Despre ziariști, numai de bine

Apel către ziariștii lu pește din România: vă simțiți monitorizați la serviciu, aveți impresia că șeful știe tot ce discutați voi pe email, messenger sau telefon? Foarte bine vă face, că nu sunteți în stare decât să bârfiți pe la colțuri sau pe bloguri, iar când vi se oferă ocazia să luptați pentru drepturile voastre preferați să vă băgați capul în Facebook ca struțul și să dați like la cauze născute moarte. Iar în realitate dați lik la tot felul de cururi în timpul programului.

Tema cu care am câtigat eu bursa oferită de Balkan Investigative Report Network (BIRN) vizează monitorizarea angajaților la locul de muncă și posibilele abuzuri care se petrec din această cauză, mai ales din partea angajatorilor. E un subiect despre care nu s-a mai scris până acum în presa română (nu așa cum o voi face eu, în tot cazul;) ) , iar la nivel european e o chestiune în dezbatere în mediul juridic, pentru că deși există o directivă europeană în materie de protecție a datelor cu caracter personal, implementată în legislațiile naționale, în practică întotdeauna există situații neacoperite de lege. Această monitorizare a angajaților e o chestie legală, în anumite limite, totuși ea se dovedește de multe ori o armă prea puternică în mâinile angajatorului, care poate oricând să folosească împotriva angajatului informațiile sau datele personale pe care le obține în urma supravegherii.

De acea în țările Europei civilizate se pune un oarecare accent pe informarea angajaților, pe conștientizarea dreptului la viață privată pe care îl au chiar și în timpul programului de lucru. Iar asta a dat rezultate: în lume sunt cazuri/procese (unele devenite celebre) de angajați care și-au dat angajatorii în judecată și au câștigat, pe motiv că li s-a încălcat dreptul la intimitate prin supravegherea video sau prin interceptarea corespondenței la locul de muncă. La noi, evident, nu sunt cazuri raportate autorităților „competente”, și nici procese. Cel puțin eu n-am reușit să aflu de vreunul, încă. Și sap de ceva vreme.

***

Subiectul a suscitat interesul comisiei (care a stabilit cine primește bursa), dar a stârnit entuziasm și în rândul cunoscuților mei. Majoritatea oamenilor cu care am discutat pe tema asta au reacționat cam așa: „ah, ce interesant! Abia aștept să citesc despre asta, toți știm că suntem supravegheați la serviciu…!”. De la „toți știm” următoarea replică este „și ce poată să-mi facă? N-am nimic de ascuns!” sau „cine are timp să stea să citească tot ce scriem noi pe mess sau pe emailul privat?” și chiar „asta e, ești la muncă, patronul are dreptul să facă ce vrea că de aia te plătește!”.

Cum orice articol trebuie să pornească măcar de la un caz real, am purces să-l caut. Și cel mai la îndemână mi-au fost cazurile din propria breaslă, care sunt multe și destul de cunoscute. Doar ca folclor. Oameni cărora le-au fost interceptate emailurile personale și cărora le-a fost pus în vedere să demisioneze „amiabil” din cauza unor afirmații nu tocmai măgulitoare făcute în acele emailuri la adresa șefilor.

Veți crede, probabil ca și mine, că nu mi-a fost greu să găsesc cazurile astea și să le aduc în fața publicului cititor. Că nu e om mai informat și mai luptător pentru drepturile lui decât ziaristul, fie el și român. Nimic mai fals, tovarăși!

E de notorietate faptul că la un mare ziar central din România, unul care se dă chiar cel mai mare și mai adevărat, ziariștii sunt monitorizați, șefii lor știu ce scriu ei în emailurile private, ba chiar până de curând patronii le aflau și numărul drumurilor făcute la budă, unde se intra pe bază de cartelă magnetică. Credeți că a reclamat vreunul treaba asta? Nu. S-au plâns pe la colțuri, au bârfit, au comentat, au dat mărunt din buze și atât. Veți spune că e omenesc, fiecare vrea să-și păstreze locul de muncă, indiferent cât de umilitoare ar fi situația în care e pus acolo, important e să-și plătească facturile. De acord până la un punct.

