Fraților, chiar nu deranjează pe nimeni faptul că orice serviciu de rahat ai vrea să contractezi în țara asta, ești obligat s-o faci pe doi ani minim? Și nu vorbesc de mult lăudatele oferte la care primești chipurile moka un device, ci de orice pârlit de serviciu de telefonie, televiziune, internet sau altceva. Iar partea și mai stupidă pe care nu o s-o înțeleg în veci e că firmele respective nu sunt dispuse să negocieze, deși pot să piardă un client cu ocazia asta.
După cum probabil v-am mai spus sunt fericita clientă a serviciului de televiziune digitală prin satelit, BoomTV. Acum trei ani când am renunțat la cablul de la RCS am dat cu banul: care vine mai repede să instaleze parabolica și recieverul ăla va câștiga fidelitatea mea pe doi ani. Atunci mi se părea normală această cerință pentru că la încheierea abonamentului pe doi ani primeam moka antena și recieverul. Iar dintre cele trei companii existente atunci pe piață Boom s-a mișcat cel mai rapid.
N-au fost probleme mari în cei doi ani, deci la expirarea contractului am sunat să-l prelungesc. Am negociat cu operatoarea de la call center, pe un an, un preț mai mic, pentru anumite programe pe care le voiam. Lucrurile mi s-au părut naturale.
Acum vreo lună primesc o scrisorică de la ei, cum că Romtelecom a preluat firma BoomTV și că am posibilitatea nesperată de a primi un pachet și mai atractiv de servicii, dacă sun la nr… și îmi fac cunoscută opțiunea. După ce am verificat ofertele Romtelecom (Dolce de fapt) pe internet, am sunat ca să optez pentru un pachet similar ca preț cu ce aveam deja, dar cu niște pograme diferite pe alocuri.
Un dudui mi-a spus că se poate numai dacă închei un contract pe doi ani minim cu ei. Adică cu Romtelecom. Păi de ce? Că nu-mi dă nimic în plus, rămân cu aceeași antenă, același reciever, vin doar niște neni de la Dolce și mișcă un pic ligheanul de pe bloc ca să prindă satelitul Romtelecom. Duduiul zice doct:
– păi vă dăm niște programe diferite.
– păi și pe alea le plătesc, nu? Că doar nu mi le dă moka. Deci de ce e musai pe doi ani?
– așa e când schimbați furnizorul, faceți contract cu o altă companie.
– păi compania asta v-a preluat compania voastră, deci e tot un drac, nu vă preia și abonații?
– nu e nicio preluare, e doar un parteneriat. Dacă vreți vă mutați la Romtelecom, pe doi ani, dacă vreți rămâneți la Boom…
– atunci bine, nu mai vreau, la revedere.
După alte câteva zile constat că „parteneriatul Boom-Romtelecom” îmi trimite o factură pe două luni, deși eu eram la zi cu plata. Verific în cont, plătisem. Sun iar la call centerul lor. De data asta o duduie ceva mai înțeleaptă îmi spune că nu am nicio restanță, dar cum luna precedentă fusese prima în care banii s-au dus în contul Romtelecom, după preluarea Boom, la ei au ajuns banii mai greu, și au facturat ca și când aș fi restantă.
Ahaaa, zic, v-am prins, deci e preluare, nu parteneriat! Atunci cum rămâne cu contractul pe doi ani, duduie?
– Păi, zice, așa e regula, pe doi ani sau sunteți liberă să faceți cu oricine altcineva.
– Și de ce, dacă e tot compania aia?
– Așa e regula!
– Și dacă vreau să rămân la Boom așa cum sunt acum?
– Nu aveți cum că acest serviciu se va desființa, deci e neapărat să optați ori pentru Romtelecom, ori să faceți contract cu altcineva.
Am ajuns de unde plecasem. Nu vreau să fac contract pe încă doi ani practic cu aceeași firmă, de vreme ce mi-am plătit cu vârf și îndesat cele două „cadouri”primite la încheierea primului contract. De vreme ce dețin echipamentul necesar recepționării serviciului lor, de ce trebuie să mă mai înrolez pe încă doi ani în armata lor, pentru un serviciu pe care oricum îl voi plăti lunar la valoarea lui? Ba poate chiar mai mult decât merită. N-am de gând să schimb serviciul atâta timp cât e OK, dar mă deranjează de principiu să fiu legată de o companie pentru un număr de ani. Poate mor sau plec din țară sau mă mut, de ce trebuie să îmi creez obligații de care aș putea să scap apoi numai plătind o taxă de penalizare? Pe de altă parte, compania ar avea de câștigat mai mult zic eu, dacă mi-ar face hatârul să încheie cu mine un contract pe o perioadă rezonabil mai mică. Probabil aș fi clienta lor și zece ani de acum în colo, dar liber consimțit, nu cu de-a sila. Oare chiar gândesc ilogic?
