Citesc pe Mediafax că o „veterană” jurnalistă de la Washington Post a fost suspendată timp de trei luni pe motiv de plagiat. Ea lucrează de vreo 27 de ani la publicația aia, a luat și un Pulitzer, iar acum își cere scuze de la fani și de la cititorii ziarului pe care l-a plagiat, pe motiv că „era sub presiunea timpului” și că n-ar fi mai făcut niciodată așa ceva. Totuși, din relatările propriului ziar, rezultă că ar fi fost „sub presiunea timpului” cam de două ori, în zile diferite.
Povestea e cam așa: Sari Horwitz, ziaristă din 1984 la Washington Post, a relatat despre atentatul de la Tucson, Arizona, ăla în care au murit câțiva oameni și o congreswomană americană a fost împușcată în cap. „Sub presiunea timpului”, cică, Sari a copiat un fragment dintr-un ziar local, și l-a strecurat în articolul ei, fără să specifice sursa. Pe 4 martie. A mai făcut asta și pe 10 martie, cu zece paragrafe de articol din aceeași sursă.
Asemănarea textelor i-a fost semnalată redactorului șef de un altul, din branșă, și așa a fost prinsă. Acuma, ea în scuze spune că n-a mai făcut asta niciodată, că e impardonabil și greșit să furi munca altuia (știm, știm), că e recunoscătoare ziarului că o primește înapoi pese trei luni, totuși, că n-o să mai facă, normal, dar că de vină a fost blestematul de timp.
Bun, acuma, judecați și voi:
– cât timp îți ia ca să te documentezi pe o chestie, și să citești ce au scris alții? Destul, vă spun eu, în ciuda mijloacelor moderne de informare, documentarea e o muncă migăloasă, iar niște informații gata confirmate de alții sunt … aur.
– cât timp îți ia să dai copy/paste? Câteva secunde.
– cât timp îți ia să adaugi la acel text copiat niște ghilimele și un „according to…”? Încă 2 secunde maxim. Maxim am zis!
– presupunând că prima dată n-ai mai avut acele 2 secunde pentru ghilimele, nu-i așa că puteai să le ai a doua oara?
– presupunând că nici prima oară, nici a doua oară, nu le-ai avut, nu-i așa că măcar în varianta online a articolelor puteai să strecori o notă de subsol, în care să spui că informațiile alea sunt preluate din ziarul cutare? Asta dacă nu țineai să te dai mare că ești „veterană” …
În concluzie, nu știu ce a făcut tanti asta în ultimii 26 de ani, o fi scris bine, de a luat și Pulitzer (o dată în 2002 împreună cu un coleg, și s-a mai aflat într-o echipă care a mai câștigat Pulitzer în 2007), dar după umila mea părere, cine are obiceiul să se documenteze și să împrumute „sub presiunea timpului”, munca altuia, și nu recunoaște decât sub presiunea evidenței, ăla nu e altceva decât un hoț prins. Care a făcut asta de mai multe ori și a văzut că-i merge.
Detalii despre caz găsiți aici.
Categoric de acord. Cine a facut-o o data are deja antecedente. Probabil nu au apucat s-o prinda si de alte dati.
Cam asa e cu toti astia care ajung „guru”. E mai simplu sa ajungi in varf decat sa te mentii. Si, in goana disperata dupa faima… fac ceea ce este ilegal si imoral. Numai sa ramana in varf.
Măcar la ei se întâmplă ceva cu plagiatorii.
Păi premiul ăsta Puliţă oricum se dă între ei…
Eu unul n-as simti nicio satisfactie sa primesc laude pentru o chestie care nu-mi apartine.
Oana – cred ca chestia asta nu se scuza nici cand esti in varf, nici pana ajungi acolo.
Oana B. – da, dar doar pentru trei luni…
Adrian – intre ei evreii? 😉
Gilbert – probabil că remuscările au fost nimic pe lângă acuzațiile de plagiat
De acord. Mai ales ca tu esti deja patita. Am incetat sa numar de cate ori buletinele de stiri au preluat subiectele de pe blogul tau fara a preciza sursa. 🙂