Cum ești așteptat la Viena

Coborând la Viena am avut cinci minute de panică. Știam că trebuie să existe cineva cu numele meu scris pe o hârtie, la sosiri. Când am ieșit pe poarta de sosiri, ghici ce văd? Toată lumea avea hârtiuțe cu nume în mâini! Dar ce să vezi, numele meu nu era pe niciuna.

Terminalul ăsta nou de la aeroport, în formă de vioară, arată chiar bine. Face din bătrânul Otopeni un aeroport european, în sfârșit. Totuși, trebuia să păstrăm și o notă românească, să nu cumva să uităm unde suntem. La poarta de îmbarcare, așteptam toți să ne cheme în avion, când apare o duduie cu flip-chart și uniformă, care începe să se insinueze printre călători. Era de la City Bank, încerca să vândă niște carduri de cumpărături. Cu multiple beneficii, of course, dar tot un card rămâne. Nu știu cine își închipuie, din conducerea băncilor care-și trimit hăitașii prin mulțimi, că un om cu piciorul pe scara avionului stă să-și dea datele financiare unei dudui, fie ea și drăguță, ca să aplice pentru un card de cumpărături. E destul de penibilă racolarea clienților și prin mall-uri, dar chiar și în ușa avionului mi se pare culmea disperării bancare, și tare mă tem că e doar românească.

Altfel, călătoria cu Tarom a fost plăcută, mâncarea bunuță, iar de la stewardese am aflat în sfârșit și de ce trebuie ridicate storurile de la geamuri în timpul decolării și aterizării. Voi știați?

Cică să se vadă pe geam dacă se întâmplă ceva neprevăzut, cum ar fi că ia foc un motor. Ca pasager vei fi panicat să vezi așa ceva, dar pentru „cabin crew” cică e un must. Adică dacă văd că arde motorul știu să ia din timp măsuri de aterizare forțată. Dar, firește, duduia m-a asigurat că asta nu se spune, de regulă, ca să nu panicheze inutil pasagerii, că oricum asta se întâmplă rar sau deloc. Să ia foc motorul, adică.

N-au știut duduile să-mi explice de ce trebuie ținut închis și telefonul pe toată durata zborului, că oricum atunci nu e disponibil niciun serviciu, deci…

Coborând la Viena am avut cinci minute de panică. Știam că trebuie să existe cineva cu numele meu scris pe o hârtie, la sosiri. Când am ieșit pe poarta de sosiri, ghici ce văd? Toată lumea avea hârtiuțe cu nume în mâini! Dar ce să vezi, numele meu nu era pe niciuna.

După ce i-am luat de două ori la rând pe toți  (de i se făcuse unuia milă de mine, cred că voia să mă ia cu el chiar dacă nu aveam numele corespunzător) am dat peste un nene burtos, cu cravata roșie, care ținea hârtia cu numele meu așa, neglijent, într-o parte. I-am zis hello, I am aia de pe foaia ta… și el, nimic. Se uita la mine ca curca-n lemne, și îmi făcea semn spre celălalt nume, de lângă. El în turco-germană, eu în rom-gleză, ne-am înțeles ioc.

Până la urmă, un coleg de-al lui, ne-a luminat pe amândoi: trebuia să mai așteptăm și celălalt nume, că venea tot din Balcani, ca și mine 😀

Până la urmă am fost patru din Balcani. Și după ce ne-am adunat toți patru în taxiul turcului, s-a mai adăugat o limbă în conversație: sârbo-croata. Așa am aflat de ce român celebru a auzit colegul bursier din Bosnia. O să vă spun diseară, că acuma mă duc puțin prin oraș, să dau o tură. E soare și frumos aci, tocmai bine de stat la terasă și băut o bere cu ștrudel. Sau invers…

Etichete: , , ,

5 comentarii la “Cum ești așteptat la Viena” Subscribe

  1. Victoria 02/05/2011 at 12:14 #

    sunt cu ochii pe tine!

    • Dollo 02/05/2011 at 19:26 #

      Asa sa stai 🙂

  2. ady 02/05/2011 at 17:13 #

    pai numa’ turco-germana, rom-gleza si sarbo-croata la 5 oameni mi se pare putin. 🙂 ce limbi au mai intrat in taxiul ala? 🙂
    bafta, distractie placuta si pofta buna.

    • Dollo 02/05/2011 at 19:26 #

      Bosnia, Turcia, Romania, Kosovo, Croatia. Engleza era limba (noastra) oficiala in tara in care se vorbeste germana 🙂

  3. Lucian Mustaţă 27/07/2013 at 20:39 #

    Explicaţia pentru obligaţia de a tine telefonul închis în avion (dacă nu ai flight mode pe el) este simplă: undele radio pe care acesta le emite ca să ia contact cu reţeaua pot interfera cu echipamentele de zbor de la bord. 😉

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.