Pentru copilul meu fac orice! Am auzit replica asta tocită zilele trecute, în zbor, trecând cu telecomanda peste una din emisiunile alea din categoria „să te prezint părinților”, „noră pentru mama” & co. Mă lovește vizual și auditiv replica asta în fiecare luni și miercuri când merg la bazin. Deși îmi plac copiii, am ajuns să le urăsc părinții. În special pe mamele care-și exagerează deopotrivă rolul lor și importanța odorului.
Bazinul la care merg să înot ca să mă relaxez are dușuri și vestiare pentru ambele sexe. Evident, încălcarea regulii fetițele la femei, băieții la bărbați e frecventă. Nu există dată să nu trebuiască să-mi trag chiloții pe furiș, ba pentru că un tată își asistă fiica la îmbrăcat, ba pentru că o mamă a decis să-i ofere fiului o oră de anatomie pe viu, îmbrăcându-l la femei. Dacă le atragi atenția se indignează: „dar e un copil, doamnă!”. Asta a fost cu un băiețel de vreo 6 ani care se tot holba în curul meu. Nici măcar n-avea ce să caute acolo, pentru că mama lui se ocupa de soră-sa, deci ar fi putut foarte bine să aștepte pe hol. Mama a continuat să mă bodogăne multă vreme după ce am reușit totuși să-mi trag chiloții, dezlipindu-i ochii fiului din fesele mele. „Dacă dumneavoastră gândiți așa, îmi pare rău, dar el este un copil, nu se gândește la ce vă gândiți dumneavoastră!”. Perversa de mine!
Faceți loc, se desfășoară o mamă!
Altă situație, aceeași conjunctură. Înțeleg că, de regulă, când mergi cu copilul la înot cari cu tine o mulțime de accesorii, motiv pentru care ocupi mai mult decât necesarul pe băncuțele destinate tuturor. Bunul simț ar cere ca măcar atunci când vezi că mai vrea cineva să folosească banca aia, să încerci să te restrângi puțin. Aș! Mamele consideră că simplul fapt că ele au un copil, o geantă cu schimburi, o sacosă cu mâncare (destinată copilului după înot), poșeta personală și o sumedenie de alte haine și hăinuțe, toate au nevoie de un spațiu propriu și mai ales larg, ce nu poate fi deranjat. Faptul că tu, adult, care plătești un abonament la același bazin, îți pui ciorapii săltând într-un picior, pantalonii așijderea, și că în general ocupi cel mai puțin loc, și pentru cea mai scurtă vreme, nu le impresionează câtuși de puțin. Ele sunt MAME! Și se simt deranjate de faptul că vrei și tu să exiști prin zonă. Iar dacă mai ridici și pretenții deja ești un inamic, un gândac ce trebuie strivit cu priviri urâte și replici acide. Cum să îndrăznești să iei aerul și spațiul de la gura copilului?!
Fata mamei dă din picioare!
Aseară s-a atins un apogeu. Au fost două pe capul aceluiași copil. O mamă și o mătușă/bunică. Amândouă au schimbat-o pe aia mică în vestiar. Una dădea indicații, cealaltă executa copila. În bazin au intrat toate trei. Copila a încăput pe mâinile instructoarei. Mama și bunica au ocupat inutil culoarul destinat relaxării, unde mai eram încă vreo opt-zece persoane venite cu scop iluzoriu de relaxare, cum spuneam. Nu era suficientă aglomerația care ne făcea pe toți să împărțim culoarul în două benzi, una pentru dus, alta pentru întors, și practic să înotăm în șir indian, dar mama+bunica blocau culoarul urmărind cu îngrijorare/încântare/mirare/duioșie zbaterile acvatice ale copilei. Ele de asta veniseră acolo, deși puteau foarte bine să facă același lucru de la geamul sălii, așa cum își urmăresc toți părinții odraselele.
La finalul orei am întârziat puțin în bazin, ca să las mamele cu copii să-și facă numărul în vestiar. Când am ieșit de sub duș am nimerit într-un cârd de gâște. Mă bucurasem că vestiarul aproape se golise, dar rămăseseră ultimele trei mame cu copiii aferenți. Nivel mai mare de decibeli decât al mamelor+al copiilor+al aparatelor de uscat părul vă spun eu că nu există nici la reactoarele avioanelor. Îmi părea rău că mi-am scos apa din urechi. Când am ieșit în sfârșit afară, în intersecția aglomerată de la Eroilor părea o liniște de cimitir.
