O emisiune prea puțin popularizată se difuzează în fiecare sâmbătă, pe TVR2, de la 8 la 9 dimineața. „Pașaport de România” e un format interesant (nu știu dacă e original, că pe goagăl nu găsești informații despre el), care ar spune multe oficialilor de la turism dacă ar fi urmărit și luat în serios.
Se ia un străin și se parașutează într-un sat din România, unde e ținut câteva zile, timp în care i se arată cum muncesc și trăiesc oamenii de acolo, și pus să se integreze. Ca să câștige pașaportul românesc străinul ar trebui să demonstreze că se descurcă să trăiască precum localnicii. Știu, unii vă veți întreba cine ar vrea să dea un pașaport american/englezesc pe unul românesc. Dar străinii sunt dispuși să intre în joc, și majoritatea află în felul ăsta că e al naibii de greu să fii român.
Picanteria emisiunii constă în faptul că străinul nu știe o iotă românește, și nici gazdele nu vorbesc limba lui. Așa se ajunge că fiecare vorbește pe limba lui și se înțeleg, de multe ori, precum surdul cu mutul. Dialogurile fac deliciul emisiunii.
Azi de exemplu englezul Michael, un tip grăsunel de vreo 29 de ani, a fost dus în Maramureș. Pus să mulgă oi, să rânească la vaci, să dea cu sapa, să meșteșugească un fus sau un coș din nuiele de alun, să facă mămăligă și bulz, să cânte și să joace oșenește. Toate astea în timp ce gazda lui îi explica în românește ce se așteaptă de la el, iar el cerea indicații englezește. Spre deosebire de emisiunea precedentă, în care a fost un american din NY parcă, englezul s-a dovedit mai mofturos și a și plecat mai rapid din localitate. Omul a mărturisit destul de des pe parcursul emisiunii că nu i-a plăcut și nu crede că s-ar integra în așa ceva.
Când l-a pus gazda să facă mămăligă și să prăjească jumări (pe foc deschis), tipul a decretat din start că el nu va mânca niciodată chestiile alea. Că sunt prea grase. De parcă micul dejun englezesc o fi vreo chestie săracă în grăsimi. Gazda îi spunea:
– Hai Maicăl, mestecă în mămăligă că se arde
– Mă-mă-what? I don-t know what are you saing but I hate this. I ll never eat that… looks like animals food …bombănea Maicăl mestecând în mămăligă
– Hai Maicăl, pune mămăliga peste brânză, apoi jumările…
– Let-s put more cheeze, at least that is good!
– În strat mai fin, mai fin, nu așa gros!
– What? Do you think this is thin? zicea Maicăl crezând că gazda se referă la jumări.
Ca la fiecare episod, piesa de rezistență în orice încercare la care sunt supuși străinii este pălinca. Mai fac ceva, mai dau pe gât o tărie. Toți sunt un pic anesteziați în felul ăsta ca să suporte mai ușor probele. După ce a băut câteva „shot”-uri de pălincă, Maicăl a fost pus să joace cu un ansamblu maramureșan. A fost foarte expresiv, dar n-avea nicio legătură cu dansurile maramureșene. Femeile în special au fost dezamăgite. Apoi a fost pus să cânte, unde evident că n-a nimerit cuvintele. La final verdictul a fost dat de partenera lui de dans:
– Cum face calul meu trbruuu, așa a cântat și el.
Emisiunea alternează părerile localnicilor despre prestațiile străinului, cu comentariile străinului despre ceea ce i se întâmplă. De cele mai multe ori românii se disting prin negativism – nu e în stare, n-o să învețe niciodată, habar n-are, nu e obișnuit, aici e grea viața, habar n-are el – iar străinii prin aprecieri diplomatice – wow, nu credeam că oamenii pot munci atât de greu, a fost o experiență fantastică, mi-a plăcut, very nice people, this is hard work etc.
Michael de exemplu a fost dat pe spate de o bătrână de vreo 76 de ani care își săpa pământul pe un soare dogoritor, și de soția unui cioban care stătea bine merci într-o ploaie cu grindină fără să-i pese că în capul ei cad bucăți de gheață. În timp ce Michael nu știa cum să se ferească de ele. I-a plăcut totuși experiența mulsului oilor, chiar dacă vreo două au făcut pe el în timp ce le mulgea.
