Prietenii de pe facebook și dușmanii lor

Într-o zi s-a întâmplat să-mi scrie un prieten, de-adevăratelea, și să-mi zică ceva de genul „prietenii dușmanilor mei sunt dușmanii mei!” Ha? Cu ce ți-am greșit, omule? Păi, zice, ești prietenă pe Facebook cu fosta mea, și noi suntem dușmani, deci... Hm. Stai și stoarce-ți creierii cine este fosta lui? Așa am aflat că o am pe fosta în listă, deși n-o cunosc și nici nu știu când am adăugat-o.

Am mult peste 300 de prieteni pe Facebook. Pe majoritatea îi cunosc, măcar din scris dacă nu față în față. Sunt, însă, și nume pe care le-am adăugat doar pentru că „mi-au cerut prietenia”, cum se zicea pe vremea mea. Nu știu de ce i-am adăugat, dacă mă întrebați, dar cred că a fost o chestie de ego. Mă gândeam că sunt așa de celebră încât vor oamenii să-mi fie prieteni 😀 Apoi mai e și chestia că prin natura job-ului am cunoscut mulți oameni, dar nu i-am păstrat în memorie pe toți. Și raționamentul a fost așa: dacă ne-am cunoscut de fapt, iar omul ăsta mă ține minte și eu nu? Dacă nu-i dau accept o să zică că sunt cu nasul pe sus. Și uite așa am ajuns la cifra asta. Sigur, nu e mare comparativ cu alții, dar e mare raportată la activitatea mea pe Facebook (destul de redusă) și la termenul de „prieten” care e atât de nepotrivit în context. Nu poți să fii prieten cu 350 de oameni. Niciodată într-o viață. Nu cred că ne referim corect la lista asta cu termenul de „prieten”, mai degrabă ar trebui să se numească listă de cunoștințe. Că și dacă-i cunoști pe toți, să zicem, prin absurd, nu pot să pretinzi că-ți sunt și prieteni.

Într-o zi s-a întâmplat să-mi scrie un prieten, de-adevăratelea, și să-mi zică ceva de genul „prietenii dușmanilor mei sunt dușmanii mei!” Ha? Cu ce ți-am greșit, omule? Păi, zice, ești prietenă pe Facebook cu fosta mea, și noi suntem dușmani, deci…
Hm. Stai și stoarce-ți creierii cine este fosta lui? Așa am aflat că o am pe fosta în listă, deși n-o cunosc și nici nu știu când am adăugat-o.
Prin urmare am devenit mai selectivă în ultima vreme. N-o să mă apuc acuma să „fac curat în listă”, cum văd că e la modă pe Facebook. Apropos, asta mă calcă pe nervi. Sunt unii care au o activitate susținută pe Facebook. Treaba lor, timpul lor. Postează toate bășinile pe care le trag, apoi se revoltă că nu le răspund la bășini decât câțiva oameni, aproape mereu aceiași, deși ei au ditamai lista de „prieteni”. Și tot amenință din timp în timp cu selecția. Ăia care sunt în listă ar trebui, deci, să se simtă prost că nu dau like de fiecare dată la bășina aia, și s-o facă de frică. Nu dați like, vă scot din listă! Așa, și? Nu cred că o s-o și facă, cred că doar se alintă, pentru că numărul ăla din coada listei face parte din brandul lor. Nu dă bine să-l ai mic, nu? 😉
Spuneam deci că sunt mai selectivă. Nu cu nasul pe sus, ci doar practică: cine-mi mai cere prietenia trebuie să-mi zică și cine e, de unde mă cunoaște și dacă nu mă cunoaște, de ce vrea să-mi fie prieten. Și dacă o face pentru că-i place cum zic pe blog, există posibilitatea să fie „prieten” cu blogul, adică fan. Ceea ce nu va implica ulterioare posibile conflicte de interese între pozițiile de pe lista. A, și iar mi se pare exagerat să fii prieten cu o publicație/instituție/firmă/cârciumă/eveniment. Poți cel mult să fii adept, aderent, like-er, fan, ce-o fi. Dar nu prieten. Nu credeți?
Acuma să nu interpretați decizia asta ca pe o exagerată precauție față de sentimentele unora și ale altora din lista mea. Pot foarte bine să fiu prietenă cu oameni care se și dușmănesc, fără să-mi afecteze relația cu fiecare în parte, dar aș vrea ca măcar atunci când se întâmplă asta să fiu în cunoștință de cauză, adică să-i cunosc pe fiecare, nu să fiu judecată după niște nume dintr-o listă care nu mă caracterizează. Cum zicea bunică-mea, săraca, atunci când a primit diplomă de absolventă de 4 clase (în campania de alfabetizare la sate) deși nu știa nici să-și scrie numele: „acuma dacă dă ăștia o lege să-i omoare pe toți ăia care știe să citească, io mor nevinovată, maică!”.

Etichete: , , ,

5 comentarii la “Prietenii de pe facebook și dușmanii lor” Subscribe

  1. Dragos B 01/04/2011 at 11:55 #

    Unde mai pui ca nu exista butonul [Dislike] … … …
    🙁

  2. Ana 01/04/2011 at 14:40 #

    Ma simt in siguranta. N-am cont. 😀

  3. Ioana 01/04/2011 at 20:01 #

    Ii ca un fel de barfa virtuala, ma uit la cine-s prietenii prietenilor, mai caut pe unu-altu, cateodata cu rezultate placute si pun poze, dar nu mi-a venit vreodata sa dau like la ceva (a, in afara de serialele preferate si ceva muzica, mai vad cand iasa sezonul sau albumul nou). Pun poze acolo ca se incarca mai repede decat pe flickr si nu tre’ sa trimit veste pe mail indivizilor ca le-am pus.

    Cred ca fb-ul asta face valuri mult mai mari decat ar merita in randul userilor si al celor care stau pe margine (nu al alora de analizeaza fenomenul).

  4. Gilbert 01/04/2011 at 23:57 #

    Asta-mi aduce aminte de un articol din gazeta Adevarul.

  5. marius georgescu 21/06/2012 at 07:48 #

    Bineee…si tocmai voiam sa-ti cer prietenia:)Imi place cum scrii.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Jurnalul unei pisici de garsonieră

toshiba cu bile

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci 😉