Practic nu există alternative, indiferent la ce altă companie aș apela mi-ar cere să fac abonament pe doi ani minim. Ideea de a renunța la televizor pare una atractivă, numai așa, de-a dracu, ca să nu fac abonament cu niciunii din rechinii ăștia care sunt pe piață și denotă un profund dispreț față de orice client. Și da, atitudinea asta de Gică contra mi se trage de la Orange. Fie-i țărâna ușoară!
si noi ne-am enervat pe tema asta: clientul nu poate niciodata sa negocieze un contract. Ori e ca ei ori nu mai e deloc. Noi am incercat cu Vodafone negociere (voiam internet 3g si doream ca in cazul in care viteza era mai mica decat un minim acceptabil, sa putem rezilia; ei nu si nu, ca trebuie contract pe 2 ani; daca nu incheiam contract nu puteam testa serviciul, iar noi doream o simpla testare :)) nu au vrut ca noi, asa ca ne-am aranjat cu Orange, cu care tot prost a iesit in the end…
Ma gandesc sa facem o asociatie a consumatorilor care nu mai vor sa fie fraieri. Cred că am fi chiar mai mulți decât ăia din Partidul poporului al lui DDD
Renunta la televizor. Iti va schimba viata…
Primele 30 de zile sunt grele.
Deci e mai ușor ca la alcool sau droguri 🙂
Am renuntat de 6 ani la TV. Dupa un timp, senzatia a fost de deconstipare mentala.
P.S. din punct de vedere economic, telespectatorii sunt ceea ce vand televiziunile, audienta = produsul.
Eu am renuntat la televizor din 2001, de cand am inceput facultatea. Cand e vorba sa vad filme sau seriale (mai ales SF – sunt un pasionat al genului) le iau de pe internet sau ma uit online. Platesc un abonament de 2 Euro pe luna + TVA la http://www.serialepenet.ro si ma pot uita 24 de ore din 24 la orice serial au pe site timp de o luna iar streaming-ul merge super bine (cel putin in cazul meu). Dupa asta, daca vreau sa continui, mai platesc o luna de abonament. Plata se face prin SMS. Fara contract, fara obligatii. Sunt clientul lor de mai bine de 10 luni si planuiesc sa continui 🙂
eu am trait fara tv vreo 4 luni. n-am murit, n-am intrat in sevraj, n-am luat-o pe campii, nu m-am alienat, eram bine merci. de ce-oi fi instalat eu cablu nu prea inteleg acum. dar n-aveam nici net. cred c-am recititi juma’ de biblioteca atunci. nu mai aveam ce citi/reciti. cred ca d-asta am pus cablu.
Pai daca dai lunar cate 5-6 euro (pretul abonamentului TV) pe o carte tot iesi mai castigat. Ma rog, cartile bune sunt mai scumpe, dar eventual strangi abonamentul pe cateva luni 🙂
…Exista biblioteci publice unde poti sa-ti faci abonament si cred ca e mai ieftin.
chiar gratis
Din cate imi amintesc eu, la UPC nu am semnat cu perioada minima. Chiar evit asa ceva cu orice pret.
De mirare, pentru ca mama are UPC si a avut si perioada minima. Oricum la mine in bloc nu e, asa ca…
Asta îmi aduce aminte de niste statistici vânturate cu ceva ani în urmă si care evidentiau nivelul de primitivism al societătii noastre în privinta nus’ cărui grad de penetrare… Parcă de internet ori teveu ori telefonie era vorba. Sau poate toate la un loc. Cert e că tot ultimii în Europa eram…
La Internet, ca la telefonie suntem campioni. Mai multe abonamente de telefonie mobila decat locuitori…
Citisem pe Softpedia că se poate rezilia un contract pe 2 ani chiar şi înainte de vreme, fără penalităţi. Servicii nelivrate nu se pot plăti anticipat – iar taxa de reziliere exact asta e. Notifici frumos furnizorul că nu le mai doreşti serviciile şi discuţia s-a terminat, ei nu pot cere bani pe lunile rămase.
Acu’ n-aş şti să-ţi zic şi dacă în practică a funcţionat cuiva …
Incearca sa vezi, sau citeste saga mea cu Orange. Una e legea si cu totul alta realitatea.
Absolut peste tot e la fel.
Ba la unii îți fac prelungirea de contract automat; de pildă la UPC. După un an (că pe atât am semnat) și un pic m-am dus să renunț la ei și am aflat că s-a prelungit automat contractul cu încă un an. ?????
Iar la RDS, orice ai modifica la contract, îl resemnezi pe încă doi ani obligatoriu.
Cred că mai simplu să îți iei abonamente din alea la TV pe net…