La etajul unu al clădirii primăriei de pe Bulevardul Elisabeta erau birourile primarului, viceprimarilor și prefectului. Doar la acel etaj și doar pe porțiunea ce avea să fie călcată de ilustrele picioare era întins un covor. În fapt o traversă ce ocupa mijlocul holului, între scările centrale și lifturile laterale, până la ușile aleșilor. Covorul ăla era roșu, dar destul de răpănos când a venit Băsescu primar. S-a îmbunătățit vizibil în grosime și calitate după aceea, cam în fiecare mandat. Băsescu de fapt a fost singurul primar (din câți am prins eu) care a dispus zugrăvirea holurilor când s-a instalat. Apoi a introdus sistemul informatic în toată clădirea și diverse alte îmbunătățiri cu care el era obișnuit să lucreze. Pentru că budă separată avea doar primarul în birou, tot cam de atunci datează și reabilitarea budelor de pe etajul 1, acolo unde trebuiau să se pișe și viceprimarii, nu numai funcționărimea sau petenții. Dat fiind că n-au fost niciodată femei printre viceprimari, budele de la doamne (chiar și la etajul 1) n-au strălucit însă niciodată la capitolul dotări, hârtie sau săpun. În toate îmbunătățirile cunoscute de aparatul administrativ al municipalității s-a văzut o oarecare grijă numai pentru zonele atinse de aleși. Pentru restul, clădirea și-a păstrat aspectul destul de decrepit pe care-l are cam orice casă veche de o sută de ani, fără îmbunătățiri.
Ultima amintire pe care o am despre covorul acela datează însă din vremea lui Oprescu. Parcă pentru prima dată am simțit că mi se afundă piciorul ca într-un persan veritabil când am avut onoarea să calc pe holul dintre cabinetele 1, 2 și 3. Era un covor albastru presărat din loc în loc cu stema orașului și însemnele primăriei. Evident și el se întindea fix cât aveau de călcat primarii, nu mai departe. Capetele holului în formă de U erau întotdeauna de ciment chel. Pesemne covorul ăla era prețios.
La începutul lui 2010 primăria și-a mutat sediul de acolo. Temporar, cică, pentru reabilitarea clădirii șubrezite de ani. Reabilitarea în sine ne costă vreo 12 milioane de euro. Dar adevărata afacere este închirierea noii clădiri, înaltă, din sticlă, situată pe malul Dâmboviței în zona Semănătoarea. 240.000 de euro lunar, 2,7 milioane de euro anual, timp de 15 ani. Oprescu a declarat în perioada când a încheiat această afacere cu un „biznismen” grec că e un adevărat chilipir pentru primărie, că după 15 ani va deveni de fapt proprietara sediului, și că chiria plătită până atunci e de fapt un fel de leasing. Sigur, afacerea asta a survenit taman în pragul dezastrului imobiliar, dar cui ce-i pasă, dacă nu dă de la el, nu?
Teoretic, clădirea veche a primăriei ar trebui să fie reabilitată în 3 ani. 30 de luni mai exact. Panoul de afară zice că firma Rotary o va da gata în 24 de luni începând din iulie 2010. La începutul acestui an s-a anunțat că primarul ar fi reziliat contractul cu primul proiectant, pe motiv că ăla voia să consolideze antiseismic clădirea într-un fel, iar primarul n-a fost de acord (!). Nu mai știu dacă a mai încheiat vreun contract cu alt proiectant între timp. Dar timpul trece.
Zilele astea am avut ocazia să intru în vechea clădire. Și ce credeți? Covorul ăla albastru, gros și pufos, e tot acolo. Dap. Acoperit cu un strat gros de var și ciment. Ca de altfel toate podelele clădirii. După un an de zile de când au debutat lucrările asta e singura schimbare acolo. Covorul a fost lăsat exact ca în vremurile funcționale ale primăriei, întins până la ușa din față, aia deschisă pentru popor, vremelnic, de Victor Ciorbea când a fost ales. După aia s-a mai deschis doar la ocazii speciale.
Clădirea e pustie și lugubră, de parcă toată lumea ar fi plecat în grabă și ar fi lăsat totul baltă. Peste toate s-a așternut un strat gros alb-mizer de moloz. Cine a zugrăvit vreodată știe la ce mă refer, și cât de greu se scoate la lumină culoarea originală a lucrurilor odată afectate de molozul ăla. Dacă se mai scoate vreodată.
Te-ai aștepta să vezi și niscai mumii de funcționari, împietriți la locurile lor, precum orchestra de pe Titanic. Cuvântul dezolant nu e suficient de potrivit pentru ce vezi acolo. Iar covorul ăla atât de prețios, încât nu putea fi întins în vremurile lui bune până în capetele holului de la etajul 1, acum e lăsat la cheremul bocancilor jegoși ai muncitorilor care ar trebui să reabiliteze clădirea. Sigur că la scara de milioane a afacerii privind închirierea noului sediu și reabilitarea celui vechi, cât poate să însemne valoarea acelui covor? Nimic. Totuși, oare chiar n-o fi avut nimeni nevoie de el? Măcar așa, că peste 100 de ani ar putea fi expus într-un muzeu cu inscripția: pe acest covor au călcat următorii oameni politici, care au făcut ceva pentru orașul București…
Iar ca o notă amuzantă, am remarcat că totuși Oprescu și-a luat cu el când s-a mutat plăcuța de pe ușă. Pentru că acum pe ușa cabinetului primarului stă scris, ca în perioada 2004-2008 „Primar General Adriean Videanu”. O mai fi oare spiritul lui rozaliu și zâmbitor înăuntru?
Foarte bine scris !! E o placere sa iti citesc articolele.
Multumesc Andreea! Te mai astept:)