Dacă tot au fost niște zile de petrecut în familie, s-a întâmplat să ne amintim și de lucrurile plăcute din viață 😀 Și așa am ajuns să fac schimb de amintiri cu mama despre bătaia părintească pe care o ții minte. Discuția a pornit de la faptul că nu există părinte care să nu-și fi „altoit” copilul măcar o dată în viață, pe criteriul că … asta face bine la educație. Pe urmă, nimeni nu te învață să fii părinte, iar rolul ăsta nu te scutește de nervi și supărări. Deci, a greși e omenește, ce mai!
Mama își amintea că „m-a bătut” într-o împrejurare pe care eu n-o mai țineam minte. Că venisem acasă după școală cu o prietenă din bloc, ne-am jucat cu păpușile, dar și cu niște lumânări. Bătaia fusese deci retroactivă și educativă: bine că nu s-a întâmplat să dați foc casei, dar tot o încasezi pentru că te-ai jucat cu focul. Apoi a mai enervat-o și că n-a mai găsit mâncarea pe care o pregătise pentru ziua respectivă, că eu, „galantoană” cum mă persifla mama, o servisem pe prietena mea și cu prânzul. Iar mama întotdeauna a avut o problemă cu lipsa mâncării, mai ales pe vremea aia, când toate se procurau greu. Deci asta era bătaia pe care a ținut-o ea minte.
Eu însă țin minte o singură palmă primită de la mama, în toată copilăria mea: într-o zi când mă pieptăna ca să-mi facă codițe, să plec la școală, m-a tras de păr iar eu am făcut-o proastă. Imediat am primit o palmă peste gură, și instrucțiunile: să nu mai spui niciodată că mama e proastă!
Culmea e că și mama ține minte, din copilăria ei, tot o singură palmă primită peste gură de la mamaie. Când a îndrăznit să-l facă mincinos pe un învățător care-i tot promitea bomboane, dar nu se ținea de cuvânt. Iar mamaie, țărancă analfabetă, avea un cult pentru intelectuali, deci era imposibil ca mama, o puță de fată, să-l facă mincinos pe domnu învățător. Domnul a fost însă mai cinstit ca mamaie și a admis că fata avea dreptate, el promisese de prea multe ori și nu se ținuse niciodată de cuvânt.
Mi se pare interesantă memoria asta selectivă care are resorturi necunoscute. Nu-mi dau seama de ce eu am reținut fix numai acea palmă și nu și altele, că au mai fost cu siguranță. Dar zău dacă-mi mai amintesc vreuna. Nu vorbim aici despre acea particularitate a memoriei care-ți permite să păstrezi doar părțile bune dintr-un timp sau o relație, ci despre faptul că reții doar o întâmplare anume și nimic mai mult. Bună sau rea. De altfel eu nici nu cred în valabilitatea acelei selectivități pozitive a memoriei. Eu de exemplu îmi amintesc numai lucrurile neplăcute din fosta mea căsnicie. Și n-au fost toți anii răi, cu siguranță.
Voi ce bătaie vă amintiți din copilărie?
eu imi amintesc 2 „batai”, dar pe care le-am luat de la tata. una in clasa a doua, cand ma lasasem de tot pe tanjala si nu avusem chef sa invat tabla inmultirii. stiam cat face 2×8, dar nu stiam cat face 16:2. cred ca mi-era lene sa gandesc. 🙂 si mi-am luat vreo 3 curele penste popou. (popoul imbracat, si curele de pantaloni; am auzit si povesti cu alte curele, furtune de la masina de spalat si alte chestii d-astea complicate). a doua, la sfarsitul clasei a IV-a, cand m-am apucat sa colorez apa din cada cu lotiunea lui de dupa ras (adidas-originala, obtinuta cu greu si scump- in ’91), ocazia cu care a constatat ca iar uitasem tot ce invatasem in primii 4 ani de scoala. (eram la statiune). alte 3 curele. dupa-aia am fost copil cuminte sau a ajuns tata la concluzia, ca din cand in cand mai are omu’ si accese de lene.
de la mama nu-mi amintesc prea multe, pt ca au fost mai multe. era (este inca) educatoare, cu nervii facuti tzandari de o gramada de copii, si care, fata de copii proprii ii mai scapau haturile nervilor. asa ca nu-mi amintesc vreuna memorabila. totusi, fratelo isi aminteste una de la mama, de la foarte inceputul anului ’90, cand a strigat „jos iliescu”. dupa anii de dictarura si urmarire, mama inca mai era speriata de bombe, ca sustinatori ai lui iliescu n-au fost niciodata.
ps. n-am uitat de mail. 🙂
he, he, mama nu purta curele 🙂 Si apropos de asta, auzisem ca mama lui Boc il batea cand era mic cu cureaua de la ceas :))
eu auzisem de boc ca il batea tac-su cu motul de la basca