Povești din debara

În fiecare toamnă și în fiecare primăvară îmi propun să nu mai contribui la cifra de afaceri a magazinelor de țoale și încălțări. De fiecare dată uit. Ieri după amiază am făcut din nou rocada între hainele de iarnă și cele de vară, în dressing, și iar m-am enervat. Am cel puțin zece pulovere, două fuste, câteva sacouri, o geacă și o scurtă de stofă pe care nu le-am purtat deloc toamna-iarna asta. Acum le-am înghesuit din nou în valize de unde vor mai vedea umerașele și lumina zilei abia la toamnă. N-au niciun cusur, ba unele sunt purtate de maxim două-trei ori în ani de zile, deci de ce naiba nu le port, și prefer să rotesc aceleași două-trei ținute (care includ jeans aproape întotdeauna), în care mă simt eu comod? Ba, culmea tupeului feminin, mai salivez și după alte haine, văzute pe manechine prin oraș.

Iar la încălțăminte e la fel. În ultimele luni am tot căscat ochii după niște încălțări sport de tăvăleală, fiind oarecum plictisită de vechea mea pereche de Adidas pe care-o am de vreo 4 ani. Noroc că n-am găsit nimic care să-mi placă, pentru că ieri, cu ocazia curățeniei din dressing, am descoperit cutia cu bascheti roșii luați acum doi ani de la Levi’s, pe care cred că i-am încălțat maximum de patru ori până acum. Și sunt gata să pun pariu că dacă aș fi găsit să cumpăr niște bascheți roșii i-aș fi luat încântată, fără să-mi amintesc de ăștia din cutia de acasă.

Apoi, scoțând acum tricourile și bluzele de primăvară-vară, am constatat ce varietate de culori și forme am în dressing, ba chiar am unele nepurtate vreodată, care s-au învechit de plictiseală în acest dute-vino iarnă-vară. Credeți că la vară n-o să cad în păcatul frivolității să-mi cumpăr vreo cârpiță nouă? E clar că am o problemă, și nu e numai de memorie.

Etichete: , , ,

9 comentarii la “Povești din debara” Subscribe

  1. Ioana 03/04/2011 at 18:51 #

    Asta face parte din jenesepaul feminin…eu si cand stiu ce am in dulapuri termin prin a cumpara cam aceleasi modele si aceleasi culori, in fiecare primavara si toamna. Am 3 perechi de conversi (verzi, rosii si negri de piele), nush cati balerini (90% negri), tricouri cam toate la fel da’ muuulte, blugi idem.

    Anul asta am zis ca nu imi mai iau decat chestii cu desene si flori ca sa mai schimb de negru si negru. Nici prin gand nu imi trece sa ma opresc din luatul de zdrente 🙂

    • Dollo 03/04/2011 at 19:12 #

      Da, mă, dar îți dai seama ce de alte chestii poti să faci cu banii ăștia cheltuiți inutil?

  2. mircea 03/04/2011 at 19:14 #

    Io am (pe numarate) 14 blugi, de doar doua marci. Si io cre’ca am o problema de genul asta. Cel putin patru perechi sint cumparate de 2-3 ani si nepurtate nici macar o data… Si vreo 10 kile de tricouri inca cu etichetele pe ele. Anul asta mi-am luat doar o pereche de papuci de casa si un pantalon de training (care mi-e mare!).

    • Dollo 03/04/2011 at 19:17 #

      Domnule, la barbati mai rar asa problema. De regula stiu ca barbatii sunt exasperati si de ideea de a merge la cumparaturi… 🙂

  3. blo 03/04/2011 at 19:35 #

    subscriu si eu la problema 🙂
    sunt absolut ingrozitoare. acum cateva saptamani cand m-am dus sa imi caut pantaloni, am intrat si in magazinul de pantofi. i-am zis masculului ca intram sa vedem daca au ceva pentru pumpkina pe la oferte :))
    m-a gasit al meu printre rafturi, proband o pereche de pantofi cu un toc de 10. tare frumosi de altfel, dar nu-mi prea dadeam seama cum imi vin pe picior, din cauza burtii :))
    asa ca, vezi? se poate si mai rau :))

    • Dollo 04/04/2011 at 12:25 #

      Imi inchipui ce bine trebuie că te simteai pe tocuri de 10 :))

