Pljeskavica si Cevapcici

Adică un soi de burger mai mare și niște mici fără usturoi. Ambele servite cu garnitură de ceapă crudă. Plus salată din grădina sârbului. Plus bere Jelen si muzica lautareasca sarbeasca. Pe strada Skadarlija, adica Montmartre-ul Belgradului. добра! :)

La rubrica „Ați întrebat, vă răspundem” azi vă anunț că da, am bifat și strada boemă a Belgradului și tradiționalele lor grătare. Aseară am făcut bătături în tălpi mergând până pe strada Skadarlija (în centrul centrului orașului), și odată ajunsă acolo ne-am prăbușit, eu și glicemia mea, pe un scaun la o terasă. Fusese o zi lungă și călduroasă, cu câteva întâlniri într-o engleză româno-sârbă, așa că berea rece și ușor amăruie numită Jelen a părut la acel moment cel mai bun remediu. Pentru glicemie, evident 😉

Așadar, strada Skadarlija asta e un fel de străduță cu cârciumi de la noi din Bucureștiul istoric, piatră cubică pe jos, case vechi, pictate, terase, flori, lăutari, și turiști cât cuprinde. Turiștii plimbați pe la Paris zic că seamănă cu Montmartre. Seamănă un pic dar nu răsare. Nu e de fapt un cartier întreg, ci doar străduța asta. În jur e Belgradul istoric, ceva mai omogen în arhitectură decât restul orașului, adică în apropiere e Piața Republicii, Teatrul Național și câteva străzi pietonale de shopping. E frumoasă străduța dar cred că trebuie să ai dispoziție pentru ea, să o prinzi la un asfințit călduț. Când am ajuns noi, după un drum de aproape o oră, prin soare, un nor negru a apărut de niciunde, s-a lăsat brusc frig și s-a stârnit un vânt de-ți venea să te adăpostești. Ceea ce am și făcut.

Ospitalieri, sârbii te primesc când te adăpostești la ei cu bere și grătare 🙂 Felul tradiționar de mâncare, cică. Pljeskavica (se citește pleșcavița) și Cevapcici, adică un soi de burger mai mare și niște mici fără usturoi. Ambele servite cu garnitură de ceapă crudă. Plus salată din grădina sârbului, normal 🙂 Bune la gust, dar nu e ceva ce vrei să mănânci în fiecare zi. Adică niște carne tocată la grătar și legume, doar că porția de Cevapcici a avut zece mici. Multă carne. Înghițită în acorduri lăutărești de muzică veche sârbească. Nu, nu e muzica aia a lui Goran Bregovic, e ceva mai bună, după urechea mea.

Așadar, două persoane, câte un fel de mâncare fiecare, două salate, patru beri (că erau de 33l, căldură mare, setea-sete) – 2500 de dinari, adica vreo 25 de euro. Plus 100 de dinari „service fee-ul” obligatoriu. Vestea bună e că n-am avut arsuri la stomac de la atâta ceapă.

Azi intenționez să ajung să văd și Dunărea, plus cetatea Belgradului de pe malul ei. Tot pe jos. Dar am cumpărat și leucoplast pentru bătăturile din talpă între timp 🙂

Etichete: , , , , , , ,

3 comentarii la “Pljeskavica si Cevapcici” Subscribe

  1. Xanaxdu 15/06/2011 at 16:32 #

    Iui, ce amintiri mi-ai stirnit cu pozele astea…Evident ca ieri voiam sa iti recomand Cevapcici si Pljescavica, dar m-am gindit ca le gasesti tu singura…Prima data am dat de ele in Croatia, si de atunci am renuntat la mustar cind maninc mititei, prefer clar cu ceapa si ajvar (cu asta poate te intilnesti azi, daca ieri ti-a scapat)…
    PS1: Ma onoreaza ca mi-ai urmat recomandarea turistica.
    PS2. A propos de Cevapcici (numiti la fel in toata fosta Yugoslavie). Aflindu-ma cindva prin Turcia, am vazut pe o toneta scris „Kebapcisi’ si atunci m-a traznit revelatia: Cevapcici e denumirea derivata peste secole a Kebapcisi-ului cu care au venit ienicerii si spahiii turci pe vremea lui Stefan cel Mare & Co. Am intrebat o turcoaica, si a spus ca Kebapcisi (cu derivata Kebap/kebab, cum ne-am obisnuit noi mai recent) inseamna literalmente ‘Bucati de carne prajite’. Daca te gindesti bine, asta au lasat turcii in urma prin Balcani, pina la Viena: mititeii, cevapcici, etc. Sa ma lase in pace cei care vin cu textul „mititeii – mincare traditionala romaneasca”…

    • Xanaxdu 15/06/2011 at 16:36 #

      A, pardon, au mai lasat in urma turcii si sarmalele, alta ‘mincare tipic romaneasca’ cu care am fost spalati pe creier. Mai mult, in sirba-croata tot ‘sarma’ se cheama (sau ‘dolma’ – numele turcesc). Iarasi, gasesti sarmale si in Ungaria, Bulgaria, fosta Yugoslavie, tot pina la Viena, adica pina unde au ajuns pe vremuri oamenii lui Baiazid…

    • Dollo 16/06/2011 at 08:58 #

      Da, mititeii si sarmalele, se incapataneaza unii sa le considere mancare traditionala romaneasca. Ma rog, traditionale sunt, dar ce mai conteaza cine le-a inventat 🙂
      Si da, am tinut cont de recomandari, daca tot ne potrivim la gusturi, zic sa fie reciproca treaba 🙂 Ajvar n-am mai mancat, ca zacusca mai buna ca aia facuta de mama nu e nicaieri.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.