Unul dintre cursurile care ne-a înspăimântat pe toți (bursierii reuniți la Viena) a fost cel ținut de Anita Rice, fost jurnalist la BBC, o englezoaică frumușică, zâmbitoare și foarte caldă, care ne va fi și editor tuturor celor zece ziariști din Balcani. De ce ne-a înspăimântat, veți întreba, de vreme ce doamna e așa o dulceață? Pentru că e vorba despre „legal issues”, adică aspectele ce țin de legalitate, ce trebuie musai avute în vedere când redactăm un articol, dacă vrem să fie și publicat.
Și lecția a început cu niște știri concrete, pe care eram invitați să ne dăm cu părerea: sunt publicabile sau nu? Având alături extrase din biblia ziaristului britanic, un ceaslov pe care Anita ne-a recomandat să-l cumpărăm, dar pe care mă îndoiesc că vreunul dintre noi va avea răgazul să-l și citească în lunile care vor urma. Până la urmă… câți credeți că vom ajunge să publicăm în presa anglo-saxonă? 😀
***
Dintre cele trei eșantioane de știri noi am găsit cu cale că doar una e nepublicabilă. Era vorba despre un tată care-și molestase fiica, și chiar dacă nu era numit, în știre apăreau elemente ce ar fi dus la identificarea copilului – inițialele tatălui, vârsta, adresa. Până și în România se știe că dacă minorului îi pui bandă pe ochi în poză, logic e să nu-i dai nici numele sau adresa în știre. Că nu se respectă în practică, asta e deja altă discuție.
***
O altă știre era perfectă, din punctul nostru de vedere: niște tipi fuseseră arestați sub acuzația de jaf armat. Erau numiți, dat locul jafului și un polițist spunea în finalul știrii că tipii aveau antecedente, că mai fuseseră condamnați în trecut la ceva ani de închisoare pentru fapte similare. Ce să ceri mai mult de la o știre, nu? Ei bine, nu. În legislația britanică, datorită faptului că procesele sunt cu jurați, iar jurații ar putea fi influențați de știrea care spune că acuzații au antecedente, nu se fac publice faptele anterioare ale acuzaților. Abia după ce s-ar fi încheiat procesul actual, iar ăia ar fi primit o nouă condamnare, acea știre ar fi fost publicabilă în forma dată. Altfel, putea fi publicată fără declarația polițistului. Toți am fost revoltați. Păi cum adică? Atunci de ce mai există dosarul inculpatului? La condamnare nu contează și antecedentele? Se pare că nu.
***
Altă știre pe care noi o vedeam bună era una care se referea la doi soți, condamnați la zece ani închisoare pentru rele tratamente aplicate unor bătrâni găzduiți într-un cămin. Erau numiți soții, căminul, orașul, iar în final știrea spunea că alți doi angajați ai căminului fuseseră acuzați și condamnați pentru același lucru. De ce nu era bună de publicat știrea asta? Pentru că ceilalți doi angajați nu fuseseră numiți în știre și nici nu se spunea câți angajați avea câminul ăla. În cazul în care mai existau alți doi-trei angajați ai căminului, să zicem, care nu fuseseră acuzați, știrea asta ar fi aruncat o umbră acuzatoare și asupra lor, pe nedrept. Iar în UK se pare că ar fi fost un caz în care un ziar a scris despre polițiștii de la nu știu ce secție de poliție, care au fost acuzați de corupție. Deși știrea era corectă, secția de poliție a dat în judecată ziarul, și a și câștigat, pe motiv că în știre nu scria câți polițiști are secția, și deci toată lumea a presupus că toată secția era coruptă.
Acuma, gândiți-vă cum arată știrile despre justiție/corupție/infracțiuni în presa noastră, și judecați și voi de ce toți cei zece ziariști din balcani (fiecare cu vechime mai mare de 5-6 ani în presa din țara lui) am fi fost de acord să publicăm aceste știri?. Nu zic că englezii au neapărat un sistem perfect. De exemplu treaba cu nepublicarea antecedentelor mi se pare un exces de zel. Dar mă gândeam când am aflat asta la câte înregistrări de convorbiri, transcrieri și acte din proces se publică la noi înainte chiar ca acuzatul să fie trimis în judecată. Vă imaginați că niște schimburi suculente de replici între Vâtu/Ghiță sau Chirieac/Roșca sau alte personaje importante dâmbovițene ar putea să apară în presa engleză?
Pe de altă parte, nu suntem singuri. Se pare că la fel de lejeră e treaba în Balcani, în general. Judecând după cum au reacționat colegii mei din celelalte țări din zonă, nu părea vreunul încântat de faptul că trebuie să respecte regulile astea victoriene de jurnalism 😀 Asta înseamnă că pentru cele 2500 de cuvinte pe care trebuie să le scrie fiecare pe tema cu care a câștigat bursa trebuie să muncim mai mult decât am fi crezut inițial. Anita ne-a spus, zâmbind, că în general un ziarist serios din UK urmărește un proces pe toată durata lui, chiar dacă nu are voie să scrie despre el, iar când se dă verdictul toate ziarele încep să-l disece. „De unde credeți voi că au toate ziarele atâtea date, brusc după verdict, dacă nu ar fi acumulat informații în timpul procesului?”, ne întreabă Anita. La asta tipul din Serbia a avut cea mai amuzantă replică, de ne-a răcorit pe toți: „da, dar poate la voi nu durează atâția ani un proces, ca la noi. La noi ai ocazia să ieși la pensie până se dă verdictul”.
Dar, să nu pierdem din vedere că cele mai bune trei articole care ies din această bursă vor fi publicate în Der Standard, cel mai tare ziar din Austria. Deh, nu e chiar The Times sau The Guradian, dar față de ce a mai rămas acum pe piață în România, parcă tot ar fi ceva mai mult decât un suport de Coca Cola, nu credeți? 😉
E cam exagerat. Faza cu politistii e trasa de par. Cat ati lipsit din Romania, doi politisti de la Sectia 9 au fost filmati de camerele de vederi dintr-un supermarket cum, chemati sa prinda niste hoti, politistii ciordeau si ei niste deodorante, gel de dus si o bricheta. Adica o stire, cu filmare atasata, despre doi Garcea de la Sectia 9 prinsi la furat nu era de publicat pt ca nu ai dat numarul tuturor politistilor de la acea sectia??? wtf?
Nu stiu daca aveau voie sa dea inregistrarea, in cazul asta 😀
Legat de numarul politistilor din sectie… putem merge mai departe si obliga ziaristii sa spuna si cati politisti sunt in respectivul oras, sa calculeze procentul, etc sa nu cumva sa fie stricata imaginea Politiei per ansamblu
Putem 🙂
:))
cred ca toata chestie trebuie coroborata si cu legislatia nationala.
noi, de exemplu, functionam dupa dreptul francez, nu dupa „common law” ca Marea Britanie sau alte tari cu influenta anglo-saxona. la noi, daca imi amintesc bine, antecedentele sunt chiar un motiv de agravare a pedepsei. (in mod sigur, daca un individ savarseste o infractiune intr-o anume perioada dupa ce a fost eliberat pt buna-purtare sau in perioada pedepsei cu suspendare, atunci sigur e motiv de agravare a pedepsei). deci niciun juriu nu se va „simti” influentat.
Păi da, în cazul englezilor mă întreb ce rost mai are păstrarea dosarului, de vreme ce nu contează antecedentele?