Nu i-a plăcut la cimitir și în biserică, de unde nu știa cum să iasă mai repede, motiv pentru gazdă să creadă că „parcă îl avea pe necuratul în el și se temea că îl stropim cu agheasmă!”.
În fine, „Maicăl” săracul a plecat până la urmă cu convingerea fermă că nu va câștiga pașaportul. Așa de rău s-a descurcat. Nu-i vorbă că și înaintașii lui s-au descurcat la fel de prost, diferențele sunt date de dispoziția fiecăruia spre experiment și aventură. La final telespectatorii sunt chemați să voteze participantul care le-a plăcut, la o adresă de email. E destul de prost organizat votul, semn că probabil nu se ține cont de el. După cum e prost dacă nu chiar deloc marketată emisiunea, care după părerea mea dă clasă tuturor bălăriilor de pe la televiziunile comerciale.
Mi se pare interesantă pentru că pune abrupt față în față lumi diferite și le silește să interacționeze. Nu că românii de la oraș ar reacționa mai bine la situațiile date, dar faptul că străinii nu înțeleg nici limba complică puțin lucrurile. Și mai ales, emisiunea arată prejudecățile cu care vin aici străinii, și părerile cu care pleacă. Nu li se îmbunătățește prea mult imaginea de „țară nedezvoltată” cu care vin în minte, dar măcar rămân impresionați de cât de aspră și grea e viața oamenilor și ne privesc apoi cu o oarecare indulgență. Poate că ajunși acasă își vor aprecia chiar mai mult viața personală 😉
Pe site-ul TVR găsiți înregistrările câtorva emisiuni.
:))) Daca am fost corectat din punct de vedere gramatical, tin sa va multumesc. Inseamna ca mi-ati si citit atent mesajul postat. Nu vreau sa polemizez cu dvs. sau cu altcineva si bineinteles ca sunt subiectiv pentru ca am facut voluntar parte din show. Ceea ce v-am transmis, am incercat sa fie cat mai obiectiv si am fost retinut in privinta altor episoade. Dar va puteti exercita dupa cum doriti drepturile constitutionale. Sarbatori fericite!
Iti multumesc.Sarbatori Fericite si tie!
Psihologic, în lipsa sa de încredere în ea însâşi, Fiinţa Umanâ a adoptat o atitudine protector-egoticâ : „Dacâ Celâlalt este un tâmpit înseamnâ câ eu sunt un geniu”. Ca sâ fim cinstiţi : ea (Fiinţa umanâ) zice câ este „mai bunâ”… Românul nu face excepţie.
Etimologic a critica înseamnâ a fi capabil de discernâmânt într-o situaţie precisâ. Este definiţia la care ader. Intervenţia mea …criticâ s-ar vrea amestec de impresie subiectivâ (iertaţi-mi pleonasmul) si consideraţii de tehnicâ profesionalâ de turnaj de film.
Mesajul subliminar al acestui simulacru de emisiune promovând turismul sau, şi mai râu, spiritul românesc, ar fi câ „România „se meritâ !” (s-o ai)”. Iar mesajul în filigran este limpede şi el : „Românie (ar trebui sâ ) te iubesc !”
Ezit în a avea o certirtudine : s-au „inspirat” realizatorii emisiunii din emisiuni strâine respectuoase faţâ de participanţi? Sau au considerat câ a amesteca aceste surse cu noile concepte ale anilor ’90 (reality shaw) ar fi o soluţie în conformitate cu noile emisiuni „ cu chiloţei (citez un comentator de blog). Cred câ le-au combinat pe amândouâ într-un concept de „voyeurisme” execrabil.
Am vizionat numai 5 emisiuni în care se calcâ în piciore toate principiile de gâzduire. Spectatorul nu poate decât sâ asiste neputincios sau plin de mândrie naţional-populistâ la umilirea protagonistului strâin. Comentariile „gazdelor” sunt, cu rare excepţii, dispreţuitoare, ca si cum „strâinul” trebuie sâ ştie sâ danseze ca un profesionist, sâ mulgâ vacile sau nu mai nu stiu ce alte „probe” de competenţe exotice. Vâ readuc aminte principiile emisiunii : „Invaţâ sâ trâieşti româneşte. Trebuie sâ ajungi sâ cunosti cât mai multe obiceiuri, tradiţii si atracţii turistice din zonâ”.
