Nu vă supărați, pe unde se iese din țară?

Cum poti sa ratezi trecerea la sarbi daca nu esti mic traficant de frontiera

După 12 ore de drum lung, dar frumos, am ajuns așa de obosită la Belgrad de parcă aș fi mers pe jos. Nu-i vorbă că am mai dat și picioarele jos din mașină, n-am apăsat doar pe pedale, pentru că în special pe malul Dunării au tot fost motive de coborât și făcut poze.

La o primă vedere Belgradul nu mă dă pe spate. E un soi de București cu ceva mai multe terase. Același amestec haotic de stiluri arhitectonice, obsesia pentru clădiri de sticlă izbite de niște monumente istorice sau de niște ruine, și mașini parcate și-n dungă. Dar deocamdată n-am apucat să văd mare lucru din el, decât o orbecăială nebună prin centru, după… ați ghicit, un loc de parcare. O să vă spun mâine cum am făcut că dacă vreți să ajungeți pe aici e musai de știut.

Ce aș vrea să vă povestesc acum e experiența ieșirii din țară.

Trecerea frontierei pe la Porțile de Fier se face fix peste barajul cu același nume. Dacă de drumul care merge pe malul Dunării de la Drobeta Turnu Severin s-au îndurat să-l repare, n-au găsit încă o rezolvare pentru marcarea corespunzătoare a ieșirii din țărișoară. Firește că localnicii care fac „micul trafic” știu unde e frontiera și cum se trece prin ea, dar turistul ce vină are? Noi am fost căscați și nu ne-am prins, așa că am ratat ieșirea din țară. Ne-am întors din drum și, tot nedumeriți am oprit acolo unde credeam că ar fi trebuit să fie vama. Întâmplător un tinerel drăguț îmbrăcat în vameș stătea prin zonă. Oprește mașina în drum, coboară, întreabă-l pe vameșul cel drăguț:

– Nu vă supărați, pe unde se iese din țară?

– Dar unde doriți să ajungeți?

– La Belgrad.

– Aaa, știți, pe aici, dar acum se asfaltează. Uitați, vedeți șoseaua aia care face spre stânga și trece pe sub pod? Ocoliți pe acolo și ajungeți tot aici, de fapt, dar acum se ocolește pentru că se asfalatează… și n-aș vrea să vă stricați mașina…

Omul drăguț, nimic de zis. Dar o semnalizare corespunzătoare ar fi făcut cât o mie de cuvinte, nu credeți?
Am ocolit pe unde a zis el și am ajuns în vamă. Unde, victorie! La casa de schimb aveau dinari, stimați tovarăși. Am tăbărât pe domnul de la Exchange și i-am zis să-mi dea și mie de 200 de lei. Mi-a mai cerut 20 de lei ca să fie sumă rotundă, și mi-a dat 5000 de dinari. Rata de schimb la el era de 4.40 lei la 100 de dinari.

Apoi, așa de vorbăreț a fost omul că era să pierd rândul la vamă ascultându-l. Dacă nu-i ceream bon, nu-mi dădea, pentru că probabil schimbă dinarii și la negru. Mi-a spus că el e singurul din țara asta care schimbă dinari, că nu mai vrea nimeni să schimbe, că e o „monedă volatilă” și că „nicio bancă doamnă, din toată țara asta nu vrea să-i schimbe!”. I-am zis că știu, că am căutat la București și n-am găsit. Apoi mi-a ținut un mic curs de schimburi comerciale între cele două țări, cum se fac ele în dolari și cum ai naibi sârbi nu vor ei să schimbe lei de-ai noștri, numai el face serviciul ăsta în vama aia.

Pentru că probabil sârbii nu sunt interesați de micul trafic precum românii. Coada la ieșire din țară nu era decât de trei-patru mașini, în schimb la intrare era plin barajul de la un capăt la altul de mașini mici. Micul trafic era mai mult lung. Dacii ponosite sau tot felul de hârburi pe patru roți, împinse de proprietari ca să nu consume benzina cât se târăsc la coadă în așteptarea vămuirii.

Și să nu vă imaginați că sunt mehedințeni care merg la cumpărăturile săptămânale la supermarketul mai ieftin din Serbia. Pentru că în realitate nu e așa de ieftin cum e prezentat la noi la stiri. Benzina, de exemplu, e chiar mai scumpă ca la noi. Iar în supermarket prețurile sunt comparabile.

În schimb țigările, ei bine da, alea sunt și la jumătate de preț față de astea din România. Deci probabil că rentează micul trafic. Dacă au ajuns și diplomații congolezi din Serbia să-l facă…

Trecerea de la noi la sârbi a fost, așadar, ușoară și rapidă. Cu încurcătura de rigoare generată de lipsa de semnalizare. Dar să vedem la întoarcere cât stăm la coada aia de pe pod.

Până data viitoare, vă ofer câteva poze de azi de la Cazane, văzute de pe malul sârbesc. România arată foarte bine de pe malul ăasta, să știți 🙂

Tags: , , , , ,

3 Responses to “Nu vă supărați, pe unde se iese din țară?” Subscribe

  1. Ioana 14/06/2011 at 20:13 #

    Mie mi-a placut mult Belgradul si barurile si cluburile, au si un muzeu de arta moderna super fain.

    Cand am iesit, prin vest noi, de la Timi, ne-am pierdut in Serbia, ca nu era marcata directia spre Belgrad. Am orbecait pe un drum semi luminat de luna pana in oras, nix becuri alea alea, dar dupa aia o fo’ super.

  2. mircea 15/06/2011 at 07:17 #

    Ai halit pleskavica?

  3. Ioana 16/06/2011 at 16:03 #

    Nu-mi mai aduc aminte…mi-am luat strimfi in 4 culori de la piata:) si am fost la un bar tare fain, intr-o pestera (ma rog, ex-pestera) ca sa bem bere.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Din câte încercări reușește un nevăzător să intre la metrou

florin georgescu metrou2

Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.