Taximetristul e și el omul lui Dumnezeu

M-a întrebat mama ce vreau să fiu și am zis: student cu buletinul. Mi-a dat bani și am luat diplome: de ziarist, avocat, și de sportiv. Mai vreau și de manager

Nu știu cum alegeți voi taxiurile, dar eu mă uit mai întâi după numele companiei și abia apoi la preț. Oricum în ultima vreme cam toate sunt 1,39 lei/km deci nu poți decât să speri că nimerești unul care nu mânărește aparatul de taxat, cât te ține de vorbă. Pe ăsta de la Cobălcescu l-am agățat în seara aia, după petrecerea lui Vanghelie, din fața Casei presei. Și nu i-a tăcut gura până m-a lăsat în fața blocului. A vorbit cu mai multe cuvinte pe minut decât lei pe km mi-a luat la final.

A început cu o întrebare, la care știa deja răspunsul: de ce m-ați ales, doamnă, pe mine, când mai erau atâtea taxiuri acolo?

I-am zis că după numele companiei, că mi se pare mai serioasă. Apoi totul a devenit un monolog în care rar, prea rar, am reușit să mai strecor și eu câte un „hm” de aprobare. Citez din amintire:

Așa s-a mai urcat o doamnă în mașina mea și mi-a spus că numai în Cobălcescu are încredere. Așa e, doamnă, că e mare lucru să fii de încredere în ziua de azi, că uite câți fură și înșeală, și sunt și în politică, dar nu e mare lucru, să știți că și eu puteam să-mi cumpăr un loc în politică sau în parchet sau în garda financiară, dar n-am vrut, că eu consider că toți suntem oameni în fața lui Dumnezeu și trebuie să ne purtăm bine, dar sunt puțini ăia care mai cred asta, și toată lumea e după bani și după averi, de parcă le ce le folosește averea când se duc pe lumea ailaltă, că fac și vile, și palate, și mașini, și zic că pentru copil, dar e pentru ei, doamnă, pentru orgoliul lor, nu pentru copil…

Că dacă lumea s-ar mulțumi cu puțin nu ar mai fi așa rău, uite eu am un văr la țară care n-are, doamnă, nevoie de bani, el trăiește numai din ce produce el, taie o găină, are o brânzică de la vacă, un cartof, un morcov din grădină, și nu muncește, că are șomaj, dar nici nu cheltuiește, și o duce bine mersi și îmi zice el, „mă vărule, de ce stai mă aicea și faci taximetrie, când ai acasă la țară pământ și casă și te așteaptă mama ta?”, dar eu stau aicea ca să mă însor, doamnă, stau până găsesc o fată bună…

Dar și femeile acuma tot așa sunt, după avere, vor numai cu manageri, pe toate dacă le întrebi: ce ești tu, fată? și zic că sunt asistentă de manager… Și dacă te văd așa fără bani nici nu se uită la tine, că uite eu am cunoscut o domnișoară în club și am fost drăguț cu ea, i-am zis că e frumoasă, că îmi place de ea. Eram și eu aranjat, îmbrăcat, spălat, curat, am făcut impresie bună, și când să plecăm, am ajuns la taxi și când vede că sunt cu taxiul zice, „aaa, nu, dragă, păi tu nu ai mașinăăăă!”, și zic, cum dragă, uite, am șapte milioane, ți-i dau să faci tu ce vrei cu ei, și nu mai zici nimic toată ziua. Și am mers și ne-am plimbat am dus-o pe la Buzău pe la mine pe acasă, pe la Săgeata, și i-am arătat ce pământ am, ce casă, mama ne-a pus masa, era bucuroasă că mergeam cu fata acasă, și a văzut fata casa casă, mașina mașină, că am un Audi nou-nouț, la cutie, și seara când am ajuns acasă zice „dragă, dar eu simt așa, că m-am îndrăgostit…”, și eu i-am zis nu, dragă, așa nu merge, trebuia să zici că te-ai îndrăgostit de prima dată, nu după ce ai văzut curtea și pământul meu, că amândoi suntem oameni în fața lui Dumnezeu, chiar dacă tu nu ai nimica, și eu am avere, și gata, ne-am despărțit…

