Mama mă aștepta pe bancă, în Parcul 23 August, după fiecare oră de înot, și-mi scotea din sacoșă o felie de parizer prinsă între una de pâine și una de ardei gras sau de castravete. Ca să aibă oarece gust, parizerul ăla de pe vremea lui Ceaușescu era uns cu niscai muștar. Era cea mai bună gustare pe care o luam eu săptămânal, pentru că efortul de a da din craci în apă era cel mai bun bucătar. Câteodată, când se întrecea pe sine, mama făcea felia aia de parizer pane, și era ca și când ai fi mâncat un snitel. Inutil să vă spun că „pe vremea mea”, în clasa noastră era un singur băiat gras și o fată „mai dezvoltată pentru vârsa ei”. În rest toți eram niște așchii.
Azi a trebuit să stau la coadă la duș după ce am ieșit din bazin, așa că am observat ritualul finalizării orei de înot la puștimea din secolul 21. În jurul instructorului care-i de două ori mai înalt ca ei, cei 18-20 de băieți și fete își așteaptă liniștiți bomboana. E de fapt un soi de caramea din aia cu arome diverse de fructe exotice, cică, pe care instructorul le-o oferă la toți, indiferent cât de bine sau rău au performat. După ce și-au primit porțiile dintr-o pungă de juma de kil, trei băieți de vreo 7-8 ani, pe care tremură grăsimea pe burți și șolduri, au început să-și scoată caramelele din gură și încercau să le bage cu forța în gurile celorlalți. Un soi de schimb pe care nu-l voia nimeni, dar curios că la un moment dat aproape toți au început să-și scoată melasa aia din gură și să o întindă îmbietor către colegi. Ce bine că nu le dă bomboanele astea înainte de oră, că altfel sigur înotam toți printre caramele pe jumătate topite și băloșite.
Până la urmă instructorul le-a oprit distracția și i-a dat pe fiecare pe mâinile grijulii ale mamelor/taților, în vestiare. Aici au primit „felul doi”. Aproape fiecare mamă are în papornițele încăpătoare, pe lângă schimburi pentru puradel, uscător de păr și câteva rânduri de prosoape, și o cutie din plastic plină cu fructe. Gata decojite, tăiate cubulețe, gustare sănătoasă și ușoară pentru ora 20.00 când se termină ora de înot. Așa că, înainte de a pune mâna să se îmbrace singuri (lucru pe care nu-l face niciunul, indiferent cât de mare ar fi), puștii pun mâna pe furculițe și încep să zgârme în cutia cu fructe. Unii în sictir, alții cu poftă, după apetit. La un moment dat toți sfârșesc prin a-și scoate ochii cu furculițele, în timp ce mamele ori se chinuie să le pună chiloții, ori să le usuce perii, ori se lasă păgubașe în brațele unei bârfe mici cu alte mame. Azi am avut onoarea să mă schimb pe băncuță lângă un fetiță care se chinuia să decidă care e mai bună: pruna sau ananasul. Mai avea de ales și dintre niște sferturi de piersică și câteva boabe de struguri. La câte chimicale și conservanți aveau fructele alea proaspăt importate din cine știe ce țară, mă-sa mai bine culegea o mână de corcodușe verzi din copacii de pe marginea drumului și-i băga în vene fiică-si niște vitamina C. Cred că era mai câștigat copilul. Că parizer oricum nu se mai face ca pe vremea lui Ceaușescu 😉
🙂 🙂 🙂
Cea mai buna era salata de rosii (castraveti si ceapa) ‘la borcan’ pe care-o luam cu noi la strand.
O da, aia deja era a doua etapă, după ce am învățat să inot 🙂 Și intingeai cu pâine în zeama lăsată de salata aia. Moamăă ce bună era, când ieșeai din apă cu foamea-n gât!
Parintii de azi isi au copiii pe care-i merita… Daca te uiti la parinte, vezi copilul si invers…
Îmi făceam procese de conștiință că am ajuns la vârsta la care detest cam mulți copii+părinții aferenți 🙂
Da, si eu am avut o perioada lunga in care ma invinovateam ca urasc kinderii. Mai recent am realizat cu usurare ca de fapt nu pe ei ii urasc, ci pe parintii lor. Copiii sint doar oglinzile educatiei primite. Am mai scris pe tema asta aici – e tot mai greu sa fii adult fara copii pe lumea asta. E o intoleranta bilaterala intre noi si cei cu odrasle…
Așa-i, dar îmi amintesc de copilăria mea, că și mama avea un amic fără copii, care era destul de critic în legătură cu mine și cu toleranța mamei față de diversele mele prostii. Deci mă gândesc că n-o fi totuși un apanaj al lumii moderne. Cred că împărțirea asta pe care o trăim noi acum a fost în toate timpurile. Poate că a fi părinte echivalează și cu o relativă pierdere de rațiune.
Ai dreptate, nu am spus nici pe departe ca ar fi o chestie „de-acuma”. Exact ca tine, imi amintesc si eu de o amica a mamei single si fara copii, pe care eu si sora-mea o tot curtam, si ea ne privea mereu cu raceala. Mai tirziu mama ne-a spus sa o lasam in pace „ca nu are copii si nu ii plac prea mult copiii”. Retroactiv, o respect pe femeia in cauza, ca nu a cazut in capcana in care trebuie neaparat sa te scalimbai si sa te zaharisesti in fata copiilor si (mai ales) sa le faci hatirul parintilor lor.
Dollo, inseamna ca n-ai trait asa rau, eu cand veneam flamand de la rau (deh, noi nu aveam nici strand nici bazin) bagam margarina intinsa pe paine si rosii din gradina din spatele casei. Era zi de sarbatoare daca prindeam un unt, dar asta se intampla atat de rar incat ii uitam gusul 🙂 Parizer? Neeee…
Nici la oraș nu se găsea unt. Parizerul era un fel de salam cu soia, deci îți înțeleg invidia 🙂 Când eram în vacanță la țară la mamaie mai băgam și eu roșii din grădină, sau mă cocoțam în copaci și mâncam fructele direct de la sursă. Dar râu nu aveam. Deci per total tot tu cred că ai crescut mai sănătos 🙂
Dollo, Xanaxdu, eu nu cred ca te prostesti cand faci copii (nici nu prea ar avea sens, ca doar nu iti mor o parte din neuroni, la nastere). Prost trebuie ca ai fost dintotdeauna, insa nu aveai atatea ocazii sa o demonstrezi. Or odata cu aparitia plozilor te dai in vileag la fiecare gest fata de ei… si prostia ta devine evidenta pentru semeni, mai cu seama pentru cei fara copii.