Palma care se ține minte

De Paște am ajuns să fac schimb de amintiri cu mama despre bătaia părintească pe care o ții minte. Discuția a pornit de la faptul că nu există părinte care să nu-și fi „altoit” copilul măcar o dată în viață, pe criteriul că ... asta face bine la educație.

Dacă tot au fost niște zile de petrecut în familie, s-a întâmplat să ne amintim și de lucrurile plăcute din viață 😀 Și așa am ajuns să fac schimb de amintiri cu mama despre bătaia părintească pe care o ții minte. Discuția a pornit de la faptul că nu există părinte care să nu-și fi „altoit” copilul măcar o dată în viață, pe criteriul că … asta face bine la educație. Pe urmă, nimeni nu te învață să fii părinte, iar rolul ăsta nu te scutește de nervi și supărări. Deci, a greși e omenește, ce mai!

Mama își amintea că „m-a bătut” într-o împrejurare pe care eu n-o mai țineam minte. Că venisem acasă după școală cu o prietenă din bloc, ne-am jucat cu păpușile, dar și cu niște lumânări. Bătaia fusese deci retroactivă și educativă: bine că nu s-a întâmplat să dați foc casei, dar tot o încasezi pentru că te-ai jucat cu focul.  Apoi a mai enervat-o și că n-a mai găsit mâncarea pe care o pregătise pentru ziua respectivă, că eu, „galantoană” cum mă persifla mama, o servisem pe prietena mea și cu prânzul. Iar mama întotdeauna a avut o problemă cu lipsa mâncării, mai ales pe vremea aia, când toate se procurau greu. Deci asta era bătaia pe care a ținut-o ea minte.

Eu însă țin minte o singură palmă primită de la mama, în toată copilăria mea: într-o zi când mă pieptăna ca să-mi facă codițe, să plec la școală, m-a tras de păr iar eu am făcut-o proastă. Imediat am primit o palmă peste gură, și instrucțiunile: să nu mai spui niciodată că mama e proastă!

Culmea e că și mama ține minte, din copilăria ei, tot o singură palmă primită peste gură de la mamaie. Când a îndrăznit să-l facă mincinos pe un învățător care-i tot promitea bomboane, dar nu se ținea de cuvânt. Iar mamaie, țărancă analfabetă, avea un cult pentru intelectuali, deci era imposibil ca mama, o puță de fată, să-l facă mincinos pe domnu învățător. Domnul a fost însă mai cinstit ca mamaie și a admis că fata avea dreptate, el promisese de prea multe ori și nu se ținuse  niciodată de cuvânt.

Mi se pare interesantă memoria asta selectivă  care are resorturi necunoscute. Nu-mi dau seama de ce eu am reținut fix numai acea palmă și nu și altele, că au mai fost cu siguranță. Dar zău dacă-mi mai amintesc vreuna. Nu vorbim aici despre acea particularitate a memoriei care-ți permite să păstrezi doar părțile bune dintr-un timp sau o relație, ci despre faptul că reții doar o întâmplare anume și nimic mai mult. Bună sau rea. De altfel eu nici nu cred în valabilitatea acelei selectivități pozitive a memoriei. Eu de exemplu îmi amintesc numai lucrurile neplăcute din fosta mea căsnicie. Și n-au fost toți anii răi, cu siguranță.

Voi ce bătaie vă amintiți din copilărie?

Etichete: , , ,

3 comentarii la “Palma care se ține minte” Subscribe

  1. ady 26/04/2011 at 10:55 #

    eu imi amintesc 2 „batai”, dar pe care le-am luat de la tata. una in clasa a doua, cand ma lasasem de tot pe tanjala si nu avusem chef sa invat tabla inmultirii. stiam cat face 2×8, dar nu stiam cat face 16:2. cred ca mi-era lene sa gandesc. 🙂 si mi-am luat vreo 3 curele penste popou. (popoul imbracat, si curele de pantaloni; am auzit si povesti cu alte curele, furtune de la masina de spalat si alte chestii d-astea complicate). a doua, la sfarsitul clasei a IV-a, cand m-am apucat sa colorez apa din cada cu lotiunea lui de dupa ras (adidas-originala, obtinuta cu greu si scump- in ’91), ocazia cu care a constatat ca iar uitasem tot ce invatasem in primii 4 ani de scoala. (eram la statiune). alte 3 curele. dupa-aia am fost copil cuminte sau a ajuns tata la concluzia, ca din cand in cand mai are omu’ si accese de lene.
    de la mama nu-mi amintesc prea multe, pt ca au fost mai multe. era (este inca) educatoare, cu nervii facuti tzandari de o gramada de copii, si care, fata de copii proprii ii mai scapau haturile nervilor. asa ca nu-mi amintesc vreuna memorabila. totusi, fratelo isi aminteste una de la mama, de la foarte inceputul anului ’90, cand a strigat „jos iliescu”. dupa anii de dictarura si urmarire, mama inca mai era speriata de bombe, ca sustinatori ai lui iliescu n-au fost niciodata.
    ps. n-am uitat de mail. 🙂

    • Dollo 26/04/2011 at 12:29 #

      he, he, mama nu purta curele 🙂 Si apropos de asta, auzisem ca mama lui Boc il batea cand era mic cu cureaua de la ceas :))

      • Ale3n 27/04/2011 at 09:26 #

        eu auzisem de boc ca il batea tac-su cu motul de la basca

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Minune, în decembrie în sectorul 3 au răsărit părăluțele

flori-negoita

În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.