În momentul în care oricum ești dat afară, pe motiv că ai scris pe email că șeful tău e un tâmpit, deși profesional nu ți se poate reproșa nimic (pe emailul personal ai voie să ai ce părere vrei tu despre cine vrei tu), dacă nici măcar atunci nu reclami, nu strigi, nu lupți pentru tine, cum se cheamă că ești? Un om care se mulțumește cu niște salarii compensatorii, și care după asta tace mâlc într-un alt job călduț, unde probabil că s-a învățat minte. Sau nu. Iar acest om, despre care vorbesc, este un ziarist (sau pozează în). Foarte tânăr. Care a saturat piața cu povestea lui și nedreptatea care i s-a întâmplat, dar care nu dorește să apară în vreun articol pe tema asta. Că e mai cool să fii victimă neconsolată.

Nu e singurul caz. Sunt mulți alți ziariști care au preferat să plece, să nu facă valuri, să se declare învinși sau chiar dacă au ales calea procesului nu vor să se știe, să apară în presă, să se scrie despre cazul lor din care poate că ar căpăta și alții curajul revoltei. Preferă postura de victime ale unui sistem în care libertatea de exprimare ar fi încătușată. Un sistem în care nu poți să faci nimic singur, dar ce tare ești când te revolți în intimitatea grupului tău, nu?

Ce mă întristează în cazurile astea nu e neapărat lașitatea sau faptul că oamenii suportă niște îngrădiri și încălcări ale drepturilor lor pentru care cei mai mulți se bat cu pumnul în piept, că de aia s-a făcut Revoluția. În 16 ani de presă m-am obișnuit cu astfel de comportamente venind din partea unor oameni neinformați, fără prea multă școală, cu frica lui Dumnezeu și a zilei de mâine. Dar breasla ziariștilor tocmai de aia e pe lume: să lupte împotriva corupției, a abuzurilor și nedreptăților cu armele informării, cu transparență și aplomb. Dacă pentru ei înșiși nu sunt în stare să lupte, ce așteptări mai poate avea restul lumii de la ei?

Apoi, de la ziariștii ăștia tineri, născuți în ultimii ani de comunism, care nu știu ce e aia să fii urmărit de securitate, să stai la coadă pentru mâncare sau să te temi de partid, de la ei unii mai așteaptă și azi schimbarea. Dar tinerii ăștia sunt mai lași și mai timorați de capitaliști decât erau părinții lor de comuniști. Cine mai crede că presa mai e o putere în stat sau care așteaptă să moară mogulii și segmentul ăla de ziariști formați la Ștefan Gheorghiu, ca să se reformeze presa liberă, poate să aștepte în zadar. Tineretul ăsta nu va face nicio revoluție. Pentru că s-a născut cu organul revoltei extirpat. Pentru acești câini de pază ai democrației contează doar cu câte cristale Swarovski e bătută zgarda din care latră. Pentru că cristalele alea lucesc în ochii publicului și eclipsează lipsa caninilor.

Etichete: , , ,

12 comentarii la “Despre ziariști, numai de bine” Subscribe

  1. ady 17/05/2011 at 14:55 #

    am si eu o curiozitate: un mail trimis de pe adresa de mail de serviciu, catre un prieten cu alta adresa de mail -persoanala sau chiar cu o adresa de mail de serviciu a aceluiasi angajator, dar cu continut privat (gen „ma doare capu’ de-mi crapa”, „am gatit asta aseara…”, „am facut asta in week-end” „am avut un vis erotic azi-noapte” , „vezi ca vine bookfestul” „sefu/cutare coleg e dus cu capu si ma face cu nervii”, etc) este mail privat sau nu?
    pt eu, de exemplu, nu am acces la adresa de mail privata de la serviciu. e blocat de sitemul informatic. si conversez „privat ” de pe adresa de serviciu.
    cred ca in ziua de azi teama de a nu mai avea bani de rate/intretinere/etc si a nu-ti mai gasi de lucru pentru ca ti-ai cerut drepturile de la fostul angajator este mai puternica decat teama trecuta de o „mica” discutie cu „baietii” sau de puscarie sau de glont/”accident”, etc. eu nu condamn pe nimeni pentru ca si mie mi-e teama si ma recunosc in replicile alea. 🙂

