Am cunoscut azi o femeie pe care o știam doar din scris. Nu e vreo celebritate de Dorobanți, dar în unele cercuri e un personaj. A fost subiectul unui eseu scris foarte bine de iubitul ei, cu ani în urmă, despre cum s-au cunoscut ei doi. Azi am avut ocazia să constat cât de asemănători sunt. Am băut o cafea împreună cu ea și tot timpul m-a urmărit strania senzație că în gesturile ei îl văd pe el. De parcă îi imprumutase ochii când a plecat de acasă, i-a luat mâinile care plimbau la fel țigara prin aer sau și-a format buzele după forma buzelor lui. Poate că a fost doar o impresie, dat fiind că și pe el l-am văzut o singură dată, și de regulă nu sunt atât de atentă cu detaliile despre oameni. Sau poate de vină a fost tocmai eseul ăla care mi-a rămas la inimă și din care mi-am făcut impresia că povestea lor este genul ăla de dragoste la prima vedere, care se întâmplă o dată în viață, durează toată viața și se întâmplă numai norocoșilor.
Cert e că asta am simtit azi, și mă gândeam că poate nu e chiar o bazaconie credința că oamenii care sunt făcuți unul pentru altul ajung să semene și fizic (în cazul în care nu erau asemănători deja), după un timp de conviețuire. Ce mă frământă acum e dacă nu cumva și reciproca e valabilă? Adică oamenii complet diferiți, dar care ajung totuși să formeze un cuplu, sunt de fapt niște alăturări forțate și sortite eșecului? Voi ce părere aveți?
Păi dacă nu te-asemeni macar la ceva cu altcineva n-ai cum sa te-aduni cu respectiva persoana. Complet diferiti si cuplu …. suna ciudat. Daca doi oameni sunt COMPLET diferiti, cuplul ala nu prea are cum sa fie definit de iubire, ci la mijloc trebuie sa fie cel putin un interes comun. Si interesele comune care tin un cuplu nu sunt neaparat sortite esecului. Doar ca nu pot fi numite neaparat iubire. Un fel de ”friends for benefits”adică.
E, știi cum e, la început ți se pare că tocmai diferențele sunt alea care vă unesc, dar în timp constați că sunt insurmontabile. Iar iubirea trece de regula după maximum 3 ani…
Cred ca pot exista (mai rar, ce-i drept) si cupluri de oameni diferiti, „adunati” pe principiul „ne completam unul pe celalalt”. Dar cat de durabila e o astfel de relatie, mi-e greu de zis.
Chestie de voință, pesemne. Sau de stoicism 🙂
Eu as vota cu reciproca: as spune ca e un mare plictis intr-o relatie in care partenerii seamana prea mult. Interese comune, ok, anxietati si debuseuri similare, bifat, simt al umorului comun, check, dar nu pot fi TOATE interesele,anxietatile si poantele comune. Cred ca in fiecare cuplu este foarte igienic si necesar sa ai un spatiu numai al tau, altfel te timpesti. Majoritatea cuplurilor care esueaza cred ca o fac exact pentru ca fiecare transpira din greu incercind sa il toarne pe celalalt intr-o matrita proprie, pre-existenta, in baza atotputernicului „EU cred ca asa e bine/asa trebuie sa fie cuplul nostru”. In compensatie, cred ca supravietuiesc cuplurile in care fiecare accepta diferentele fata de celalalt si incearca sa isi adapteze cit mai bine sinele la idiosincraziile celuilalt.
Dar oricum, cred ca a incerca sa gasim niste adevaruri universal valabile care sa explice succesul sau esecul unei relatii e un proiect a prioric sortit esecului.
Mda, până la urmă ingredientul universal trebuie să fie atracția. Că dacă nici aia nu-i, nu fac doi bani toate asemănările/diferențele.
Întotdeauna am fost de părere că trebuie să existe mici diferențe pe-acolo, într-un cuplu, ca să mai condimenteze, poate, relația. ;)) La început poate părea amuzant să fii cu un om total diferit de tine, dar dup-aia … nu mai e așa haios. Ah, știi cum e, depinde de cum te prinde: unii rezistă și așa și sunt fericiți, alții nu. Nu există o rețetă anume, un clic pentru succesul diferiților sau asemănaților într-o relație.
Orice doi oameni care petrec mult timp împreună își împrumută din gesturi sau își formează gesturi comune. Asta e clar. Le preiei fără să îți dai seama.
Am observat asta nu doar la cupluri, ci și la colege de cameră… iar de familii… nu mai vorbesc. 😀
Asta nu înseamnă că nu există diferențe în cuplu, pot să fie diametral opuși, dar tot la fel vor apuca paharul sau vor pufui de nervi.