De ce s-au românizat țiganii

De la petrecerea organizată de Ziua internațională a romilor au lipsit țiganii

A fost Ziua internațională a romilor. Ca în fiecare an, pe 8 aprilie. Am un prieten rom care a însistat să petrecem împreună, că o să fie cu „meșteșuguri, mâncare tradițională, muzică țigănescă, mișto”. Nu era de stat în parc la petrecere de iarbă verde, dar acuma, na, o dată în an e ziua cuiva.

Petrecerea s-a făcut, cum ar veni, la unii acasă. Adică în Parcul Lunca florilor din sectorul 2, unde romii sunt majoritari. Alianța Civică a Romilor a organizat-o. La concurență, alte ONG-uri țigănești au făcut paranghelii similare în Parcul Tineretului și pe la Universitate. Răspunsul diplomatic a fost că s-a ales calea separării ca să fie petreceri la oameni în cartier. Dacă s-ar fi făcut una singură, unită, nu puteau să participe toți la ea.

În Lunca florilor, ctitorie a lui Onțanu, care ce-i drept a pompat ceva bani în zonă în ultimul deceniu (acolo era cel mai sinistru ghetou din București prin anii 90), au venit aseară să cânte niște nume grele, din câte mi s-a explicat: familia Mihalache (nepot al lui Nelu Ploieșteanu – la țambal – nevastă-sa cu vocea și fiul de clasa a 5-a la tobe), Mărgineanu, trupa Hara și ultimul, dar cel mai așteptat, Jean de la Craiova.

La alde Mihalache și Mărgineanu am ascultat piese celebre, țigănești și nu numai, care te fac să dai din fund fără să vrei. Mai era și frig… 😉 Cantabile, ritmate, frumoase ce mai! Hara a remixat zgomotos și cam fără succes „Drumurile” lui Dan spătaru, „Căsuța noastră” a lui Gică Petrescu și alte câteva piese ușurele și cândva de succes.

Au chemat-o apoi pe „tanti Aurica”, soția lui Tamango, care a mulțumit la toată lumea care-l susține pe bărbac-su. Tamango e celebra voce de la Radio Guerrilla, care de ceva timp e legumă în spital, pe motiv de comoție cerebrală. Starul serii, care l-a eclipsat și pe Onțanu (cu urările lui grețoase de bine) și artificiile oferite de organizatori, a fost celebrul Jean. Pe care nu l-am suportat mai mult de două manele, că îi simțeam bașii în burtă și plămâni, iar timpanele mi-au fost amorțite și înfundate până am ajuns acasă.

În tot parcul erau împrăștiate așa-zise standuri emblematice pentru etnie: niște făurari în argint care se plângeau că sunt pe cale de dispariție, niște florari, câteva babe cu semințe și nelipsitele grătare cu mici, pastramă și alte bunătăți pe care le vezi, însă, la orice sărbătoare câmpenească. M-aș fi așteptat la ceva mai colorat. La propriu. Adică să fi văzut multe țigănci în straie tradiționale, niște bărbați cu pălării și mustățile căzute pe ceaunul cu varză, niște țigăncușe dansând din buric cu cocoșeii zângănind pe șolduri, niște căruțe cu coviltir și ceva cotarle jucându-se pe lângă foc cu puradeii. Cam asta ar fi fost, după mine, o sărbătoare tradițională țigănească. Știu, judec în stereotipuri. Poate că nu e corect, dar eu pentru asta m-am dus acolo.

Acuma, e drept, ONG-urile de profil țin toate să ridice nivelul educativ al etniei. Și n-am nimic împotriva acestei chestii, dimpotrivă. Chiar prietenul meu face parte din segmentul intelectual al etniei, a urmat o facultate, își face meseria cu cinste și vrea să întoarcă ceva și comunității din care vine, prin acțiunile lui. Dar cred că o felie importantă din mămăliga asta a lor ar trebui totuși să fie păstrarea unor tradiții culturale. Așa cum, de altfel, ar trebui să facem și noi, românii, că doar nu ne-am născut toți direct la a treia generație încălțată din oraș.

Eu i-aș încuraja pe romi să-și prețuiască și să-și păstreze, atât cât se poate, portul tradițional, meșteșugurile, și să defileze cu ele măcar la sărbătorile oficiale. În lipsa altor modele (să zicem intelectuale) foarte vizibile azi, cred că istoria aia ar trebui să-i reprezinte.

Din păcate aseară n-am văzut acolo decât o adunătură de „metiși”, țigani românizați (știu că e o expresie care definește de regulă romii de treabă, dar de data asta nu ăsta e sensul), trăitori la bloc, în oraș, spărgători de semințe, băutori de bere și ascultători de manele.  Practic nu s-a deosebit prea mult sărbătoarea lor de o petrecere românească oarecare, cu mici, bere și manele. Din punctul ăsta de vedere n-aș zice că romii nu sunt integrați. Suntem chiar contopiți într-o ființă națională amorfă, fără identitate, lesne de distrat cu ritmuri muzicale de o calitate îndoielnică și ușor de păcălit cu mărgele colorate. În ziua de azi mărgelele sunt telefoanele mobile, cu care toată lumea filma artificiile, și apoi pe Jean de la Craiova.

But berśenθe! (adică La mulți ani!) 😉

Etichete: , , , ,

4 comentarii la “De ce s-au românizat țiganii” Subscribe

  1. GeorgeL 09/04/2011 at 18:21 #

    Caruta cu coviltir e greu de adus in Bucuresti. In ianuarie, cand s-a celebrat Holocaustul, a fost adusa o caruta cu coviltir de la Calarasi, tocmai pentru a intari ideea de traditie roma. Vreti sa stiti cum a fost adusa acea caruta cu coviltir? Cu platforma. Pe cuvant. Legea circulatiei interzice accesul carutele pe drumurile nationale, iar in Bucuresti, daca te vad gaborii pe strada cu o caruta cu coviltir, ti-o confisca instant. Asa ca, singura solutie a fost sa aducem caruta cu platforma pt masini.
    M-as bucura daca o mare parte din romii prezenti aseara la concert vor avea curajul sa-si asume identitatea etnica la urmatorul recensamant.

    • Dollo 10/04/2011 at 10:17 #

      Măcar fără coviltir 🙂 Sigur era una chiar prin zona. Când am parcat noi masina acolo umbla liber un cal care a coborat inspre lac.

  2. Escu 09/04/2011 at 23:45 #

    eu am vazut la tv o stire, in nu stiu ce „localitate” (a se citi, sat/comuna) s-au vrut panouri si in limba romani (tiganeste, pe romaneste). pe mine m-a cam enervat treaba asta. e valabil si pentru cele in ungureste. tara asta se cheama Romania, si-ar face bine ca toti sa puna mana sa invete romaneste si sa renunte la pretentiile astea.

    • Dollo 10/04/2011 at 10:23 #

      Nationalistule 🙂 Nu cred că problema vine din placutele bilingve. Pastrarea identitatii etnice necesita mai mult.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cum a distrus Oprescu o investiție de 14 milioane de euro, deturnând 5 milioane

oprescu_telegondola

Pentru o datorie de 5 milioane de euro a RATB către Metrorex, Primăria Capitalei preferă să arunce la coș o investiție de 14 milioane de euro, parte a unui proiect mai amplu, de 35 de milioane de euro, făcut din credite externe.

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.