu i-a umflat prețul până la 234. Că are cu ce.

Dar, cum spuneam deunăzi, până la urmă ajungem să ne bucurăm că se mai și face ceva, nu doar se fură. Iar când zic de furat nu mă refer doar la cele câteva tone de cabluri de cupru furate de pe șantier.

Dacă mai trăia bietul Michael Jackson, ce mai artificii trăgea el prin acoperișul lui Oprescu, la inaugurare…!

P.S. Pentru cine nu înțelege legătura lui Michael, cu stadionul și cu artificiile, trebuie spus că primele artificii văzute de români, la scara aceea spectaculoasă, și deopotrivă primul concert, au fost oferite de starul pop, pe stadionul național, în 1992, când a venit prima dată în România. Eu atunci le-am văzut de pe bloc, că stăteam la mama, în apropierea stadionului.

Etichete: , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point