Prietenii de pe facebook și dușmanii lor

Am mult peste 300 de prieteni pe Facebook. Pe majoritatea îi cunosc, măcar din scris dacă nu față în față. Sunt, însă, și nume pe care le-am adăugat doar pentru că „mi-au cerut prietenia”, cum se zicea pe vremea mea. Nu știu de ce i-am adăugat, dacă mă întrebați, dar cred că a fost o chestie de ego. Mă gândeam că sunt așa de celebră încât vor oamenii să-mi fie prieteni 😀 Apoi mai e și chestia că prin natura job-ului am cunoscut mulți oameni, dar nu i-am păstrat în memorie pe toți. Și raționamentul a fost așa: dacă ne-am cunoscut de fapt, iar omul ăsta mă ține minte și eu nu? Dacă nu-i dau accept o să zică că sunt cu nasul pe sus. Și uite așa am ajuns la cifra asta. Sigur, nu e mare comparativ cu alții, dar e mare raportată la activitatea mea pe Facebook (destul de redusă) și la termenul de „prieten” care e atât de nepotrivit în context. Nu poți să fii prieten cu 350 de oameni. Niciodată într-o viață. Nu cred că ne referim corect la lista asta cu termenul de „prieten”, mai degrabă ar trebui să se numească listă de cunoștințe. Că și dacă-i cunoști pe toți, să zicem, prin absurd, nu pot să pretinzi că-ți sunt și prieteni.

Într-o zi s-a întâmplat să-mi scrie un prieten, de-adevăratelea, și să-mi zică ceva de genul „prietenii dușmanilor mei sunt dușmanii mei!” Ha? Cu ce ți-am greșit, omule? Păi, zice, ești prietenă pe Facebook cu fosta mea, și noi suntem dușmani, deci…
Hm. Stai și stoarce-ți creierii cine este fosta lui? Așa am aflat că o am pe fosta în listă, deși n-o cunosc și nici nu știu când am adăugat-o.
Prin urmare am devenit mai selectivă în ultima vreme. N-o să mă apuc acuma să „fac curat în listă”, cum văd că e la modă pe Facebook. Apropos, asta mă calcă pe nervi. Sunt unii care au o activitate susținută pe Facebook. Treaba lor, timpul lor. Postează toate bășinile pe care le trag, apoi se revoltă că nu le răspund la bășini decât câțiva oameni, aproape mereu aceiași, deși ei au ditamai lista de „prieteni”. Și tot amenință din timp în timp cu selecția. Ăia care sunt în listă ar trebui, deci, să se simtă prost că nu dau like de fiecare dată la bășina aia, și s-o facă de frică. Nu dați like, vă scot din listă! Așa, și? Nu cred că o s-o și facă, cred că doar se alintă, pentru că numărul ăla din coada listei face parte din brandul lor. Nu dă bine să-l ai mic, nu? 😉
Spuneam deci că sunt mai selectivă. Nu cu nasul pe sus, ci doar practică: cine-mi mai cere prietenia trebuie să-mi zică și cine e, de unde mă cunoaște și dacă nu mă cunoaște, de ce vrea să-mi fie prieten. Și dacă o face pentru că-i place cum zic pe blog, există posibilitatea să fie „prieten” cu blogul, adică fan. Ceea ce nu va implica ulterioare posibile conflicte de interese între pozițiile de pe lista. A, și iar mi se pare exagerat să fii prieten cu o publicație/instituție/firmă/cârciumă/eveniment. Poți cel mult să fii adept, aderent, like-er, fan, ce-o fi. Dar nu prieten. Nu credeți?
Acuma să nu interpretați decizia asta ca pe o exagerată precauție față de sentimentele unora și ale altora din lista mea. Pot foarte bine să fiu prietenă cu oameni care se și dușmănesc, fără să-mi afecteze relația cu fiecare în parte, dar aș vrea ca măcar atunci când se întâmplă asta să fiu în cunoștință de cauză, adică să-i cunosc pe fiecare, nu să fiu judecată după niște nume dintr-o listă care nu mă caracterizează. Cum zicea bunică-mea, săraca, atunci când a primit diplomă de absolventă de 4 clase (în campania de alfabetizare la sate) deși nu știa nici să-și scrie numele: „acuma dacă dă ăștia o lege să-i omoare pe toți ăia care știe să citească, io mor nevinovată, maică!”.

Etichete: dusmani, Facebook, prieteni, prietenie