    • Dollo 17/05/2011 at 18:25 #

      Tot ce se întâmplă pe computerul la care lucrezi poate fi interceptat, și orice text trimis pe email, fie că e vorba de dureri menstruale sau de indici de producție, pot ajunge, în cazul monitorizării, pe masa patronului tău. Monitorizarea în sine nu e ilegală, atâta vreme cât ești informat de ea și ești de acord. Mai departe, dacă patronul tău se va folosi de ce a aflat, ca să știe când te duci tu să schimbi tamponul la baie, și decide să te hărțuiască pe tema asta, deja e o ilegalitate, și cred că niciun salariu, cât ar fi de bun, nu justifică rămânerea într-o astfel de companie. Mai mult, dacă deja esti dat afară din compania aia, și nu mai ai nimic de pierdut, dar tot nu ai curajul să-ți asumi nici faptele, nici consecințele lor, eu cred că ține de lașitate. Nu de frica de a nu-ți pierde pâine. Deja o pierdusei. Îți mai rămăsese onoarea… Dar asta e părerea mea.

  2. Dragos B 17/05/2011 at 18:37 #

    Mãi, tu esti suparata pentru ca nu s-a dat Strauss-Kahn si la tine… … …

    😉

    • Dollo 17/05/2011 at 19:22 #

      Ăsta era comentariul la postarea despre Maid in Manhattan sau ai rămas impresionat de figura sexy a FMI-istului ? 🙂

  3. ady 17/05/2011 at 19:22 #

    nu cred ca nimeni nu ar zice nimic daca patronul ar folosi impotriva lui chestii intime.
    eu ma gandeam la barfit sefi. ca pe sefii urmatori, cand vei dori sa te angajezi s-ar putea sa-i deranjeze ca ai plecat/ai reclamat faptul ca s-a folosit impotriva ta o discutie privata in care ti-ai barfit/facut cu ou si cu otet seful/colegul.
    e posibil chiar sa-i deranjeze faptul ca ai reclamat ca s-au folosit impotriva ta chestii absolut intime. pur si simplu sa-i deranjeze ca ti-ai reclamat angajatorul indiferent daca ai sau nu ai dreptate.
    eu ma gandeam la replicile alea privesc faptul ca stiu ca se intercepteaza sau sunt camere si nu plec de aici.
    cat despre reclamat………… pe de o parte sustin ca nu poti sa stii niciodata ce se va intampla daca nu o faci, desi stii ca traiesti in romania, pe de alta parte traim in romania si ceea ce stim despre asta nu ne incurajeaza prea mult.

    • Dollo 17/05/2011 at 20:09 #

      Mda, nu poți să știi niciodată ce se va întâmpla, dacă tot timpul preferi să zici „trăim în România!” și „asta e!” și să accepti tot ce ti se întâmplă. Măcar o fărâmă de atitudine critică n-a omorât pe nimeni, încă 😉

      • Gilbert 18/05/2011 at 02:44 #

        Asa e. Nu te-omoara, dar cu niste dureri de cap tot te alegi. Si cu cat esti mai critic, cu atat te doare parca mai tare 😉

        • Dollo 18/05/2011 at 08:30 #

          Și dacă te supui și nu crâcnești nu te mai doare nimic?

          • Gilbert 18/05/2011 at 10:00 #

            Ei, ba nu. Tot simţi aşa, nişte junghiuri, dar poate că de vină e doar vârsta… 😀

  4. Xanaxdu 18/05/2011 at 12:35 #

    Imi pare rau, dar nu sint de acord cu ce spui (sau cu ce am inteles, ca am citit cam pe sarite).

