Pentru prima dată în viața ei mama a făcut o tartă. Cu căpșuni. A preparat coca „cum scrie la mine în carte”, a făcut crema în care a pus chiar și resturi de nuci tocate (rămase de la colivă), a tăiat căpșunile feliuțe și a băgat totul la cuptor. Un singur lucru a refuzat să pună, pe motiv că „n-am folosit niciodată și nu știu cum se face” – gelatina.
Rezultatul a extaziat-o peste măsură. La prima vedere, după cum se poate vedea și în poză, tarta arată foarte bine. Primul cuțit înfipt în ea a fost și primul semn că totuși din cartea aia a mamei lipsea ceva. Blatul, deși gustos, era prea tare, iar crema, pentru că n-a avut gelatină, s-a fleșcăit și s-a prelins de pe blat. În final tarta a fost mâncată cu lingurița, cu care au fost pescuite din farfurie și căpșunile și crema. În ciuda aspectului trist din farfurie, gustul a fost foarte bun. Tarta aia a fost un eșec tare bun și arătos. Orgolioasă, bucătăreasa a refuzat să divulge rețeta cu probleme. A zis că mai încearcă și ne-o spune când îi iese 🙂
Încercarea asta s-a datorat zilei lui Buni. 86 de ani și o dorință pusă în gând când a suflat în cele 7 lumânări de pe tartă: Ca nepoții ei să-și ierte tatăl. Cândva înainte de moartea ei.
Restul meniului de azi se găsește deja pe blog: ciurperci umplute cu creier și creier pane. Socata a ținut loc de șampanie.
Oaaa !!! Ce bine arata tarta ! =p~