  4. Xanaxdu 04/04/2011 at 12:10 #

    Of of of, dureros subiect ai deschis. Esti norocoasa daca la tine rocada intre haine de vara/iarna dureaza doar o zi. La mine se intinde pe parcursul a vreo 2 weekenduri – o iau usurel cu impachetatul pufoaicelor, paltoanelor, puloverelor extra groase si toaioarelor de lina. Ca sa am unde sa le impachetez, in acelasi timp trebuie sa despachetez rochii de vara, care sint inca prea subtiri pentru vremea de afara, motiv pentru care ma enervez si ma opresc, si dulapul e o combinatie eclectica intre negru si gros, si colorat si subtire.
    UIte asa trece o saptamina in care nu am cu ce sa ma imbrac (ca trei cutii au ramas nedespachetate, si ce e despachetat e sifonat groaznic), si nu am ce sa incalta – ca de impachetarea cizmelor nu am mai avut nervi.
    In weekendul urmator (adica cel tocmai incheiat), funia se stringe in jurul gitului meu: la servici sint singura care mai poarta pantofi negri inchisi, si jumatatea mea intreaba cu o frecventa iritanta „unde e gecuta mea kaki de mers pe bicicleta”, Nu-mi amintesc nimic de geaca, asa ca rastorn panicata cele trei cutii ramase, si inghesui in ele fara mila rolinguri, pantaloni, taioare, puloverele groase ale jumatatii, samd, si scot taioare, fuste si bluze de primavara-vara (cu purtare limitata, ca primavara nu prea mai exista, sarim din cizme si palton direct la mineca scurta)
    Rezultatul: un dulap plin de chestii sifonate (de calcat nu am mai avut energie), si senzatia de frustrare ca am doar haine care nu imi plac si nu imi stau bine, nu stiu de ce le-am cumparat, si mai ales nu stiu de ce nu le arunc (ca pe unele nu le-am purtat de ani de zile, dar le impachetez/despachetez cu religiozitate de doua ori pe an).
    Acum am introdus o regula noua: cutia cu ‘chestii sentimentale’, pe care nu le port, dar nici nu le arunc, pentru ca: e bluza cu care mi-am cunoscut perechea, e fularul luat din prima bursa in Anglia, e bluza primita de ziua mea de la mama/o prietena buna, samd.
    Exista nenumarate surse cu sfaturi despre cum sa arunci chestiile astea (nu doar haine, si altele, numite „clutter”). Cu toate astea, eu din motive necunoscute nu pot trai minimalist, si cumpar, si adun, fara sa fiu in stare sa si arunc, asa ca in casa mea nu mai e loc de nimic, si tot consumerismul asta, in loc sa ma faca sa ma simt bine, ma face sa ma simt ingrozitor de deprimata…
    Acum, ca scriu, ma intreb cum s-or fi descurcind Udrea si EBA. Ca daca mie imi pare rau sa arunc un taior de 2-3 ani, pe chestia ca a fost scump (dupa standardele mele), chiar daca acum si-a pierdut pe ici pe colo forma (sau poate el a ramas la fel, eu mi-am pierdut forma), cum or fi reusind ele sa renunte la posetele si pantofii de 1000-1500 Euro? Sau la ele o fi mai usor, ca banii vin mai usor si se cheltuie mai lejer?
    In fine, acestea fiind zise, ieri (dupa malaxatul hainelor in dulapuri) tocmai mi-am comandat pe net niste haine noi, nu de alta, dar era sale 🙂

    • Dollo 04/04/2011 at 12:22 #

      :)) Eu astept deplasarea la Viena pentru shopping. EBA si Udrea cred ca au case mai mari, asta e toata filosofia, sa ai unde le pune ca sa nu te apuce disperarea cand trebuie sa le rotesti. Daca ai ditamai camera destinata numai hainelor/pantofilor/posetelor e ca si cand intri intr-un magazin de unde alegi. Probabil ca lipsesc doar manechinele, ca in rest imi inchipui ca exista oarece rafturi de etalare. Apoi, as fi in stare sa jur ca Udrea (si cred ca nici EBA) nu calca 🙂

  5. Zodrac 07/04/2011 at 09:36 #

    Pentru barbati e mai simplu. cumparaturi doar cand e necesar, absolut necesar, adica se poate sa ajungem la magazin cu pantalonii rupti de tot pentru ca altii nu avem si nici atunci nu cumparam 2 perechi.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!