Conrad, ziaristul berii

Să vezi ditai omul trecut de 45 de ani, chel, cu o burtică respectabilă, de la bere, îmbrăcat în pantaloni scurți din piele întoarsă, verzi, cu ciorapi croșetați trei sferturi, grena, pantofi albaștri și cu fundiță la gât, nu e chiar o chestie de trecut cu vederea. În ciuda costumului, tipul avea o mină serioasă și falnică. Până la urmă scrie despre politică la Der Standard.

Conrad Seidl este șeful ziariștilor care scriu despre politică în Der Standard. Când a apărut ieri dimineață la ședința de sumar a ziarului (ședința la care se discută cât de bine au făcut ziarul de ieri și ce vor pune în ăla de mâine), noi musafirii ne-am abținut să nu râdem. Să vezi ditai omul trecut de 45 de ani, chel, cu o burtică respectabilă, de la bere, îmbrăcat în pantaloni scurți din piele întoarsă, verzi, cu ciorapi trei sferturi croșetați, grena, pantofi albaștri și cu fundiță la gât, nu e chiar o chestie de trecut cu vederea. În ciuda costumului, tipul avea o mină serioasă și falnică.

Apoi, când s-au prezentat toți (echipa editorială a ziarului) am aflat că tipul scrie despre politică. Mie mi-a trecut prin cap c-o fi luat-o razna de la atâta politică, dar după ce Conrad s-a prezentat singur, șefa lui (Der Standard e singurul ziar din Austria care are o femeie redactor șef) a adăugat că „el este și un guru al berii”. Atunci s-a făcut o oarecare lumină în capetele noastre. Ce-i mai lipsea acum era doar o halbă cu spumă în mână și tabloul ar fi fost complet.

După ce s-a terminat ședința l-am rugat să-mi pozeze un pic, că prea era frumos 🙂 A acceptat cu plăcere, mi-a spus și care este berea lui favorită (una americană, din Pensilvania, dar care se fabrică și în Austria) și că pe lângă job-ul zilnic a mai editat și un ghid al berii.

L-am întrebat dacă așa se îmbracă de obicei sau e doar o ținută în cinstea bursierilor, și a zis că ăsta e stilul lui de a mai descreți un pic și frunțile politicienilor. În plus, zice Conrad, nu prea ai cum să scrii despre bere îmbrăcat altfel.

Vă imaginați cum ar fi ca un Cristian Tudor Popescu, un Bogdan Chirieac, un Gâdea sau un Turcescu să se îmbrace cu ițari, cămeșoi, și să se încalțe cu opinci și să se încingă cu chimirul când discută cu niște gomoși ca Geoană, Năstase, Tăriceanu sau când îl întreabă pe Băsescu de sănătate…?

Revenind la Conrad, când micul nostru „chat” legat de ședința foto s-a încheiat, Conrad mi-a dat cartea lui de vizită. Care este cea din imagine – sub formă de „biscuite” pentru paharele de bere.

Azi am aflat de la cineva care trăiește aici de mai mult timp că austriecii îmbracă deseori costumele naționale, fie duminica la biserică, fie în zilele obișnuite, așa că poți avea ocazia să te plimbi prin Viena și să vezi oameni care merg la lucru în costum tirolez. Bărbații în pantaloni scurți și femeile cu rochiile alea cu decolteu generos și șorțuleț alb în față. Eu nu l-am văzut decât pe Conrad, dar imaginea lui a făcut cât 1000 de cuvinte 🙂 Nu credeți?

Etichete: , , , , ,

2 comentarii la “Conrad, ziaristul berii” Subscribe

  1. ady 06/05/2011 at 17:33 #

    da, intradevar. cat 1000 de cuvinte.
    eu nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla daca as aparea la serviciu in costum popular, cu camasa si fota. 🙂 si, eventual cu marama de borangic. (costumul de muscel 🙂 d-ala oltenesc n-am, desi am radacini in ambele parti).
    ca supliment as muri de cald (fota mea e o chestie care pur si simplu se infasoara de vreo doua ori in jurul partii de jos a trupului meu si e de lana; lana foarte fina, foarte misto tesuta, dar tot lana) si ar fi „distractiv” spre imposibil sa merg la baie. 🙂
    eu as vrea macar sa pot veni la serviciu „in mod oficial” in costum si/sau camasa in culori pastel sau culori „mai colorate” decat alb, negru, gri, bej, bleu. nici macar n-as avea pretentii de sport/casual sau altceva.

    • Dollo 08/05/2011 at 20:11 #

      (Și) de asta e bine câteodată să fii ziarist 🙂 Poți să te duci îmbrăcat cum vrea mușchiul tău la redacție.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia