Ce mi-a plăcut în Serbia

Drumul pe lângă Dunăre, Cetatea Golubac, apusul de soare peste Noul Belgrad, mirosul teilor din oraș, Cevapcici cu bere Jelen și muzeul inventatorului Tesla.

N-am văzut-o pe toată, nici n-am stat suficient cât să o cunosc mai bine, dar atât cât m-am învârtit până la Belgrad și înapoi zic că pot să vă dau câteva sugestii, în caz că aveți vreodată curiozitatea să faceți drumul ăsta cu mașina, ca mine.

De ce cu mașina? Pentru că distanța de la București nu e chiar așa de mare încât să nu poată fi parcursă într-o zi, iar priveliștile de pe traseu compensează oboseala cu care veți ajunge la destinație. Vorbim aici evident despre Dunăre și cursul ei între cele două maluri, sârbesc și românesc, de la Porțile de Fier astea moderne, până în amonte la Cetatea Golubac (un pic mai la sud de Moldova Nouă), adică primele porți de fier construite în istorie de sârbi, ca să monitorizeze traficul pe Dunăre. După acest punct în sus drumul se desparte de Dunăre și o ia spre vest, către Belgrad.

București-Belgrad e un drum de peste 600 de km așadar, aproape zece ore de condus, pe care noi l-am făcut cam în 12, cu pauze de mâncat, poze și căscat gura. Dat fiind că Belgradul e cu o oră în urma Bucureștiului, la dus ai impresia că ai câștigat timp. La întors plictiseala te cuprinde înainte să intri în București, și mai ales te apucă nervii dacă ai ocazia să se intersectezi prin preajma Craiovei cu șoferi de Dolj, Olt sau Gorj. Oamenii ăștia chiar merită să moară, după cum conduc, depășesc și îți taie calea. Partea proastă e că probabil atunci când o pățesc nu mor numai ei, ci mor și nevinovații din trafic. Altfel, drumul în România e neașteptat de bun.

***

Drumurile și benzina

Revenind la traseu, așadar, după 4 ore de condus ieșiți din țară pe la barajul de la Porțile de Fier, dincolo de Drobeta Turnu Severin. Dacă vreți să mâncați ceva înainte puteți face un popas la Taverna Sârbului, chiar pe malul Dunării, în apropiere de graniță. Prețurile sunt cam piperate, însă, așa că eu vă recomand niște sandwich-uri la pachet, pe care să le mâncați chiar și după ce treceți granița, la unul din numeroasele popasuri de pe malul Dunării, amenajate plăcut de sârbi, cu măsuțe și umbreluțe din lemn, coșuri de gunoi. Din păcate … pipi la tufiș.

Tot aici puteți să admirați malul românesc de la distanță și înălțime. Pentru că sârbii au preferat să muncească mai mult când au făcut șoseaua mai sus de malul Dunării, și au investit în vreo 20 de tuneluri. În timp ce noi am preferat să tăiem stâncile și să reparăm drumul ori de câte ori se prăbușesc malurile peste el. Defileul Dunării la Cazane este, însă, la fel de frumos și de la ei, și de la noi.

Viteza legală la sârbi e de 80 km/oră pe drumurile naționale și 50 în localitate. Ne-am întâlnit cu vreo două echipaje de poliție pe traseu, și de regulă am văzut că se respectă legea, de frica radarelor. Calitatea drumului e acceptabilă, nu e coală de hârtie, dar se rulează fără probleme, iar viteza asta de 80 asigură un consum optim de benzină. Drumul e semnalizat cu indicatoare care arată Belgradul, dar nu are borne kilometrice ca la noi.

Altfel vă puteți simți și pe drumul lor ca și pe ale noastre, diferența e dată de faptul că ei nu au căruțe trase de cai, ci remorci trase de tractorașe, cu care țăranii lor merg la munca câmpului.

Și mai e o diferență semnificativă: în satele lor nu prea vezi atârnători la porți, mâncând semințe și privind bovin la mașinile care trec pe drum.

Per total, pe ruta Bucuresti-Belgrad si retur noi am consumat cam două plinuri de benzină, și pentru că am alimentat la dus la Filiași, am reușit să nu alimentăm deloc în Serbia, ci abia la întors, tot aproape de Craiova. Benzina la ei era mai scumpă ca la noi cu vreo zece eurocenți.

Cetățile

Prima cetate cu care vă întâlniți pe drum este Golubac, construită pe la 1300-1400 și apoi distrusă sau fortificată de diversele popoare care au mai cucerit-o în istorie.

