De ce e Bucureștiul jegos

Raspunsul scurt ar fi: pentru că nu se spală. Răspunsul lung  e doar pentru premianți 🙂

La întâlnirea de ieri, cu Elena Udrea și viitoarea lege a Capitalei, Silvian Ionescu, șeful Gărzii de Mediu, s-a apucat să-i tragă una bărbătește lui Chiliman, spunând că de aia e praf în București, pentru că primarul sectorului 1 are exces de fonduri pe care le bagă în pământ de flori. Mai exact plantează panseluțe, și „numai în sectorul 1 stratul de pământ trece peste borduri, de unde e luat de vânt și se depune peste tot”, zice Ionescu. Sigur, șeful PDL sector 3 a dat dovadă aici de exces de zel. Nu numai Chiliman a făcut abuz de panseluțe, ci cam toți primarii (minus Vanghelie), de când au văzut ce succes are Negoiță la electorat cu spațiile lui verzi (și de când s-a descoperit ce bani se câștigă din pus floricele. E practic un perpetuum mobile). Iar că pământul o fi trecând peste borduri numai la Chiliman în sector, se poate, că acolo n-au ajuns celebrele borduri ale lui Videanu 😉

Paranteză despre Videanu:

Nu puteam să las nefăcută gluma asta cu bordurile, chiar mă întreba cineva zielele trecute de ce zic acum că Videanu a fost cel mai bun primar al Capitalei, când toată presa îl critica, iar singura imagine rămasă pe retina publică despre el a fost asta cu fabrica de borduri. Păi da, pentru imaginea asta are și el vina lui, dar și noi, ziariștii, că i-am cultivat-o în detrimentul a tot ce a făcut bun, totuși. Era cool în perioada aia să-l critici pe Videanu, n-aveai cum să n-o faci, că prea făcea multe gafe. Din păcate acum, când Oprescu are o presă unanim obedientă (PR-istele lui știu ele de ce și cum), ajungem să-l apreciem pe Videanu. Nu numai pentru ce abia acum începe să se vadă că a făcut, ci și pentru democrația comunicațională care exista la primărie pe vremea lui. Dar asta e deja o paranteză cam mare.

De unde vine totuși praful?

Revenind la jeg, da, Bucureștiul e plin de praf din mai multe cauze naturale: că suntem în Bărăgan, că nu mai avem perdeaua protectoare pe care ne-o oferea pădurea Băneasa, că am construit ca înnecații betoane, și avem prea puțini copaci care să mai absoarbă praful, și că în general avem figurine decorative din iarbă, în loc de platani sau alți arbori de adevăratelea.

Și ce e de făcut

Dar, scuza asta nu e suficientă. E ca și când ai spune că puți pentru că transpiri, nu pentru că nu te speli. Când am fost și eu la Paris, într-o tinerețe îndepărtată, am văzut cu uimire și încântare un negru tânăr și vânjos, care dansa în ritmul muzicii din căști, spălând cu apă și clăbuc o cabină telefonică, apoi ștergându-i geamurile cu lamă din aia de cauciuc de sterș parbrize. Ăsta era job-ul lui. Și îl făcea cu plăcere. Îmi închipui că și alte obiecte de mobilier stradal din Paris or fi fost spălate cu apă și detergent, de niște alți negri veseli și vânjoși.

La noi, în ditai Bucureștiul, îmi închipui că sunt în fiecare sector câteva mii de oameni care primesc venit minim garantat de la stat. Adică banii ăia pe care-i primești moka, să nu zici că mori de foame, dar pentru care trebuie să prestezi șapte zile de muncă în folosul comunității. Hai să-i pună onor primarii ăștia, care ne copleșesc cu panseluțele, pe asistații social să spele în fiecare zi câte o stație de tramvai, sau un metru de balustradă la Pasajul Obor. Vă amintiți de minune a fost pasajul ăla când l-a inaugurat Videanu? Balustrade nichelate, arhitectură modernă, corpuri de iluminat futuriste. O plăcere să treci pe el, pe sub el și pe lângă el. Mergeți acum să vedeți dacă se mai vede nichelul balustradei. E acoperit de un strat gros de praf depus în ploi, ierni și veri toride.

Deunăzi la Unirea, în stația tramvaiului de la Sfânta Vineri, am constatat cu plăcere că primăria a amplasat în sfârșit o cabină din aia de îndrumare turistică. E din sticlă, are un monitor incastrat în inox, are o rampă pentru handicapați, ca și cale de acces. Dar, monitorul nu funcționează. E acoperit cu praf gros și el, și pereții din sticlă ai cabinei. Și dacă ar funcționa și-ar fi silă să pui degetul pe el. Cât să fie oare să dai cu o găleată de apă pe el săptămânal, și cu niște lame din alea de cauciuc? Dar e mai ușor, într-adevăr, să te lamentezi că locuiești în Bărăgan, decât să pui mâna să te speli. Apoi să mai bagi și banii în flori și în internet wi-fi prin parcuri, e ca și când te dai cu parfum peste transpirație.

Dacă am avea măcar simțul umorului am putea să facem din asta un soi de brand de oraș: „București, te face praf de la prima vedere!”

Etichete: , , ,

7 comentarii la “De ce e Bucureștiul jegos” Subscribe

  1. Dragos B 07/04/2011 at 11:08 #

    „De unde vine totuși praful?”

    Si de la mult prea multele autovehicule care-l tin in continua miscare.

    • Dollo 07/04/2011 at 14:00 #

      Da, si masinile care intra si ies de pe santiere cu rotile nespalate sunt o sursa de praf. Restul doar il vantura pe ala care e deja pe strazi 🙂

  2. andreea 07/04/2011 at 14:25 #

    lol. panselute? PANSELUTE?

    citesc si ma crucesc. In panselute sa ne duelam la Bucuresti, deci.

    • Dollo 07/04/2011 at 14:50 #

      Dap, panselute, am ramas cu o pasiune pentru florile astea înca de pe vremea când veneau minerii să le planteze 😉

  3. Ana 07/04/2011 at 15:44 #

    Si inca tot timpul anului, din ninsoare in ninsoare. Am fost in decembrie 2009 la un targ de Craciun in aer liber in Parcul Titan. Pe drum, am constatat ca, desi afara fulguia, pe Mihai Bravu erau panselute proaspete. Anul asta au aparut in februarie in cateva locuri, au disparut, au aparut iar.

    • Dollo 07/04/2011 at 19:17 #

      Panseluțele sunt niște flori rezistente la multe 🙂

  4. Daniel 26/09/2011 at 13:26 #

    Mda…..asta va fi forever una din dilemele mele existentiale de locuitor al acestei tari : de ce exista glod si tarana pe drumurile asfaltate, indiferent de sezon, indiferent de localitate, oras ? Pentru ca la fel e in toate localitatile, din Baragan sau de la munte…….Vi s-a parut cumva ca la Sinaia sau Brasov va scartaie asfaltul sub pantofi de curat ce se afla ?!? Raspunsul meu e unul mai degraba filosofic, daca pot spune asa si anume ca neamul asta inca nu s-a desprins de mersul descult sau in opinci prin colbul sau noroiul ulitei din ancestralele sate…….E ceva adanc infipt in ADN-ul nostru sa nu mergem mai departe si sa batem pasul pe loc, in tarana, in propria mizerie……..Danezii sau cine dracu, si-au curatat palma aia de tara, intr-o singura zi in „Let`s do it”……vad ca la noi a inceput sa se faca anual chestia asta si tot fara rezultate……….

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.