Sfârșit de week-end în Tineretului

A semănat mai degrabă cu sfârşitul lumii civilizate, pentru că o firmă de înghețată a ales să-și distribuie cel mai nou produs gratis în parc. Clienții s-au simțit datori să mulțumească aruncând ambalajele pe jos. Era o mare de ambalaje albastre pe alei și o mulțime de plimbăreți care lingeau la batoane de înghețată.

A nu se înțelege că pubelele erau goale. Nu. Debordau de ambalaje, asta pentru că în parc se vând floricele, înghețate, gogoși, clătite, cartofi prăjiți și nelipsitele semințe. N-am să pricep niciodată de ce trebuie ca oamenii să mănânce în parc? Nu e ca și când te duci la film și simți nevoie să mesteci de nervi. În parc se presupune că te duci să faci sport sau ca să fraternizezi cu natura, nu să mai pui niște șunci pe tine.

Ca o mărturie a faptului că eu sunt aia care gândește greșit, totuși, în chestiunea mâncatului/băutului în parc stă terasa care tocmai s-a supraînălțat cu un nivel și și-a dublat astfel suprafața. Asta pentru că toți primarii din București au dat cel puțin o dată din gură în campanie, promițând că vor desființa terasele din parcuri. Yeah, right!

Dacă ridicai ochii spre cer, puteai totuși să ignori realitatea de la picioare, pentru că de pe la 20.00 se arăta deasupra lacului plin de rațe un apus roșu de ciudă. Să tot stai în iarba deasă și să gogești semințe, cu ochii într-un asemenea spectacol gratis!

Tags: , , ,

One Response to “Sfârșit de week-end în Tineretului” Subscribe

  1. Gasca Dragos Eugen 24/05/2011 at 08:37 #

    Ce draguta e rata … familista ! 🙂

Leave a Reply

Oldies but goldies

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.