Zice Hotnews că „Pilotii aparatelor F-16 din echipa Thunderbirds au participat, miercuri, la un show aerian pe aeroportul Mihail Kogalniceanu din Constanta. Acrobatiile realizate de U.S. Air Force Air Demonstration Squadron au impresionat publicul prezent la spectacolul aviatic”.
De fapt mie mi-au atras atenția pozele, care sunt într-adevăr spectaculoase. De câte ori aud despre astfel de spectacole cu tehnică militară evoluată mă gândesc ce trebuie să simtă ai noștri. Cum sunt umiliți de salariile mici, orele de zbor puține și de aparatele vechi pe care se urcă, dar nu sunt siguri c-o să mai și coboare din ele. Și să nu vă închipuiți că numai americanii îi umilesc așa.
Îmi amintesc că după ce am scris articolul ăla în EVZ – în care unii dintre piloții cei mai buni pe care-i mai avea România își puneau speranțele în niște F16 chiar și la mâna a doua – am obținut două genuri de reacții:
– am fost acuzată că promovez interesele acelora care vor să aducă avioanele F16 în România. Evident acuzațiile veneau de la tabăra care voia să aducă alte avioane.
– și că plâng de mila unora care vor musai niște tichii de mărgăritar pentru căpățâna cheală a țărișoarei. Că războaiele moderne sunt economice și informatice și nu mai e nevoie să luptăm nici la baionetă, nici la manșă cu inamicul.
S-ar putea să fie așa, cel puțin în cazul României. Deocamdată ăia care au și avioane bune își cam permit să le și folosească în războaie. Pentru interese economice, evident. România nu e în liga aia, decât cu numele. Sau e pe lista de destinații pentru spectacole aviatice. Un fel de spectacol în care niște copii răsfățați de bani gata le fac în sîc unora de la țară cu jucăriile lor.
Apoi e clar că nu într-o escadrilă de avioane de luptă stă puterea unei țări. Chiar dacă în poze arată bine ce-i drept. Dar știu că atunci când i-am cunoscut pe piloții noștri de vânătoare mi-a plăcut mult de ei. Măcar de dragul lor, poate ar merita să ne luăm și noi două din astea care stau coadă-n coadă 😉
Mai jos aveți articolul meu din EVZ, care evident că nu mai figurează pe minunatul site al ziarului.
***
Top Gun de Fetesti
Pilotii de supersonice din Romania apara glia cu cele mai vechi avioane de lupta din Europa si au cele mai mici salarii din Alianta.
de Dollo 😉
Esti la 10.000 de metri deasupra pamantului. Romania e la picioarele tale si o parcurgi dintr-o privire. Costumul, care te strange in chingi de otel, impiedica sangele sa-ti fuga din creier si sa te lase inert ca o gaina beata.
Ochii ti se dau peste cap si nu-ti mai auzi propriile vorbe. Mana dreapta e pe mansa, stanga strange maneta de gaz ca pe ultimul lucru stabil pe lume. Traiesti o senzatie pe care nici pilotii de supersonice n-o experimenteaza oricand: tocmai depasesti viteza sunetului. Esti intr-un MiG 21 si a venit momentul sa tragi cu putere de maneta de catapultare, ca altfel habar n-ai ce naiba cauti acolo.
Cam asa visezi dupa ce ai fost in vizita la Baza Militara 86 de la Fetesti. Senzatii tari, ceasuri multe de bord, inscrisuri rusesti si comenzi de zbor in engleza, viteza si cuvinte de neinteles pentru cineva care pune prima data piciorul in „tara” pilotilor de vanatoare.
2.800 de dolari ora de zbor
Prietenii de pe liniile comerciale ii ironizeaza: „Cand mai veniti pe la noi sa arati cu MiG-ul?”. Tara isi pune nadejdea in ei, fie in caz de razboi, fie ca sa descurajeze avioanele care ne survoleaza neautorizat spatiul aerian.
Ei au ales sa devina piloti de supersonice pentru ca asta e varful aviatiei in orice tara, si spun ca n-ar da o ora de zbor cu un supersonic pe nimic altceva. Ora aia e cea mai costisitoare din bugetul Armatei romane: costa 2.800 de dolari.
Romania a cumparat ultimele 200 de MiG-uri 21 in anii ‘80. Nu se stie cat or fi costat atunci, dar pilotii sunt siguri ca Nicolae Ceausescu a trimis poporului prieten rus multe vagoane cu unt si cascaval in schimbul uzinelor zburatoare.
