Azi, la o sucursală CEC din buricul Capitalei, una dintre funcționare vorbea la telefon cu o prietenă. Aia îi cerea adresa de email. Ea, o femeie trecută nu cu mult de 40 de ani, care stă zilnic la serviciu cu un computer în față, strigă tare la colegul de peste birou:
– Adriane, hai să-i spui Iulianei ce adresă de imeil am, că io nu știu să-i zic…
Ăla apucase să se scoale de pe scaun la prima strigătură a cucoanei, dar până să ajungă la biroul ei aia a terminat propoziția, iar omul își dă seama că se duce degeaba până acolo, că poate să-i spună și din mijlocul agenției CEC:
– cutărica punct cutărescu arond cec punct ro
– Auzi, dragă, zice că cutărica punct cutărescu… și mai cum, Adriane?
– Arond cec punct ro, repetă ăla sictirit. Îmi închipui de câte ori l-o fi întrebat până atunci ce adresă de „imeil” are ea.
Cucoana continuă discuția cu prietena la telefon, chicotind. Bănuiesc că aia îi reproșează că nu-și știe propria adresă, iar ea zice:
– Păi ce vrei, fată, dacă nu-mi scriu niciodată mie, de unde vrei să-mi știu adresa?
Probabil fiind funcționară CEC doamna o fi fost mai familiarizată cu cifrele. Dacă-i dădea instituția o adresă de genul 123454986872@5284756.ro ar fi ținut-o minte mai ușor.
Poza e de aici, unde găsiți o mulțime de alte specimene birocratice din lumea asta mare. World wide, pe limba doamnei de la CEC 😉
Astea sunt individele pentru care m-am lăsat de helpdesk, deşi câştigam al naibii de bine. Iar când vine vorba de CEC, adică o adunătură de carcase comuniste menţinute în funcţii, nici nu are ce să mă mire…
Femeia asta nu părea să aibă mai mult de 45 de ani, maxim. Iar în ultimii zece ani mă gândesc că o fi fost nevoită să trimită vreun email, totusi…