Nadia a trecut la cele veșnice

Nu s-o fi găsit altă modalitate de a-i scrie numele Nadiei Comăneci pe firma unei clinici, decât între o cruce și o moacă de răposat, fie el și sfânt?

Clinica asta e construită în curtea bisericii Sfântul Spiridon, în apropiere de Piața Națiunile Unite. Cum cobori de pe Calea Victoriei și treci Dâmbovița, pe stânga după pod. La gardul ei cerșea azi o mamaie din Chiajna, destul de rumenă în obraji, cu ochi albaștri senini și figură șireată. Nu cred că avea mai mult de 60-65 de ani și părea destul de aptă de muncă. M-a întrebat cât e ceasul, apoi dacă „n-aveți și pentru mine o pâine?”. I-am zis că n-am, dar am îndemnat-o să intre la biserică să ceară, că doar acolo s-o găsi pâinea lui Dumnezeu. Mamaie s-a apucat să-l bârfească pe popă, că e al naibi, zgârcit, și că i-a cerut și lui o pâine, dar degeaba. „Și ce credeți că mi-a zis, doamnă, să mă înghesui și io cu lumea în biserică, când se dă pomenile. Păi io sunt femeie bătrână, cum să mă înghesui io acolo cu toți țiganii când se dă pomenile?!” Mai bine stă la gard, adică are și ea o demnitate și o vârstă.

M-a enervat și popa și mamaie, așa că i-am întors spatele și am plecat în treaba mea. Când am trecut pe lângă clădire, însă, mi-a atras atenția firma. Oare nu s-o fi găsit altă modalitate de a-i scrie numele Nadiei Comăneci decât între o cruce și o moacă de răposat, fie el și sfânt? Pe bune, femeia aia nici n-a murit, nici n-a avut vreo treabă cu religia/biserica. Dacă tot e să facă acte de caritate, cinste ei, dar nu mai bine desenau pe placa aia de la intrare o bârnă, niște paralele sau cercuri olimpice, un simbol medical ceva? Teocrația asta românească atinge zi de zi cote nebănuite. Mâine poimâine o să învețe copiii la școală că Nadia Comâneci a fost un fel de Maica Teresa a României, care în tinerețe a avut niște rătăciri de nota 00 la un campionat mondial de gimnastică, dar în rest a avut o bogată operă filantropică și evlavioasă.

Etichete: , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român