Ahmed Buric este bursierul bosniac cu care am împărțit mașina de la aeroport până la hotel, și care zice că e hotărât să viziteze România în septembrie, doar pentru că ne admiră cultura și vrea să vadă de unde au venit, unde s-au născut oamenii care l-au impresionat pe el. Curioasă, dar și măgulită, l-am întrebat pe Buric ce știe despre cultura românească. Și începe așa: „știu că sunt români autorii celor mai bune scrieri franceze din anii 30-40, am auzit de Cioran, Eliade, Ionesco, am auzit de Brâncuși (și l-a pronunțat cu ș)”. Eu eram deja răsturnată pe canapeaua din spate a mașinii, așa că nu mai aveam unde mă duce de atâta mândrie națională. Apoi, Buric a continuat la fel de promițător: „am auzit multe despre muzica voastră, aveți compozitori și cântăreți minunați…”. Enescu, zic eu, să-l ajut. Dar el zice „nu, noi vă suntem recunoscători (sau îndatorați, nu mai rețin exact termenul, dar era pe acolo) pentru Nicolae Guță!” Evident că și aici a rostit foarte clar și corect numele, cu ț.
Omul era bun. Croata și kosovara care erau cu noi în mașină fierbeau deja de curiozitate să afle și ele despre Guță. Nu înțelegeau de ce eu eram dezamăgită de gusturile muzicale ale bosniacului. Le-am explicat eu cumva cam ce înseamnă manelele, dar bosniacul, nu și nu. Că Guță are o voce minunată, și că nu contează ce cântă cu ea. OK.
Apoi am trecut prin Romica Puceanu, (căreia i-a cam stâlcit numele, dar ce mai contează, auzise de ea) și am ajuns la Minune. Zic eu: Adi Minune? „Nu, zice el, Ionică Minune, un acordeonist extraordinar”. Aici deja eram depășită. Nici nu știam că mai există incă un Minune în România. Dar pesemne că de aia suntem o țară minunată.
La final bosniacul admite că a auzit și de Hagi, Gică Popescu, Țiriac și de Nadia. De ea auziseră și fetele, deși una are 25 de ani, iar cealaltă 34.
Ce ziceți, să-i explic lui Buric ce înseamnă numele lui în română, și ce fac manelistele din el la nunți?
Pai si Paris loves Guta, deci, ce sa ne mai… „minunam” 😀
Spune-i si de buric, spune-i si de buric… :))
n-ai cu cine. omul are o pasiune..nu o sa te asculte 🙂 incearca totusi..dar parerea mea e ca n-ai cu cine… stii tu..gusturile nu se discuta.
‘Ce ziceți, să-i explic lui Buric…’
Ei, sa-i explici! Arata-i! Acta, non verba!
eu ca poate si singur sa-si traduca numele in engleza, ca si restul bursierilor. poate ii traduce cine e din turcia ce fac turcoaicele cu el la bairamuri. 🙂
totusi, mai da-i omului o sansa, a auzit de cioran si brancusi. cati straini au auzit de ei? cati romani au auzit de ei?!
corect, pe langa brancusi merge ascultat si un guta
Mi se pare cam rautacioasa atitudinea ta. Ce vina are omul ca ii plac manelele? Pai el nu intelege versurile, aude doar muzica.Niste bursieri Erasmus din Italia (din to felul de tari) erau la fel de extaziati de caseta de manele dusa de niste romani la un chef doar de poanta…Un radio foarte alternativ din Ungaria da adesea manele romanesti pe post de „muzica alternativa”, „pop-folk” si mai stiu eu ce…In Turcia am auzit manele romanesti drept muzica exclusivista, la finalul unui party intr-un incentive trip. AI auzit de Chantel, neamtul care umple stadioane cu o muzica pe care noi clar am califica-o de manele?
Inca o data, nu iau apararea manelelor (le detest clar), incerc doar sa spun ca, cei care nu inteleg versurile si aud doar muzica, sint poate mai insulati de prostul lor gust. Muzica o fi avind ceva merite, din moment ce invadeaza mapamondul. Nu spun ca e de calitate, dar e „catchy”. Merge foarte bine cu mici (cevapcici la fostii iugoslavi si turci), cu femei frumoase cherchelite care danseaza cu fustele in cap, cu barbati care trag cu pistolul, cu conceptul cel mai primitiv de „CHEF”.
Ca paranteza culturala: gurile rele spun ca manelele au venit in Romania pe filiera fostei Yugoslavii. Si ei au o chestie similara, numita „turbo folk”, „pop-folk”, pe care romanii din Banat o gustau pe vremea lui Ceausescu. Cind Lepa Brena (port-stindardul turbo-folkului in fosta Yugoslavie) a venit prin 90 sa cinte pe stadionul din Timisoara (aterizind acolo cu avionul personal), „baietii de la Holograf” au ramas cu gura cascata ca ei, care cintau in deschidere, nu erau centrul atentiei, ba chiar publicul ii grabea sa iasa odata de pe scena…
Carmen Serban a invatat carte, ca sa zic asa, de la Lepa Brena. Daca mergi in fosta Yugoslavie (in special Serbia si Bosnia), duduie de prin toate birturile muzica din asta – noua ni se face pielea de gaina, dar ei nu concept chef si nunta fara asa ceva (si asta e cu atit mai interesant, cu cit muzica Rock si Punk in Yugoslavia e de o calitate excelenta).
Amica mea bosniaca uraste turbo folkul nou, asa cum noi urim manelele, dar ii place Chantel si Lepa Brena ( aka turbo folkul de moda veche). Dar, exista un public pentru turbo folk/manele, asa cum este public pentru Bregovici. Intre cele doua extreme, linia de demarcatie e foarte fina…
hai mai ca nu sunt rautacioasa, doar ca omul imi crease false asteptari enumerand numele alea inainte. departe de mine gandul de a judeca cuiva gusturile. intre timp i- am zis si chestia cu buricul si a admis, in hazul general, ca e predestinat sa-i placa manelele 🙂
Ce fata de femeie gonflabila are 🙂 Frumosul din poza, de el vorbesc.
:)) Am citit prima data comentariul tau de pe telefon, intr-o pauza de seminar, si am avut senzatia ca faci comentariul asta la o poza de-a mea :))