Astă noapte am visat-o pe Elena Udrea că mă întreba cum se face salata de leurdă. Când m-am trezit, Oprescu ridica acoperișul la Stadionul Național, zis și Lia Manoliu. Uite așa, mi-am zis frecându-mă buimacă la ochi, se așază lucrurile în matca lor firească, ancestrală: femeia la cratiță, bărbatul pe schele. Și ce lume frumoasă construim!
În realitate domnul Oprescu se ceartă pe cratiță cu doamna Udrea sau ea cu el pe stadion, nici nu mai știu exact. El o bănuiește pe ea că-i vrea locul, de asta și-ar fi pus colegii academicieni din PDL să nu-i mai voteze lui bani pentru stadion în bugetul de anul ăsta. Ea se jură că-i stă gândul doar la zacusca din frigider, nu la salvarea stadionului de la moarte prin nefinanțare.
După cum au aflat ziariștii lui Tolo, stadionul ăsta ne costă cât nu face, așa că extaziați-vă măi, hăi, hăi, în fața acoperișului care de azi a început să se ridice sub soare, precum spițele unei roți de bicicletă. O bicicletă pe care Videanu o cumpărase cu vreo sută de milioane de euro, iar Oprescu i-a umflat prețul până la 234. Că are cu ce.
Dar, cum spuneam deunăzi, până la urmă ajungem să ne bucurăm că se mai și face ceva, nu doar se fură. Iar când zic de furat nu mă refer doar la cele câteva tone de cabluri de cupru furate de pe șantier.
Dacă mai trăia bietul Michael Jackson, ce mai artificii trăgea el prin acoperișul lui Oprescu, la inaugurare…!
P.S. Pentru cine nu înțelege legătura lui Michael, cu stadionul și cu artificiile, trebuie spus că primele artificii văzute de români, la scara aceea spectaculoasă, și deopotrivă primul concert, au fost oferite de starul pop, pe stadionul național, în 1992, când a venit prima dată în România. Eu atunci le-am văzut de pe bloc, că stăteam la mama, în apropierea stadionului.