Inițial ea avea zece turnuri și fusese amplasată pe o stâncă inaccesibilă, de unde se putea urmări traficul de pe Dunăre. În mijlocul râului era o altă stâncă legată de cetate cu un lanț greu de fier, care permitea sau nu accesul pe râu, prin manevrarea lanțului. De aici și denumirea de „poartă de fier a Dunării”. Acum stânca aia din mijlocul apei abia se mai vede, și pare mai degrabă mai aproape de malul românesc. Prin cetate trece drumul, deci e imposibil să o ratați. Vizitarea ei nu vă ia mai mult de jumătate de oră, cățărat pe rămășițele turnurilor, băut apă de la izvor și citit legenda pe panoul de la ieșire.

***

A doua cetate pe care o s-o vedeți e a Belgradului, mult mai bine conservată, situată în inima vechiului Belgrad, chiar la confluența dintre râul Sava și Dunăre.

Are un parc imens, un muzeu militar și o mulțime de tancuri și tunuri expuse prin parc, un observator astronomic și, piesa de rezistență, zidul vestic pe care puteți să stați ca să vedeți apusul soarelui dincolo de Dunăre, unde se vede Noul Belgrad, cu blocurile lui.

Pe aleile parcului erau expuse în perioada asta niște cuburi imense cu fotografii și informații despre mai multe cetăți medievale de pe malul Dunării.

Niciuna din cetăți nu percepe bani la intrare, dar la Belgrad o să plătiți urcatul în observator (30 de dinari, adică vreo 30 de eurocenți) sau o pungă cu floricele – 60 de dinari – sau o înghețată – în jur de 100 de dinari, adică 1 euro.

Parcarea și taxa de autostradă

Cum vă spuneam, drumul spre Belgrad se desparte de Dunăre dincolo de Golubac. Mai mergeți vreo 60 de km prin sate, spre vest, și ajungeți la autostrada care vă bagă chiar în inima Belgradului – E75.  Primiți un tichet la intrare, și îl plătiți la ieșire. Teoretic se poate plăti și cu cardul, practic e mai simplu să aveți dinari la voi, și să plătiți cash (v-am spus aici cum îi găsiți), pentru că oamenii din servicii rareori știu engleza, iar să ții o coadă de mașini după tine ca să plătești cu cardul e cam nașpa. Se mai poate plăti și prin sms, dar dacă ai cartelă sârbească de telefon. Noi am plătit 180 de dinari (1,80 euro) pentru un traseu de vreo 60 de km pe autostradă. Hărți găsiți la benzinăriile de pe autostradă, că alea din sate sunt cam slab aprovizionate.

Parcarea în Belgrad este la fel de dificilă ca și la București. Motiv pentru care în centru vezi „avariați” opriți pe unde nu te aștepți, ca și la noi. Există parcări amenajate pe marginea străzilor, dar și unele supraetajate. Ca o regulă generală, centrul orașului e împărțit în trei mari zone de parcat: roșie, galbenă și verde. Tariful pe oră e în jur de 45 de dinari, dar dacă parcagiul te vede străin, te taxează cu mai mult. Noi am dat 50 de dinari pe o oră. Am aflat că dacă voiam să lăsăm mașina într-o parcare etajată ne-ar fi costat 30 de euro pe zi. Dacă ți se ridică mașina plătești cam 100 de euro recuperarea ei, mai ieftin ca la noi pentru că serviciul de ridicări e al municipalității. Dar funcționează mai ceva ca ăștia privați de la noi.

Dincolo de aceste zone, mai spre periferie, găsiți și locuri de parcat gratis. Adică pe trotuar. Trebuie să fiți atenți ca acolo unde parcați să nu existe panou pe care să scrie zona de parcare sau că mașinile parcate neregulamentar se ridică. Dacă nu există niciun fel de panou, și vedeți mașini parcate, acolo e de voi. Noi am lăsat mașina în apropiere de uriașa biserică Sfântul Sava, și n-am mai mișcat-o din loc trei zile cât am stat acolo, pentru că majoritatea țintelor mele s-au aflat în centru, la distanțe suficient de bune pentru mers pe jos.

Apoi, mai există transportul în comun, în principal troleibuze și tramvaie, care circulă rapid și des, pe bază de 50 de dinari biletul. dacă îl cumpărați de la șofer costă dublu.

Și parcarea și biletele de troleibuz/tramvai se pot plăti prin sms, dar nu mă întrebați cum, că n-am aflat. Deși am cumpărat o cartelă de 200 de dinari pentru vorbit la telefon, n-am încercat-o și pentru plăți.