Zborul pe ele era la fel de costisitor si inainte de ‘89. Intr-o misiune de maximum o ora si jumatate, un MiG consuma 2,5 tone de combustibil. De aceea, pilotii isi numarau orele de zbor pe degetele de la o mana.
„S-a preferat pregatirea unui segment redus de piloti, pe care sa se puna bazele, iar ei zburau cel mai des. Restul vedeau rar avioanele. Dupa ‘89, cand s-a dat drumul la resurse si la zboruri, au cazut pe capete, pentru ca erau nepregatiti”, recunoaste fostul pilot Vasile Serbanescu.
Situatia nu difera azi. Doar numarul avioanelor s-a injumatatit si sunt oarecum modernizate. Daca vezi cum arata un MiG 21 Lancer nu-ti vine sa crezi ca zboara si poate sa apere glia la nevoie.
Numai casca e 20.000 de dolari
Intrebare de intampinare: „De ce v-a apucat interesul pentru viata noastra? La voi, in ziare, nu aparem decat atunci cand cadem cu MiG-ul”.
Personajului i se spune Capra si se zice ca e unul dintre cei mai experimentati piloti din Romania. E capitan comandor Razvan Moiceanu, are 44 de ani si conduce Escadrila 862 de bombardament a Bazei de la Fetesti. In ziua aceea facea cateva zboruri pentru omologarea unor bombe.
In urma lui, intr-un MiG 21 Lancer cu dubla comanda, a zburat comandantul Bazei 86, comandorul Dan Buciuman, care-i filma bombele lui Capra.
Buciuman pare desprins din filmele americane, nu din cele rusesti, cum m-as fi asteptat. Are doua luni de cand e pe functie si savureaza zborul cu aceeasi placere si pasiune care se citeste in ochii tinerilor abia veniti de la Academie.
Ca sa aflam ceva de la el, ne-am tinut dupa fuzelajul MiG-ului o zi intreaga. Intre zboruri, a impartit o napolitana cu Udai, cainele unitatii (singurul „terorist” de la Fetesti, botezat dupa fiul lui Saddam), si ne-a etalat, zambind in fata gurilor noastre cascate, echipamentul de zbor. Numai casca, facuta special pe capul fiecarui pilot, costa 20.000 de dolari. Comparativ cu „gamela” ruseasca de dinainte de ‘89, casca de azi pare desprinsa din Star Trek.
Diferenta dintre un MiG si un F16
Cand a venit la Baza 86, Buciuman si-a jurat ca nu va ramane nici o zi acolo. In 1986 avea 21 de ani, era tanar absolvent si proaspat tatic, iar baza nu era decat un camp noroios. Ajunsese in armata dintr-o pacaleala.
Taica-su l-a inscris la Liceul Militar in loc de cel de Muzica. Pana atunci facuse pian si vioara, si nimeni n-ar fi crezut ca va ajunge vreodata printre pilotii de top ai Romaniei.
Intre timp s-a ales cu porecla „Ciurul” (scrisa pe ecuson in engleza „Tchurul”, pentru ca astia din NATO nu pricepeau cum se pronunta si-i spuneau „Curul”) si cu dragostea pentru uzinele zburatoare pe care statul socialist le dadea cu zgarcenie pe mana pilotilor selectionati draconic. „Zborul e singurul lucru care te tine pe Baragan. Si oamenii pe care i-am gasit aici”, deapana Tchurul amintiri prin ochi-i de un albastru perfect.
Isi aminteste cu drag de Doru Davidovici, pilotul care i-a fost instructor, si scriitorul care a marcat multe generatii cu cartile lui la limita dintre fictiune si realitate. Ziua in care a cazut Doru a fost aceeasi in care Buciuman iesea pentru prima data singur pe cer.
Cu jena, pun intrebarea despre filmul cu Tom Cruise. Tchurul zice ca a vazut „Top Gun” de 38 de ori. „E un film realist, de propaganda, finantat de US Navy ca sa-si atraga recurti”, explica Buciuman diferenta dintre aviatia romaneasca si cea Aliata, unde si orele de zbor sunt mai multe, si avioanele sunt Falcon 16. Diferenta dintre un MiG 21 si un F16? Ca intre o Dacie si un Volvo.
