Spiritul civic la pensionari

Așteaptă să coboare din autobuz și abia când ajung pe scară strigă la tine că ești nesimțit, că ai făcut gunoi pe jos

Azi am comis o faptă reprobabilă, în autobuzul 133, și am fost sancționată exemplar de opinia publică. Spiritul civic manifestat de un pensionar și soția lui m-a impresionat și mi-a amintit de o întâmplare de demult, când eram tânără și revoluționară, și am refuzat să-i ofer locul unei țigănci cu fuste largi în autobuz. Ea avea un puradel de vreo 5-6 ani, era gălăgioasă și cerea vehement locul în autobuz, că i se cuvenea. Eu ieșisem de la serviciu după 12 ore de muncă și eram cam varză de oboseală, iar când am mai văzut-o așa tupeistă mi-a pierit orice urmă de politețe. Pentru că am refuzat-o pe madama cu fuste colorate și am continuat să stau pe scaun, ea m-a bălăcărit cu spirit civic până a coborât, moment în care m-a scuipat, ca să fie sigură că o țin minte. Am ținut-o. Și pe oamenii din autobuz care nu au reacționat decât prin priviri. Ațintite pe mine.
Întâmplarea de azi însă, total diferită de aia de demult, mi-a arătat că spiritul civic există și la „majoritari”, și sancționează abaterile de la morala comunității la fel de eficient. Doar că e un pic defazat, din cauza spiritului de conservare, mai pronunțat decât ăla civic.
***

Când am plecat de acasă am cules dintr-un copac de pe marginea drumului o piersică verde. Îmi plac fructele verzi încă necoapte, la care n-a apucat să se întărească sâmburele, și pot fi mâncate cu totul. Au un gust mai mult amărui decât acrișor. Problema cu piersicile astea mici e că sunt mai pline de păr decât alea mari. Așa că trebuie curățat la ele mai mult. Ceea ce am și făcut până când a venit mașina.
Când m-am suit în autobuz nu curățasem încă toată piersica, așa că o tot frecam în palmă. După ce am validat cardul mi-am văzut în continuare de piersică, stând în picioare lângă scaunul rezervat bătrânilor și femeilor cu copii în brațe, de lângă prima ușă. Operațiunea era anevoiasă, pentru că trebuia să mă țin de bară cu o mână, iar cu cealaltă nu prea mergea să curăț puful de piersică, așa că la un moment dat m-am lăsat păgubașă. În plus vedeam cum pensionarul de pe scaun se uită insistent la mine, apoi jos pe podea. Unde părul de pe piersica mea se depunea diafan, ca o mătreață, alături de coji de semințe și ceva frimituri de pufuleți de la călătorii dinaintea mea. În fața moșului, pe celălalt scaun rezervat „specialilor”, era o bătrână care mânca un croisant cu rahat, din care îi cădeau frimituri în poală. Sunt de acord, chiar dacă părul de piersică nici nu se vedea pe podea, gestul meu n-a fost chiar ok în context.