Priviţi cu atenţie şi reflectaţi : candidatului i se propune o îndeletnicire TIMP DE CÂTEVA MINUTE SI UNEORI NICI MÂCAR ATÂT. Taxat de idiot („nu ştie domn’e”) este supus imediat unuei alte „probe”. Inseamnâ aceasta „sâ ajungi sâ cunosti cât mai multe obiceiuri, [şi] tradiţii ?”.
Comentariul (chiar lejer) xenofob este mereu prezent mai ales când candidatul este mai… „tuciuriu” (termen românesc ambigu definind „umorul” unora sau rasismul „altora”). Si spectatorul român este în extaz. Participanţii sunt şcoliţi, vorbesc multe limbi… Şi ? La ce le-a servit ? (zicea miliţianul din bancurile tinereţii mele). Ce m-a siderat este lipsa de empatie şi de înţelegere din partea celor ce au privit si comenteazâ pe acest blog (şi pe altele).
V-aţi imaginat un român în Africa profundâ ? Sau în Siberia ? Sau mai stiu eu unde ? Obligat sâ cânte o melodie în limba ubluguba sau sâ interpreteze un dans local african ce implicâ o miscare diferitâ pentru fiecare din cele 4 pârţi ale corpului si asta la un ritm diferit pentru fiecare parte corporalâ. Un exemplu printre miile celelalte.
Deplorabil ! Şi stiţi de ce ? Pentru câ lipsesc REPERELE. Ca acum sute de ani românii (dar şi alte naţii, nu fiţi complexaţi), pentru câ singura lor perspectivâ este orizontul pe care nu l-au depâşit niciodatâ (nici nu este posibil…), se cred încâ pe o broascâ ţestoasâ în mijlocul unui ocean de netrecut.
Şi mi-a fost milâ (da, milâ !) de tânâra ALICE PATERSON (dar si de alţii) cu natura ei sensibilâ, respectuoasâ justificând în video anumite stângâcii pe care oricine le-ar fi putut avea în circumstanţele impuse.
In general românii sunt mai „tari” în toate. Dar sâ vrea un strâin sâ se spele pe mâini înainte de a atinge un aliment si veţi vedea românul uimit la culme (când nu este dipreţuitor).
Si dacâ este sâ vorbim profesional : ideea emisiunii este foarte bunâ, dar realizarea ei este lipsitâ de profesionalism. Şi vorbesc aici de superficialitatea concepţiei, de tenta datâ realizârii, de lipsa de profesionalism al producâtorului (executiv sau alţii) care, de exemplu pune în primejdie participantul strâin la emisiune (un candidat se poziţioneazâ în spatele unui cal -cei ce cunosc subiectul stiu despre ce vorbec, pus,deci, în primejdie de echipa de filmare, un altul se râneşte pentru a nu fi fost prevenit de riscurile posibile acţiunii ce o efectua, ca şi cum era obligat în 5 minute sâ ştie ce altii învâţaserâ în 20 de ani. Privim si „ne râdem” de frica de injecţii a „actorului”, în timp ce nici n-ar fi trebuit sâ fi ajuns la acest incident. Un altul este obligat sâ facâ o ascensiune chiar stiind câ nu mai fâcuse sport de 20 de ani. Şi iar „ne râdem” privind emisiunea. Mai râu…”nici nu este capabili” sâ ţinâ la bâuturâ, câci dacâ vrei sâ fii român trebuie sâ umbli beat pe tot timpul turnajului, c’al’fel nu eş’ bârbat. Şi fata aceea ce danseazâ desculţâ suferind evident de frig la un moment dat ?. Pânâ si soţia preotului remarcâ ceea ce producţia si ajutorul de regizor ar fi trebuit sâ remarce imediat. S.a.m.d. Pentru un profesional din cinema–televiziune, dacâ nu si-a fâcut studiile la seral, aceste „amânunte” sunt baza profesiei sale. Si toate sunt încâlcate.