    UIte care-i treaba, vazuta de o persoana care lucreaza in business de un numar de ani ( si imi pare rau daca ce scriu iti da peste cap proiectul pentru bursa ta):
    -la angajare, angajatului i se da sa citeasca o cartulie cu regulile de folosire a retelelor IT, a internetului si emailului
    -in cartulie (cel putin la mine la servici), scrie clar ca emailul e menit a fi folosit doar in scopuri de serviciu (in paranteza, conturile de yahoo, etc, sint de obicei blocate, nu le poti folosi de la servici, uneori sint blocate si emailurile catre adrese de yahoo, gmail, etc)
    -internetul este de asemenea filtrat, prin blocarea automata a anumitor site-uri (fb, pornosaguri, utube, samd)
    -mai pe scurt, internetul si emailul sint considerate instrumente de lucru, nu forumuri pe care tu sa te plingi ca te doare capul sau ca ti-a venit ciclul. Mai apoi, nu stiu de ce ar fi nevoie sa chiar anunti lumea in scris ca tu mergi la buda sa iti schimbi tamponul
    -faptul ca unii gasesc de cuviinta sa foloseasca emailul de servici ca sa isi birfeasca firma si sefii, sau sa foloseasca internetul la servici ca sa caute alte oferte de joburi, mi se pare pur si simplu o lipsa de bun simt, de eticheta in afaceri. Asa cum nu faci sex in casa unora in care esti invitat, nu scuipi in meetinguri, nu iti folosesti nici emailul de servici ca sa spui ca seful e timpit. Daca aceasta informatie nu mai poate suferi aminare pina in momentul cind ajungi acasa, n-ai decit sa iti folosesti telefonul personal smart ca sa trimiti emailuri de pe adresa ta privata pe acest subiect
    -deci, e o furtuna intr-un pahar cu apa. Atita timp cit la angajare ai semnat contractul cu departamentul de IT, si ai citit cartulia cu informatii legate de restrictii si de monitorizarea PC-ului tau, nu ai ce te plinge mai tirziu ca uite, mi s-a incalcat dreptul la privacy, samd, si nu ai absolut deloc drept de cistig in instanta. Nu iti convin conditiile? N-ai decit sa nu semnezi si nu te angaja – spor la treaba in a gasi o firma care sa nu isi aroge dreptul de a te monitoriza.
    -Adresa ta de email de servici nu e proprietatea ta, nu e privata (de-aia are in coada numele firmei), iti este imprumutata, si trebuie folosita in scopurile si in limitele in care ti-a fost imprumutata. Privat e contul de yahoo, samd (dar si ala e monitorizat de God only knows cine, sa nu fim naivi)

    Acestea fiind zise, si eu folosesc emailul de firma sa corespondez cu amicii (ne vedem diseara, uite poze haioase cu catei/pisici, plecam in concediu, hai sa ne intilnim la lunch,etc). Dar e o chestie de auto-cenzura si bun simt sa decizi ce informatii imparti in scris cu lumea de pe adresa de servici. Mai apoi, ai telefon, for crying out loud. Daca chiar e imperios necesar sa iti imparti frustrarile cu lumea, ia telefonul (de firma sau privat) si descarca-te cu el. Verba volant, scripta manent – si oricarei firma ii va fi tirsa sa recunoasca public ca ti-a urmarit discutiile telefonice – asta este, intr-adevar, un „No no”.

    Poate o sa iti foloseasca in cercetarea ta sa te informezi putin despre „Ethical Hacking” – sint programe pentru IT departments, in care invata exact care sint limitele pina la care au voie sa mearga in urmarirea angajatilor.

    PS: toate astea vin din partea cuiva careia i s-au dat picioare in fund la un fost job pe motiv ca a trimis cindva pe adresa personala un document care, conform sefimii, continea date „senzitive” (nu e adevarat, era mai degraba un articol scris de mine pe o tema, si era si neterminat, dar, in fine). Am fost pusa sa imi adun lucrurile si sa plec din firma in urmatoarele 2 ore (oricum imi dadusem demisia cu citeva zile inainte, deci nu a fost grav – am putut incepe mai repede noul job). Dar cu ocazia aia am invatat „the hard way” ceea ce poti si ce nu poti face cu emailul firmei.
    Inca o chestie: daca chiar vrei sa transferi informatii senzitive de la firma, exista si pentru asta solutii, in ciuda acribiei monitorizarii. Si in general, exact tipii de la departamentele de IT si Help Desk sint cele mai bune surse de informatii despre cum poti sa o faci…