Mâncare și băutură

Pleskavica și Cevapcici, cum vă spuneam, vă oferă suficientă carne la grătar cât să vă săturați pentru câteva zile. Cumpărate de la fast-food nu costă mai mult de 200-300 de dinari bucata, cumpărate la restaurant pe strada Skadarlije costă dublu. Berea pare mai bună ca a noastră, în sensul că e amăruie, cum le place bărbaților 🙂 Cele două principale feluri sârbești Jelen și Lav, costă cam 100 de dinari la supermarket (0,50l) și între 120 și 200 la cârciumă, dar de 0,33l.

Mai există zacusca lor, care se cheamă Ajvar, dar personal n-am încercat-o. Mai găsiți la terase pești prăjiți, din categoria hamsii, dar ceva mai mari.

Belgradul e plin de terase, practic nu e stradă, alee sau intrând care să nu aibă câteva mese și scaune. Nu au suficiente felinare pe stradă câte terase au. Și sunt veșnic pline, de dimineața până seara. Străinii se întreabă adesea dacă cineva mai muncește în țara aia. Noi nu ne-am întrebat, pentru că suntem români 🙂

Cazare

Pentru că hotelurile mi s-au părut cam scumpe, în centru, am ales varianta închirierii unei garsoniere, cu 49 de euro/noapte pentru trei zile (dacă stați mai mult e mai ieftin). A fost curat, modern și central, găsită pe site-ul RentBeograd. Musai de trecut pe la poliție ca să vă ia în evidență ca străini, în caz că proprietarul nu insistă să facă asta, pentru că la ieșirea din țară vă trebuie dovada că ați stat undeva la Belgrad. Dacă e hotel prezentați factura, dacă e apartament trebuie să arătați dovada de la poliție. Altfel plătiți și voi amendă, și nici proprietarului nu-i e mai bine.

Dacă aveți mai mult timp de petrecut în Belgrad găsiți cu siguranță și alte locuri de vizitat. Noi am bifat doar strada Skadarlije, Cetatea, muzeul Tesla și centrul istoric. Și am plecat de acolo păstrând încă în nări un miros persistent de flori de tei. Pentru că Belgradul este plin de tei, iar acum toți erau înfloriți. Deși nu au tobogane de gunoi în blocuri ca noi, și toată lumea aruncă gunoiul menajer în containerele amplasate pe străzi, orașul ăla e mult mai curat decât Bucureștiul (cel puțin în centru unde am stat noi). În ciuda traficului aglomerat, ca și la noi, poluarea nu pare atât de persistentă, poate și datorită faptului că noaptea străzile și trotuarele sunt spălate cu furtunul cu apă cu presiune. Nu stropite cu pișătoarea în miezul zilei ca la noi.

Să nu pierdeți din vedere faptul că majoritatea panourilor la ei sunt inscripționate atât cu litere chirilice, cât și cu litere latine. Se întâmplă, însă, ca anumite străzi să fie scrise doar cu litere chirilice. Dacă n-ați făcut rusă la școală o să vă fie un pic mai greu la început.

Iar ca o ultimă remarcă, am observat că magazinele sunt deschise până către orele 23.00, o trăsătură balcanică pentru că în Europa de vest pare că vânzătorii au și eu dreptul la o viață, nu sunt sclavi pe plantație până noaptea. Iar orașul e împânzit de tonete cu închețată Nestle, ai căror vânzători sunt absolut toți pensionari. Ce e și mai interesant e că toți bătrâneii ăștia care-ți vând înghețată ți-o și desfac din ambalaj, ca să controleze astfel gunoiul făcut de ambalajele propriilor produse. Nu știu să vă spun de ce, dar pe mine m-au impresionat chestiile astea două: să vezi niște mămăi cu părul alb care vând înghețată până la miezul nopții și sunt foarte amabile și-ți desfac și ambalajul… Da, rata șomajului cică e mai mare de 10% chiar și în Belgrad. Probabil de aia au terasele pline.

Etichete: , , , , , ,

5 comentarii la “Ce mi-a plăcut în Serbia” Subscribe

  1. Gilbert 19/06/2011 at 04:09 #

    Frumos, trebuie să recunosc. Până şi sârbii par că că au mai păstrat o notă de civilizaţie..