Nu mă înțelegeți greșit, n-am nimic împotriva copiilor, cu atât mai puțin a mamelor, pe care le consider niște femei eroine. N-am însă niciun respect față de specia de mamă care consideră că poate să renunțe la bunul simț și la respectul față de spațiul celorlalți, doar pentru că au un copil. Înțeleg că o fi greu să duci o sarcină, că e chinuitor să treci primii ani de copilărie, că în general atunci când ai un copil ți se schimbă radical prioritățile. Băi mamelor, dar noi, restul muritorilor, n-avem nicio vină, plus că ne-am câștigat mult înaintea copiilor voștri dreptul la viață. Ca și voi, de altfel. Un pic de echilibru în creșterea copilului n-a omorât pe nimeni până acum, dimpotrivă.
o, daaa… nu s-ar deochia! io mor când îi văd că intră în faţa mea la rând la orice… văd numa roşu în faţa ochilor. păi dacă te grăbeşti sau eşti bolnav, eu ştiu că te trezeşti cu noaptea-n cap, căci nu poţi dormi de griji, zic.
Am descoperit abia astazi postarea asta si nu ma pot opri din zambit. N-am sa vorbesc din perspectiva mea de mama de fata adolescenta, cuminte si teutonic educata. Am sa vorbesc din perspectiva mea de educatoare, care are zilnic treaba cu multe dintre mamicile schitate de tine. Multa lume-mi zice admirativ: „Vai, draga, ce meserie grea ti-ai ales! Trebuie sa fie dificil sa lucrezi cu 25-30 de copii asa de mici…” Le raspund de fiecare data ca, dimpotriva, copiii sunt cei care-mi aduc cele mai multe bucurii, pe cand parintii lor sunt cosmarul vietii mele. Nici nu-i rau sa te impiedici ocazional de mamele astea emancipate doar prin parcuri, vestiare si mall-uri. Incearca sa-ti imaginezi cum te-ai simti daca, dupa o zi de munca solicitanta, in care te ocupi cat poti mai bine de copii, oferindu-le nu doar activitati, ci si putin cate putin din sufletul tau si din sanatatea ta, apar in pragul usii scanerele mobile, denumite generic „mamici”, care se uita la tine, nu te saluta, in schimb il iau p’ala micu’ la intrebari: „Cum a fost astazi? Te-ai distrat? (Hello, gradinita nu-i party club!) Ai mancat? De ce esti bosumflat? Te-a suparat cineva? (Privire aruncata acuzator in directia mea… „Nu, doamna, stiti, e proaspat trezit din somn copilul dumneavoastra.”) In cazul in care e satisfacuta de gradul de fericire al copilului maraie un „La revedere.”, dupa care se retrage pe holul unde o asteapta grupul mamicilor fancy, razatoare si strigatoare, cu care-o pune de o iesire in weekend, ori la un shopping prelungit, ori la un bar de fite, ori la o cabana, ori…, toate privindu-si admirativ copiii, care alearga, striga si se ciondanesc in spiritul stilului educational parental „laissez-faire” adoptat de majoritatea tinerilor parinti romani. Eu raman in urma lor, injurandu-le in gand, nu pentru felul lor de-a fi, ci pentru halul in care reusesc sa nu-si educe copiii.
He, he, he. Bine ai venit în club. Unde ziceai că mergi să-nnoți ? Dar în parc să iei din 2 în 2 minute cărucioare peste picioare că nu te-ai uitat tu pe unde o ia mama Leone- și să te arunci în tufiș- nu ți s-a întâmplat niciodată ? Sau la supermarket- să dai de un copil idiot care-ți sparge ouăle din coș că avea el chef să dea cu piciorul în coșul tău- și după ce i le faci guleraș- să o ai pe mama Leone chitită să te omoare că i-ai violentat copilul cel nesimțit ?
prietene krokodil, lucrurile stau asa:
iei un picior de la copil, el nu raspunde de nimic (parintii trebuie sa plateasca paguba doar in ceea ce priveste banii)
dai un picior copilului, te duci la puscarie (tu esti adult ce poti raspunde pentru ceea ce faci)
eu nu am copil, dar nu cred ca as accepta sa-i faci ouale guleras. as plati, bineinteles, pentru ce ar strica copilul meu, dar nu mi s-ar parea OK ca un adult sa raspunda la fel.
@Sevraj, pacat ca n-ai inteles ce a zis Kroko. Si eu sunt de acord cu Kroko. Daca stii ca neamul tau e de nesimtiti si neaparat trebuie sa-i bati/lovesti pe toti din jur (copiii copiaza de la parinti), tine-ti acasa copiii, ca-s salbatici, nu-i aduce intre oamenii civilizati.
Sau eventual du-i la un instructor care sa-i linisteasca, daca tu nu esti in stare.
Nu exista motiv suficient de bun care sa explice un copil violent. Poate doar un parinte care nu stie sa-l educe. Punct.