Conrad, ziaristul berii

Să vezi ditai omul trecut de 45 de ani, chel, cu o burtică respectabilă, de la bere, îmbrăcat în pantaloni scurți din piele întoarsă, verzi, cu ciorapi croșetați trei sferturi, grena, pantofi albaștri și cu fundiță la gât, nu e chiar o chestie de trecut cu vederea. În ciuda costumului, tipul avea o mină serioasă și falnică. Până la urmă scrie despre politică la Der Standard.

Conrad Seidl este șeful ziariștilor care scriu despre politică în Der Standard. Când a apărut ieri dimineață la ședința de sumar a ziarului (ședința la care se discută cât de bine au făcut ziarul de ieri și ce vor pune în ăla de mâine), noi musafirii ne-am abținut să nu râdem. Să vezi ditai omul trecut de 45 de ani, chel, cu o burtică respectabilă, de la bere, îmbrăcat în pantaloni scurți din piele întoarsă, verzi, cu ciorapi trei sferturi croșetați, grena, pantofi albaștri și cu fundiță la gât, nu e chiar o chestie de trecut cu vederea. În ciuda costumului, tipul avea o mină serioasă și falnică.

Apoi, când s-au prezentat toți (echipa editorială a ziarului) am aflat că tipul scrie despre politică. Mie mi-a trecut prin cap c-o fi luat-o razna de la atâta politică, dar după ce Conrad s-a prezentat singur, șefa lui (Der Standard e singurul ziar din Austria care are o femeie redactor șef) a adăugat că „el este și un guru al berii”. Atunci s-a făcut o oarecare lumină în capetele noastre. Ce-i mai lipsea acum era doar o halbă cu spumă în mână și tabloul ar fi fost complet.

După ce s-a terminat ședința l-am rugat să-mi pozeze un pic, că prea era frumos 🙂 A acceptat cu plăcere, mi-a spus și care este berea lui favorită (una americană, din Pensilvania, dar care se fabrică și în Austria) și că pe lângă job-ul zilnic a mai editat și un ghid al berii.

L-am întrebat dacă așa se îmbracă de obicei sau e doar o ținută în cinstea bursierilor, și a zis că ăsta e stilul lui de a mai descreți un pic și frunțile politicienilor. În plus, zice Conrad, nu prea ai cum să scrii despre bere îmbrăcat altfel.

Vă imaginați cum ar fi ca un Cristian Tudor Popescu, un Bogdan Chirieac, un Gâdea sau un Turcescu să se îmbrace cu ițari, cămeșoi, și să se încalțe cu opinci și să se încingă cu chimirul când discută cu niște gomoși ca Geoană, Năstase, Tăriceanu sau când îl întreabă pe Băsescu de sănătate…?

Revenind la Conrad, când micul nostru „chat” legat de ședința foto s-a încheiat, Conrad mi-a dat cartea lui de vizită. Care este cea din imagine – sub formă de „biscuite” pentru paharele de bere.

Azi am aflat de la cineva care trăiește aici de mai mult timp că austriecii îmbracă deseori costumele naționale, fie duminica la biserică, fie în zilele obișnuite, așa că poți avea ocazia să te plimbi prin Viena și să vezi oameni care merg la lucru în costum tirolez. Bărbații în pantaloni scurți și femeile cu rochiile alea cu decolteu generos și șorțuleț alb în față. Eu nu l-am văzut decât pe Conrad, dar imaginea lui a făcut cât 1000 de cuvinte 🙂 Nu credeți?

Etichete: , , , , ,

2 comentarii la “Conrad, ziaristul berii” Subscribe

  1. ady 06/05/2011 at 17:33 #

    da, intradevar. cat 1000 de cuvinte.
    eu nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla daca as aparea la serviciu in costum popular, cu camasa si fota. 🙂 si, eventual cu marama de borangic. (costumul de muscel 🙂 d-ala oltenesc n-am, desi am radacini in ambele parti).
    ca supliment as muri de cald (fota mea e o chestie care pur si simplu se infasoara de vreo doua ori in jurul partii de jos a trupului meu si e de lana; lana foarte fina, foarte misto tesuta, dar tot lana) si ar fi „distractiv” spre imposibil sa merg la baie. 🙂
    eu as vrea macar sa pot veni la serviciu „in mod oficial” in costum si/sau camasa in culori pastel sau culori „mai colorate” decat alb, negru, gri, bej, bleu. nici macar n-as avea pretentii de sport/casual sau altceva.

    • Dollo 08/05/2011 at 20:11 #

      (Și) de asta e bine câteodată să fii ziarist 🙂 Poți să te duci îmbrăcat cum vrea mușchiul tău la redacție.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.