  2. Xanaxdu 20/06/2011 at 12:50 #

    Fain si informativ jurnalul tau de calatorie. Am ramas cu gura cascata a propos de inregistrarea la Politie. Noi am stat in Belgrad anul trecut 3 nopti la un hostel, si nimeni nu ne-a dus la politie sa ne inregistreze, nici nu ne-au spus sa pastram factura, etc. La iesirea din tara – e drept ca spre Montenegro- vamesii n-au avut nici o intrebare cum ca de unde venim, unde am dormit, samd. O fi povestea asta doar ceva introdus in ultimul an? A propos de drepturile individului si de protectia datelor, mi se pare in invazie a ‘privacy’-ului sa te intrebe unde ai dormit. Chiar v-au intrebat ceva vamesii la iesirea din tara?

    • Dollo 20/06/2011 at 13:08 #

      Dap, si noi ne-am mirat ca gazda a insistat sa mergem la politie. A zis ca e o regula pe care ei o respecta desi li se pare o corvoada. Si Romania are inca aceasta lege, cu declararea strainilor, de pe vremea comunistilor, dar evident ca la noi nu se agita nimeni s-o aplice. Apoi ne-am bucurat ca omul a fost asa corect, pentru ca la iesirea din tara vamesul ne-a intrebat unde am stat. I-am zis ca intr-un apartament si ne-a cerut dovada. Intamplator aveam la indemana cele doua cartonase pe care le primisem de la politie, si vamesul a zis ca altfel ne-ar fi amendat si pe noi si pe ala de ne-a inchiriat apartamentul. Eu am glumit, am zis ca te pomenesti ca ne intorceati inapoi 🙂 Si el a replicat foarte serios ca ne-ar fi dat interdictie sa mai venim in Serbia. Nu stiu daca or fi toti asa constiinciosi sau am nimerit noi unul plin de zel.

  3. alex 27/11/2011 at 17:00 #

    Articolul mi se pare in parte corect.M-a uimit si ma uimeste de cate ori trec prin asa zisa tara ,,prietena,, obraznicia oamenilor,infatuarea lor si indiferenta.Serbia este o tara neprimitoare, cu hoteluri mizerabile (cred ca au ramas asa de la moartea lui Tito),in schimb au tupeul sa-ti ceara pe noapte sume exorbitante – mai rau decat in Austria sau cine stie ce tara civilizata.Belgradul mi se pare sinistru, un oras aglomerat, cu o arhitectura ,,varza,, exact ca la Bucuresti.Nu se tine cont de nici o regula in trafic.Sarbii au ramas cu aceleasi mentalitati comuniste, nu ma mir ca nu sunt iubiti nicaieri in lume.Am tinut cu sarbii pana am vazut realitatea (alta din pacate, fata de ce imi inchipuiam) la fata locului.Noi facem atata caz de prietenia cu ei, dar ,,amicii,, nostri ne trateaza cu dispret – cel putin asa am simtit.Noroc cu Slovenia si Croatia unde am intalnit oameni prietenosi ,gata sa te ajute si cu zambetul pe buze.Nu stiu daca o faceau din inima – dar ca turist aceste mici gesturi te fac sa te simti bine.Sincer, daca ar fi sa aleg intre Bulgaria si Serbia as alege fara dubii pe prima.Nu ma refer la litoral, ci pentru orasele lor din interiorul tarii si pentru modestia localnicilor, e drept – mai prost imbracati decat ,,domnii ,,sarbi, dar cu muuult mai mult bun simt.

  4. romulus 03/02/2014 at 21:10 #

    Am fost prin Serbia de 2 ori.Prima data .am dormit in Belgrad 2 nopti,mi sa parut un oras ok,vorba ta mai curat ca al nostru,ce ma surprins placut,pentru ca nu au harti pentru navigatie,un taximetrist m-a dus la hotel si n-a vrut nimic.Berea Jelen,e chiar buna,dar cea mai buna e Sarajevsko,aia e chiar super,dar e din Bosnia.Traficul e nebunie curate,eu am fost prima data in 2011,cand se reparau pe-acolo si ca sa merg spre Zagreb,a trebuit sa ocolesc si sa fac vre-o ora jumate pana la iesire.Autostrada pana in Croatia cam cu denivelari.A -II- a experienta placuta,in 2012,oamenii astia sunt exasperanti,circula cu 60/ora maxima,ca atare,m-a prins radarul,aveam 70.M-a oprit si acum chestia aia cu platesti in oras si vii sa-ti dau documentele.Ei,atunci cand I-am zis ca sunt roman,mi-a pus actele-n brate si mi-a spus,roman-frate si m-a lasat sa plec.M-a lasat fara cuvinte.Eu mai citisem pe net ca exista posibilitatea asta,dar n-am crezut.Daca mergeti prin Serbia nu ratati MOKRA GORA,e ceva ce merita vazut,cam la vre-o 15 km de granita cu Bosnia si au o palinka acolo super !

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.