„Viata scurta si plina de rahat”
In 2012, MiG-urile ies din paine. Pilotii nu stiu ce li se pregateste, spera sa fie niste F16, chiar si la mana a doua. Achizitia unor avioane de lupta pentru o natiune saraca precum Romania pare tichie de margaritar.
Totusi, facem parte dintr-o Alianta si se presupune ca viitoarele noastre avioane vor apara valorile occidentale, nu doar ogoarele patriei.
Pana la iesirea MiG-urilor la pensie, Armata le dramuieste resursele celor o suta de avioane, cat sa le ajunga la cam tot atatia piloti sa se antreneze la mansa reala, nu doar pe simulator.
Viitorul lor e incert, iar ei accepta viata pe termen scurt si prefera sa vorbeasca despre senzatiile neasemuite ale zborului, si mai putin despre neajunsurile pe care le accepta tacit, de dragul meseriei nobile.
In fond, sunt platiti cu doi lei ca sa-si riste viata pe echipamente de sute de milioane de euro. Poate de aceea comandantul Buciuman ne-a spus la plecare ca, daca vrem sa stim cum e viata de pilot de supersonice, sa ne uitam la scarita de la cotetul gainilor. „E scurta si plina de rahat!”.
Generatia Cartoon Network: „Sarbatorim ora de zbor ca pe ziua de nastere”
Viata unui pilot de supersonice in Romania nu are nimic din „Top Gun”. Nici „arma” (numai noi mai zburam pe avioanele inventate in anii ‘50 de Mikoian-Gurevici), nici recompensa materiala.
Ca sa zbori pe cele mai rapide avioane, in Romania locuiesti cu chirie in orasele de provincie, din apropierea celor doua baze ramase (din 16 cate am avut inainte de ‘89), de la Fetesti si Campia Turzii.
Pentru asta mai primesti un spor de 100 de dolari la solda de 200, cat are un pilot proaspat iesit de pe bancile Academiei. Banii nu-ti ajung, dar te mana in lupta idealul maret al zborului. Si astepti sa-ti traiesti idealul. In zadar, pentru ca Armata n-are bani de atata kerosen, cat ar vrea sa zboare tinerii.
„Anul asta n-am zburat decat cinci ore. Se presupune ca suntem viitorul aviatiei romanesti”, se plang la unison cei mai tineri piloti din Baza 86: Vlad Cretu, Dragos Matei si Marin Mihaita. Pilotii batrani le spun „Cartoon Network Generations”, pentru ca au invatat sa piloteze direct pe MiG-urile modernizate, dotate cu computere de bord care le traduc animat datele de zbor.
„Sarbatorim ora de zbor ca pe ziua de nastere, pentru ca se intampla aproape la fel de rar”, glumeste amar Cretu. Tinerii povestesc ca, in 1999, cand au dat la Academie, au fost 600 de candidati si numai 47 au rezistat la proba medicala. La absolvire puteau sa aleaga un post caldut si mai bine platit in Bucuresti, dar vor sa fie „vanatori”.
Din 1989 au fost 22 de accidente cu MiG-uri. 14 piloti au murit. Ultimul MiG s-a facut praf miercuri. In aviatia romaneasca nu s-au schimbat multe dupa ‘89, poate doar terminologia de aplicatii.
Pilotii nostri sunt umiliti de colegii din alte tari. „Am fost la un exercitiu cu piloti din toate tarile. Le-am spus si eu, ca sa ma dau mare, ca am zburat 30 de ore, ca mi se parea ca ma fac de ras daca zic doar 20, cate zburasem efectiv. Si un pilot din Botswana m-a intrebat: „30 de ore pe luna?”. Va dati seama, din Botswana!”, se revolta Mihaita.
Comandantul ii priveste cu intelegere. El insusi, dupa 20 de ani de zbor, a fost umilit de un coleg bulgar care avea diurna dubla si zbura pe un MiG 29. Un pilot francez de supersonic are 9.000 de euro solda. Tchurul are 400.
ce este drept… din caste stiu eu… avioanele de la noi sunt foarte vechi … ceea ce nu reprezinta o siguranta foarte mare pentru piloti nostri.. .care de altfel si ei isi fac grij cand se uita peste hotare si vad ce avioane au vecinii nostri fata de ” rablele” noastre daca imi pot permite sa spun asa ..