Că așa am mai fost eu prost și am ținut câțiva ani la una, femeie de carieră, eu băiat bun, țineam casa, făceam curat, găteam, piața, tot, că știți cum e, dacă ești taximetrist ieși la muncă doar când vrei tu, deci aveam programul cum vroiam eu. Ea venea acasă și era obosită, și cerea o supică, o fripturică, eu, fraierul îi aduceam la nas, și când colo ea tot nemulțumită…

Și vărul meu mă tot întreabă, haide mă, vino și muncește-ți pământul, că nu ți-l muncesc eu în locul tău, dar eu tot zic că o să găsesc fata aia care să fie așa cum vreau eu, să nu fie materialistă, că toți suntem oameni în fața lui Dumnezeu, doamnă. Ce credeți că eu nu am diplome? Am și eu, că mi-a dat mama bani și mi-am cumpărat, am de jurnalist, de avocat și de sportiv. M-am dus la Spiru Haret, am plătit și mi-am luat diplome, și acuma pot să fiu ce vreau, dar nu vreau, doamnă, că eu vreau să fiu om în fața lui Dumnezeu, nu un nenorocit. Că m-a întrebat mama, mă băiatul meu, tu ce vrei să fii, și eu i-am zis uite mamă, eu vreau să fiu student cu buletinul, și mi-a dat bani și mi-am luat diplomă. Acuma mă gândesc să-mi mai iau una, dar încă nu știu la ce să mă decid, să mă fac manager din ăsta cum vor toate fetele sau …

Până la urmă am ajuns acasă. Când am coborât din mașină mi se părea că a stat vântul, așa liniște era afară. Mă întreb dacă totuși pe oamenii ăștia n-ar trebui să-i controleze cineva și la cap când le dă permisul de conducere și licența de taxi…

sursa foto

Etichete: , ,

8 comentarii la “Taximetristul e și el omul lui Dumnezeu” Subscribe

  1. Marius 06/03/2011 at 20:52 #

    Un lucru nu-l inteleg miss, cum dracu ai retinut ditamai monoglu’ cu o acuratete asa de mare ?E un efort intelectual ceva de n-am vazut ..

    • Dollo 06/03/2011 at 21:07 #

      Am zis ca citez din memorie, nu am pretentia ca e cu acuratete, desigur ca am uitat parte din ele, omul chiar vorbea mult si repede. Dar am retinut multe din expresiile lui, pentru ca mi s-au parut amuzante la un moment dat. De exemplu aia cu Audiul la cutie, de parca ar fi fost vreun robot de bucatarie pastrat sigilat 🙂 Sau alea cu diplomele si cu „student cu buletinul”, de parca era credit cu buletinul… In general ma bizui pe o memorie scurta, dar buna 🙂

  2. Vali 07/03/2011 at 02:30 #

    Frumos stil de a scrie! 🙂

    • Dollo 07/03/2011 at 11:40 #

      Vali, multumesc 🙂

  3. Xanaxdu 07/03/2011 at 12:13 #

    Bravo Dollo, m-am distrat bine de dimineata. Am doua chestii de care ma tem in mod constant: logoreea taximetristilor, si cea de la coafor/cosmetica. De a doua ma feresc cum pot (rarind cit pot episoadele de tuns), dar cu taxiul n-am incotro, trebuie sa ma deplasez mai des. De obicei ma pazesc arborind o mina obosita, privind in gol sau chiar tinind ochii inchisi…Dar pe baiatul asta nu cred ca il poate domoli nici un mesaj subliminal…

    • Dollo 07/03/2011 at 13:21 #

      O da, coafezele sunt o specie aparte, mai ales ca daca te cunosc au si pretentia la detalii din viata personala. Eu am norocul cu o coafeza la care merg de ani de zile, tacuta ca un peste si priceputa in meserie. Vorbim strictul necesar, si stim fiecare despre cealalta atat cat trebuie. Ma simt foarte bine si in preajma ei si in mainile ei.

  4. Escu 07/03/2011 at 18:47 #

    Ceea ce e mai grav…e ca in sinea lui…pe undeva..are dreptate cu unele chestii…

    • Dollo 07/03/2011 at 19:01 #

      Are, ce-i drept

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.