Cum miroase România

A pipi și alte umori lăsate de cei care au vizitat buda din aeroport înaintea ta. Să nu mi-o luați în nume de rău, nu fac parte din categoria care strâmbă din nas când se întoarce acasă, după câteva zile petrecute în vest, dar zău dacă m-am putut abține. Când am aterizat pe aeroportul din Viena am dat fuga la toaletă, crezând că va mai dura ceva până să apară bagajele pe bandă. Deși am făcut o vizită scurtă la buda lor (unde nu mirosea a nimic), când m-am întors în sala bagajelor valiza mea se învârtea pe bandă, iar jumătate dintre călători își luaseră deja bunurile.

Când am aterizat pe Otopeni, am făcut același lucru. La budă, cum deschizi ușa, te izbește o miasmă ce indică trecerea pe acolo a prea multor cururi, fără pauze între ele de dezinfectant, deodorant sau detergent. Era coadă, în anticameră stăteau și trei muieri de vorbă, care își comentau entuziaste ca niște gâște deplasarea din care tocmai se întorseseră, așa că a durat vreo zece minute toată „afacerea”. Când m-am întors, au mai trecut alte zece minute până când au apărut bagajele pe bandă.

Las la o parte promptitudinea cu care se face mânuirea bagajelor la Viena, comparativ cu Bucureștiul, dar zău dacă pricep de ce naiba nu suntem și noi în stare să scăpăm o dată de complexul ăsta al mirosului de WC care ne precede atunci când e să facem măcar o primă impresie. Otopeniul s-a căpătuit recent cu terminalul nou, în formă de vioară, folosit pentru plecări. E frumos, civilizat, aerisit, a costat o căruță de bani. Dar de acolo se pleacă din România. Când intri în țara asta, pe calea aerului, în cel mai mare aeroport internațional al nostru, nimerești în terminalul vechi, unde dai cu nasul de budele nespălate și de același hol îmbâcsit pe care au amplasat mai nou un soi de raion dutty free cu dulciuri și parfumuri. Au uitat, însă, să cumpere niște Domestos sau ceva de spălat budele, și de parfumat. Sau poate duduia care trebuia să-și facă rondul de curățenie în ziua aceea își luase libertatea de a spune că merge și așa. Până la urmă la ce mirosuri te aștepți când intri într-o budă publică?

Etichete: , , , , ,

4 comentarii la “Cum miroase România” Subscribe

  1. Escu 09/05/2011 at 15:31 #

    chestia asta cu bude-le..e valabila peste tot. si la mall daca mergi…e la fel. si la carciuma…pur si simplu oamenii nu-si dau interesul.

  2. Gilbert 10/05/2011 at 01:46 #

    Omul sfinteste locul, zice o vorba din stramosi. Dar probabil ca, pe undeva, erau si niste ghilimele care s-au pierdut in timp…

    Sa stii ca si pe alte meleaguri poti intalni mirosul acela specific de-ti muta nasul… Dar parca nu-l muta chiar asa de tare…

  3. Krokodilul Chichiricios 06/08/2013 at 00:50 #

    Neh. Prima dată când am ieșit- și am revenit în țară- în 1993- mă duceam cu mașina către casă când am simțit în aer un miros inconfundabil. M-am tot chinuit (deh, plecasem prin Germania) să mă gândesc a ce miroase. M-a lovit revelația peste 1 săptămână. De la Otopeni spre București, mirosea inconfundabil a căcat….

Trackbacks/Pingbacks

  1. Stiri nebune | Dorinescu - 10/05/2011

    […] Lasand la o parte mistocareala, e o idee buna in esenta ei. Stiu doar ca de la “a vrea” la “a realiza” e cale luuuuuunga, maria ta. Pai de ce credeti ca vrea ca tot transportul sa se poarte pe Dunare? Ca n-avem autostrazi, ca nu avem cale ferata…d’aia. Ce-a mai ramas? Ah.. Dunarea, hai sa o folosim si pe aia. Putea sa mai faca 5 terminale pe Otopeni, 3 pentru marfa si 2 pentru pasageri… dar degeaba, daca budele miros tot asa. […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point