Mă gândeam zilele astea, tot apăsând declanșatorul aparatului foto digital și extaziindu-mă în mediocritatea mea în fața pozelor făcute de mine, ce s-ar întâmpla dacă într-o zi ar dispărea tot ce am făcut noi în ultimii să zicem 10 ani și omenirea ar fi silită să se întoarcă la pozele pe hârtie? Dacă s-ar descoperi la un moment dat, ca în filmele alea SF, că toate computerele, programele, facilitățile astea digitale de care am devenit dependenți în ultimii ani ar avea o eroare fatală și totul ar dispărea într-o zi. Personal mi-ar părea rău mai degrabă de pozele făcute, pentru că sunt singurele amintiri din unele locuri în care m-am simțit bine. Deși trec ani până când ajung să mă mai uit prin ele, dacă ajung.
Pe urmă cred că mi-ar părea rău și de unele articole pe care le-am publicat doar online, nu și pe hârtie de ziar. Deși cele mai multe articole din 1994 încoace nu le am păstrate undeva. Probabil nici nu merită, dar așa, de dragul amintirii…
E, cu gândurile astea în minte am citit azi aici (via IJNet) că un american a inventat lumânarea cu miros de ziar New York Times. Cică miroase a „guaiacwood, cedar, musk, spice, with a powdery note and velvet nuance”, pe românește cică aduce a pagină de ziar mirosind a cerneală neagră de tipar. Mie una nu-mi plăcea mirosul ăla de ziar proaspăt scos din rotativă și mă enerva că cititul însemna să te și murdărești pe mâini de cerneală, dar ce vremuri frumoase am trăit atunci, totuși! A nu se confunda cu mirosul de carte, care e cu totul altceva.
Lumânarea, care evident are dincolo de mesaj și un preț pe măsură – 65 de dolari – se vinde în ediție limitată de 1000 de bucăți și se adresează acelor nostalgici care probabil și-ar dori s-o aprindă în fiecare dimineață la cafea, când deschid… internetul și citesc știrile. Sau pe budă când fac… același lucru 🙂 Bănuiesc că nu are contraindicații explozive.
Sunt interesante comentariile cititorilor la această știre, care spun câte ceva despre moartea printului și peste ocean, nu numai prin Balcanii noștri deprofesionalizați și corupți. Unul zice că la prețul ăsta mai bine cumpără ziarul și-i dă foc, altul comentează că ar trebui ca lumânarea care poartă numele ziarului să miroasă mai degrabă a sângele vărsat în Irak și a minciună.
La Londra am observat, de exemplu, că sunt foarte multe locuri în care găsești ziare gratis. Pe stradă se oferă gratuitele, prin hoteluri sau aeroport se oferă tot gratis cele pe bani. Cred că ziarele sunt printre puținele lucruri care se oferă moka acolo. Și nu sunt subțiri. Au vreo 40-50 de pagini, să tot citești. Politică puțină, în special subiecte sociale, reportaje, sport mult (era turneul de la Wimbledon în fierbere, câștigase Andrew Murray împotriva lui Ljubicic, BBC-ul își dăduse peste cap întregul program de seară ca să transmită în direct meciul), sudoku și rebus. În metrou cititul se împarte cam egal în trei: unii citesc ziarele gratuite, alții cărți în format clasic iar ceilalți în format digital. Sunt și din ăia care nu citesc nimic, dar ascultă muzică la telefonul mobil fără căști. Indieni în special. Și deși m-am tot amăgit până acum cu gândul că ziarele noastre au murit, printre altele, și din cauza abuzului de politică și a faptului că oamenii nu se mai regăsesc în conținutul lor, constat că ele, ziarele, mor pe mapamond, indiferent de conținut. Pur și simplu pentru că oamenii au altceva de făcut în timpul ăsta. De aia revin și zic, oare cum ar fi dacă într-o zi ar muri era asta digitală? M-am gândit pentru ce fel de aromă aș vrea eu să dau 65 de dolari – peste 20 de ani să zicem – ca s-o mai simt când și când. Și zău dacă-mi vine vreuna în cap. Acum. Cine știe ce-o să-mi lipsească până atunci…
Eu sper sa lipseasca nesimtirea, coruptia si favoritismul:)))
Dar tot nu as cumpara o lumanare cu miros de coruptie nici daca ar costa 1 ban:)
Lumanare cu miros de coruptie:)) Misto asta!