Palma care se ține minte

De Paște am ajuns să fac schimb de amintiri cu mama despre bătaia părintească pe care o ții minte. Discuția a pornit de la faptul că nu există părinte care să nu-și fi „altoit” copilul măcar o dată în viață, pe criteriul că ... asta face bine la educație.

Dacă tot au fost niște zile de petrecut în familie, s-a întâmplat să ne amintim și de lucrurile plăcute din viață 😀 Și așa am ajuns să fac schimb de amintiri cu mama despre bătaia părintească pe care o ții minte. Discuția a pornit de la faptul că nu există părinte care să nu-și fi „altoit” copilul măcar o dată în viață, pe criteriul că … asta face bine la educație. Pe urmă, nimeni nu te învață să fii părinte, iar rolul ăsta nu te scutește de nervi și supărări. Deci, a greși e omenește, ce mai!

Mama își amintea că „m-a bătut” într-o împrejurare pe care eu n-o mai țineam minte. Că venisem acasă după școală cu o prietenă din bloc, ne-am jucat cu păpușile, dar și cu niște lumânări. Bătaia fusese deci retroactivă și educativă: bine că nu s-a întâmplat să dați foc casei, dar tot o încasezi pentru că te-ai jucat cu focul.  Apoi a mai enervat-o și că n-a mai găsit mâncarea pe care o pregătise pentru ziua respectivă, că eu, „galantoană” cum mă persifla mama, o servisem pe prietena mea și cu prânzul. Iar mama întotdeauna a avut o problemă cu lipsa mâncării, mai ales pe vremea aia, când toate se procurau greu. Deci asta era bătaia pe care a ținut-o ea minte.

Eu însă țin minte o singură palmă primită de la mama, în toată copilăria mea: într-o zi când mă pieptăna ca să-mi facă codițe, să plec la școală, m-a tras de păr iar eu am făcut-o proastă. Imediat am primit o palmă peste gură, și instrucțiunile: să nu mai spui niciodată că mama e proastă!

Culmea e că și mama ține minte, din copilăria ei, tot o singură palmă primită peste gură de la mamaie. Când a îndrăznit să-l facă mincinos pe un învățător care-i tot promitea bomboane, dar nu se ținea de cuvânt. Iar mamaie, țărancă analfabetă, avea un cult pentru intelectuali, deci era imposibil ca mama, o puță de fată, să-l facă mincinos pe domnu învățător. Domnul a fost însă mai cinstit ca mamaie și a admis că fata avea dreptate, el promisese de prea multe ori și nu se ținuse  niciodată de cuvânt.

Mi se pare interesantă memoria asta selectivă  care are resorturi necunoscute. Nu-mi dau seama de ce eu am reținut fix numai acea palmă și nu și altele, că au mai fost cu siguranță. Dar zău dacă-mi mai amintesc vreuna. Nu vorbim aici despre acea particularitate a memoriei care-ți permite să păstrezi doar părțile bune dintr-un timp sau o relație, ci despre faptul că reții doar o întâmplare anume și nimic mai mult. Bună sau rea. De altfel eu nici nu cred în valabilitatea acelei selectivități pozitive a memoriei. Eu de exemplu îmi amintesc numai lucrurile neplăcute din fosta mea căsnicie. Și n-au fost toți anii răi, cu siguranță.

Voi ce bătaie vă amintiți din copilărie?

Etichete: , , ,

3 comentarii la “Palma care se ține minte” Subscribe

  1. ady 26/04/2011 at 10:55 #

    eu imi amintesc 2 „batai”, dar pe care le-am luat de la tata. una in clasa a doua, cand ma lasasem de tot pe tanjala si nu avusem chef sa invat tabla inmultirii. stiam cat face 2×8, dar nu stiam cat face 16:2. cred ca mi-era lene sa gandesc. 🙂 si mi-am luat vreo 3 curele penste popou. (popoul imbracat, si curele de pantaloni; am auzit si povesti cu alte curele, furtune de la masina de spalat si alte chestii d-astea complicate). a doua, la sfarsitul clasei a IV-a, cand m-am apucat sa colorez apa din cada cu lotiunea lui de dupa ras (adidas-originala, obtinuta cu greu si scump- in ’91), ocazia cu care a constatat ca iar uitasem tot ce invatasem in primii 4 ani de scoala. (eram la statiune). alte 3 curele. dupa-aia am fost copil cuminte sau a ajuns tata la concluzia, ca din cand in cand mai are omu’ si accese de lene.
    de la mama nu-mi amintesc prea multe, pt ca au fost mai multe. era (este inca) educatoare, cu nervii facuti tzandari de o gramada de copii, si care, fata de copii proprii ii mai scapau haturile nervilor. asa ca nu-mi amintesc vreuna memorabila. totusi, fratelo isi aminteste una de la mama, de la foarte inceputul anului ’90, cand a strigat „jos iliescu”. dupa anii de dictarura si urmarire, mama inca mai era speriata de bombe, ca sustinatori ai lui iliescu n-au fost niciodata.
    ps. n-am uitat de mail. 🙂

    • Dollo 26/04/2011 at 12:29 #

      he, he, mama nu purta curele 🙂 Si apropos de asta, auzisem ca mama lui Boc il batea cand era mic cu cureaua de la ceas :))

      • Ale3n 27/04/2011 at 09:26 #

        eu auzisem de boc ca il batea tac-su cu motul de la basca

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.