Așa că m-am oprit din bărbierit piersica și mi-am văzut de treaba mea, așteptând să cobor ca s-o pot curăța cu ambele mâini. Pensionarul n-a scos un sunet. Trei stații mai târziu, omul s-a ridicat de pe scaunul lui și s-a îndreptat spre ușa de la mijloc, ca să coboare. Pe drum a luat-o de pe scaunul de vis-a-vis pe nevasta-sa, probabil, tot o pensionară revoluționară ca și el. Cei doi au început să discute tare despre nesimțirea mea, și cum nu poți să ai pretenții de la „tinerii din ziua de azi”. Indignarea lor și tonalitatea vocii creșteau pe măsură ce se îndepărtau de mine, iar când distanța dintre noi a fost suficient de mare (ei erau la ușa a doua, eu eram la prima), iar între noi era destulă lume, pensionarul a început să strige:
– Alo, alo, domnișoară, așa faci și acasă cu piersicile?
– Da, poftim, așa face și acasă, dă pe jos puful de piersică, ce nesimțire!, îl susține și nevastă-sa.
Repet, piersica mea stătea necurățată de la prima stație, iar ei nu spuseseră nimic cât au fost lângă mine, ca să mă oprească din gestul reprobabil.
Oamenii din autobuz au început să se sesizeze că doi pensionari urlă ca istericii (oamenii chiar se ambalaseră din cauza piersicuței mele), dar nu pricepeau de unde vine cauza supărării. Nici eu n-am priceput din prima că le cășunase pe mine taman când au ajuns la ușă și nu mai devreme.
El a insistat să mă strige cu „alo, alo”, până când oamenii dintre noi s-au dat la o parte și au făcut un culoar. Când am avut contact vizual moșul s-a manifestat plenar în sfârșit și mi-a aruncat tot disprețul lui, din ușă, în coborâre. Vă dați seama câtă indignare ținuse în el atâtea stații, cât am stat lângă el?!
– Da, să-ți fie rușine, puteai să aștepți să cobori, sau să faci la tine acasă asta, să dai pe jos puful de piersică! A exclamat pensionarul coborând. Apoi a continuat de jos, de pe trotuar, să îmi facă semne cu pumnul și să dea din gură, la geam, cu o determinare demnă de o cauză mai bună.

Cinstit m-am cam simțit prost. Dar nu neapărat pentru puful de piersică dat pe jos (cu care admit că puteam fi mai atentă), ci pentru caricatura asta de spirit civic de care am avut parte. Dacă pensionarul ăla s-a temut de mine –  îmi place să cred că n-am față de bătăușă, deci ce putea să i se întâmple dacă mi-ar fi atras atenția de prima dată? – să ne închipuim oare cum ar fi reacționat omul ăla dacă în locul meu ar fi fost un băiat de cartier? Sau o țigancă cu fuste ca aia care m-a scuipat pe mine că nu i-am oferit locul în autobuz? Sau o gașcă organizată de mâncători de semințe? Sau comunismul….? Mă gândesc că n-ar fi îndrăznit să „atace” nici măcar din ușă. Și ar fi rămas frustrat. Măcar eu i-am oferit ocazia să se răcorească, înjurându-mă de la distanță.

Apoi m-am gândit, oare omul ăla așa de curajos o fi fost toată viața lui?

Etichete: , , ,

10 comentarii la “Spiritul civic la pensionari” Subscribe

  1. Gilbert 08/06/2011 at 01:42 #

    Niste frustrati. Asta sunt. E generatia celor care cred cu tărie că ei „au clădit tara asta” (socialistă) si că, prin urmare, totul li se cuvine. Inclusiv respect neconditionat. Ăstora nu le pasă decât de ei. E generatia lui „ilici”, comunisti până-n vârful unghiilor.

    Dacă tu ai fi fost comunismul, te-ar fi îmbrătisat. Dar asa… 🙂

    • Dollo 08/06/2011 at 08:46 #

      Păi au cam clădit-o, așa cum e. În mare parte le datorăm fix cum e țara acum. Nu că generația noastră ar fi fost mai brează, la capitolul atitudine… dar întotdeauna e mai ușor să te raportezi la înaintași 🙂

  2. mircea 08/06/2011 at 03:27 #

    Epic!
    In tramvai, un tip beat mort, cu un sobolan pe umar, vomita pe picioarele unei babe. Baba, oripilata da drumul la un suvoi de invective, gen: betiv ordinar, imputit, nemernic, tineretul din ziua de azi, etc, etc.
    Betivul asculta ce asculta, iar la un moment raspunde:
    – Doamna, vorbele Dv. ma fac sa-mi fie atit de sila de mine, incit imi vine sa vomit!
    Si mai da un jet pe picioarele babei….
    Vine statia, baba se precipita spre usa. Sobolanul de pe umarul betivului striga dupa ea:
    Auziti doamna: sidaca aveti vreo pisica acasa, spuneti-i sa-mi suga p**a!