    • Dollo 18/05/2011 at 13:11 #

      Chestiunea e si nu e cum zici tu. Legea nationala (o transpunere a directivei europene in materie) spune ca angajatorul te poate monitoriza, cu conditia sa te notifice inainte. Adica sa-ti puna cartulia de care zici in brate si sa te informeze ca tot ce spui/scrii e inregistrat. Tu semnezi si dupa aia buna ziua. Daca esti fraier, o incasezi.
      Problema in cazurile despre care am aflat eu e tocmai ca angajatorul a omis din ecuatie cartulia. Deci nu a informat angajatul ca e inregistrat, dar l-a monitorizat bine merci. Asta e o ilegalitate. Si se intampla in multe companii din tarisoara. Chiar daca informal oamenii banuiesc, nu sunt nici ei pe deplin constienti de ce implicatii poate avea chestia asta.
      A doua ilegalitate ar fi ca, chiar daca te-a anuntat ca te monitorizeaza, si o face legal, tot nu are dreptul sa foloseasca date ce tin de persoana ta, pe care le-ar putea afla din aceasta monitorizare. Adica daca de exemplu afla dintr-un email privat trimis de tine, de pe adresa personala, ca tu ai o boala pe care nu vrei s-o faci publica, si el considera ca n-ar mai vrea sa te tina pe post cu boala aia, te cheama si te da afara. Asta e deja un abuz, chiar daca e savarsit cu mijloace legale de monitorizare. Pana la urma monitorizarea e menita sa previna scurgerile de informatii din interior si sa creasca productivitatea muncii, facandu-l pe angajat constient ca e supravegheat, deci ar face bine sa stea mai putin pe chat si sa puna osul la munca. Dar, atata vreme cat nu se interzice accesul la site-uri, chat sau adrese private, trebuie gasit un echilibru intre timpul alocat conversatiilor personale (pentru relaxare sau in pauze) si timpul de lucru. Asa cum si angajatorul trebuie sa stie unde sa se opreasca cu invadarea intimitatii.
      In jurisprudenta europeana exista aceasta dezbatere despre dreptul la viata privata pe care trebuie sa-l ai chiar si la locul de munca, pentru ca pana la urma nu ti-ai vandut complet viata angajatorului, cand intri la program, ci doar forta de munca. In momentul in care patronul simte nevoia sa-si arunce un ochi si pe conversatia ta privata si eventual sa foloseasca ce afla de acolo ca sa te santajeze sau ca sa te dea afara deja nu mai e furtuna intr-un pahar cu apa. Exista un caz castigat la CEDO, de o englezoaica, careia i-a fost monitorizat emailul si telefonul. Iar CEDO a zis ca angajatorul a gresit. Si i-a dat femeii despagubiri.
      In Romania problema e ca oamenii nici macar nu reclama. Bine, mai e si problema ca nu au unde… De ajuns in instanta ajung foarte putine cazuri. O sa va tin la curent oricum, ma bazez si pe alte cazuri, ca astea din presa sunt cam varza 🙂

  5. Xanaxdu 18/05/2011 at 13:52 #

    De acord cu tine, in principiu.
    Dar insist a spune ca, a folosi adresa de email de la servici ca sa scrii amicilor ca ai depresie, gonoree sau hepatita B, ca divortezi sau iti inseli sotul/ca te-ai culcat cu seful da dovada de maxima imaturitate si lipsa de business etiquette. Altfel da, firma nu ar trebui sa foloseasca aceste date – dar prost e cel care le ofera voluntar.
    Mai apoi, cunosc o serie de amici care au profile impecabile pe fb, cu postari facute exact in timpul orelor de servici (nu mai vorbesc de Farmville-uri si Travianuri, unde trebuie sa faci actiuni la ore fixe). Nu m-ar deranja sa gasesc chestii de-astea la subordonatii mei, cita vreme is fac treaba. Dar daca au intirzieri la deadlineuri ca sa isi culeaga vinetele in Farmville, da, atunci ma deranjeaza…

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Ce ar fi de văzut/făcut în Portugalia

Porto, râul Douro și un pod făcut de Eiffel

Vizitat Lisabona, Porto, Estoril, Sintra, Coimbra, Fatima, Obidos&co; lăfăit pe plajele din Algarve, mâncat fructe de mare sau ce vă poftește apetitul, băut vin verde, ascultat Fado live, simtit bine pe bani putini

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…