In fine, nu mai insist…Şi aşa am rezervat un timp preţios unei polemici virtuale şi inutile.
Aş putea, doar, utiliza impresia exprimatâ de un candidat : „dacâ a obţine paşaportul înseamnâ sâ fac aceasta, prefer sâ nu-l am” (nu este expresia exactâ, nu-mi aduc bine aminte fraza) dar cam toţi au aceasatâ reacţie. O anumitâ rezervâ, de toatâ lauda în acest context, îi împiedicâ sâ protesteze.
Şi cred câ acest lucru rezumâ toatâ enormitatea (este pejorativ) acestei emisiuni.
Vâ recomand doar, dacâ vreţi sâ faceţi o comparaţie („referinţele- REPERE” de care vâ vorbeam…) o emisiune francezâ „Rendez-vous en terre inconnue » de Frédéric Lopez (2004-…) care, poate, a fost utilizatâ ca sursâ de inspiraţie de câtre români. O personalitate francezâ este dusâ într-o regiune de pe glob fârâ sâ fie prevenit de destinaţie. Spiritul emisiunii este aproape identic : strâinul participâ la toate activitâţile cotidiane. Uneori este sursâ de glume inocente dar NICIODATA umilit. TOATE conversaţiile sunt traduse ceea ce dâ coerenţâ şi profunzime proiectului, indiferent ceea ce au crezut în înţelepciunea lor realizatorii români ai „Pasaport[ului]…”. Şi stiţi ce ? Dupâ o sâptâmânâ, la plecare, toatâ lumea plânge. Nu vâ descriu scenariul unui film indian, ci efectul emoţional produs de o ADEVARATA comunicaţie entre douâ culturi. Şi mai ştiţi ce ? De fiecare datâ francezul primeşte o lecţie de viaţâ extraordinarâ (si, cu el, şi spectatorul) din partea unor ştiutori de viaţâ şlefuiţi de greutâţile vieţii. Atât de diferitâ de aroganţa exprimatâ ce o vedem în „Pasaport…”.
Şi acum (poate şi din vina filmârii si montajului defectuos al filmului) comparaţi cu impresia de… neterminat, de… fugâ a candidatului care de abia aşteaptâ sâ ajungâ acasâ (la el). Printre cei cinci candidaţi pe care i-am urmârit numai unul exprimâ intenţia de a reveni. Un român, participant voluntar la emisiune, susţine câ realitatea este diferitâ. Aşa o fi, dar episoadele, unul dupâ altul nu mi-au oferit mie ca spectator decât deziluzia unei Românii perdute a doua oarâ.
Şi (aproape) singurul element comun reţinut de candidaţi este cuvântul „ţuica”. Nu e deprimant ? Nici mâcar tovarâşa Udrea n-ar fi fost capabilâ de o mai rea idee de realizare a unei emisiuni de televiziune de propagandâ pe un canal oficial de stat. România meritâ alţi purtâtori de cuvânt decât aceşti impostori ce ocupâ un post si o poziţie mediaticâ permiţâdu-le sâ poarte un mesaj negativ despre România. Dar, cum se zice, avem şefii ce-i meritâm, iar în cazul acesta, emisiunile televizuale pe care le meritâm, cu chiloţei si pseudo-folclor.
Este blogul ce mi-a pârut cel mai echilibrat tratând acest subiect (felicitâri Dnei. Dollores), de unde dorinţa de a comunica o opinie defulatorie şi nu dâtâtoare de lecţii şi aşa neluate în seamâ.
Nu mai locuiesc în România de 30 de ani.
Ceea ce mâ necâjeşte nu este deplorabilul acestor emisiuni. Strâinii inteligenţi vor continua sâ vinâ în România pentru câ au ce vedea. Ce mâ necâjeşte este aderarea unei mari majoritâţi de români, privitori pasivi şi entuziaşti, la aceastâ mascaradâ. Şi-mi zic câ provincialismul geografic si complexat al românilor ascuns în spatele unui patriotism derizoriu pare sâ fie peren. Şi atunci mâ mulţumesc şi cu cei, foarte (prea) puţini care au realizat inepţia acestui concept şi care o afirmâ pe acest blog. Şi le mulţumesc câ existâ.
Sânâtate şi numai bine la toatâ lumea.