    • Dollo 08/06/2011 at 08:42 #

      :)) Tare sobolanul!

  3. Dragos B 08/06/2011 at 09:02 #

    Sa zici „Merci!”. Un pensionar din Piatra Neamt te-ar fi impuscat pe loc. Sau ti-ar fi incendiat masina. Sau otravit pisica.

    Mie-mi place cum intre ’80 si ’90 i-au fugarit pe la cozi la alimente dimineata/seara/noaptea cald/frig/ploaie si nimeni nu zicea nimic iar acum daca la hypermarket ar sta 2-3 minute in plus racnesc imediat sa se mai deschida o casa.

    Sint precum cainii care se caca pe ei de frica in strada dar odata ajunsi dupa gard te latra de mama focului.

    E drept ca nu-s numai oameni in varsta/pensionari.

    • Xanaxdu 08/06/2011 at 10:17 #

      Off topic: nu sint pensionara (mai am vreo 25 de ani pina atunci – daca nu se modifica legile, sa muncim pina murim, ca la chinezi), dar ai adus in discutie un subiect sensibil: uite, si eu ma vexez peste masura cind la supermarket, din 15 case proiectate, functioneaza doar 2-3, ca sa salveze ei costuri. La fel cum ma irita cind la buzile din malluri, unde se cistiga galeti de bani pe metrul patrat, lipseste hirtia de buda, tot asa, ca sa se faca economii

      Nu urlu, ca degeaba as urla, dar acumulez mari frustrari, care risca sa decompenseze la vremea in care voi deveni pensionara (daca am sa o apuc)…

      On topic: din pacate, vad si la parintii mei ca virsta vine cu o acumulare de intoleranta care da pe dinafara pe cind nu te gindesti. Si imi respect parintii, si ii stiu ca nu au fost intotdeauna asa. Motiv pentru care, oricit ma irita uneori, incerc sa am rabdare cu pensionarii, pentru ca ma gindesc ca si eu o sa ajung sa fiu cam la fel de irascibila si antisociala. Chiar si mai deconcertant e faptul ca ma vad DEJA devenind foarte intoleranta la chestii care acum 5-10 ani nu m-ar fi deranjat, mi s-ar fi parut cool, sau poate le faceam eu insami. Asa ca, sa arunce primul piatra ala care…

      • Dollo 08/06/2011 at 10:29 #

        Deh, să știi că aseară și eu tot la mama m-am gândit. Cum ar fi reacționat ea. Cred că nu așa sau mai știi? Pare că totuși frustrările se acumulează și răbufnesc altfel în unii. Prea multă agresivitate gratuită, totuși.

    • Dollo 08/06/2011 at 10:34 #

      Sunt de acord ca la noi curajul se manifestă doar de după gard (nu numai la pensionari), dar și pe mine mă deranjează cozile. Oriunde apar în situații în care n-ar fi cazul. Comparația cu înainte de 89 nu mi se pare potrivită, pentru că oricine ar putea să spună că și pentru a scăpa de umilințele alea s-a schimbat regimul. Firește că nu stătătorii la cozi l-au schimbat, dar avem pretenția ca dacă tot s-a făcut, să beneficiem de schimbare și pe planul ăsta. Așa cum zice și Xanaxdu, până la urmă dacă un hypermarket nu-și permite să țină deschise toate casele, atunci cine naiba își mai permite pe lumea asta? Iar dacă înainte nu cârtea nimeni, acum tocmai atitudinea civică ar fi totuși o soluție de schimbare a mentalității. Eu cel puțin așa mă gândesc. Cu condiția să se afirme când trebuie și cum trebuie 🙂

  4. Daniel 11/06/2011 at 02:14 #

    Daca n-ai gasit si tu nectarine verzi, asa-ti trebuie……. :))))

    • Dollo 11/06/2011 at 09:14 #

      Alea nu cresc pe marginea drumului 😀

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?