Cum se construiește în România

Am avut mai demult un serial cu tema asta în paginile de București din EVZ. Ne concentram pe București pentru că aici erau țepele mai înalte și mai adânci. Dacă vă întrebați care a fost succesul serialului, ei bine zero barat. N-am reușit să demolăm nicio clădire. Nici să știrbim vreo popularitate a celor implicați. A fost cazul clasic de „câinii latră, caravana trece”. Rețeta era simplă și de succes: chiar dacă nu ai autorizație e suficient să te apuci, că după ce termini nu te mai demolează nimeni. Deși are legislație, România nu are și precedente care să o impună, mai exact niște clădiri demolate cu pompă, ca exemplu. Are doar autorități slabe care preferă să găsească scuze decât să acționeze. Și nu, nu toți sunt mânjiți, unii pur și simplu sunt proști sau nu le pasă.

Un exemplu care pe mine m-a umplut de nervi la vremea aia și de frustrare, și de la care am început să-l urăsc pe Onțanu, îl găsiți încă în EVZ, aici. Am scris timp de un an de zile despre cum unul construia vreo trei blocuri ilegal în sectorul 2 și n-am reușit să-l stopăm în niciun fel. Deși am început de când construcțiile erau la nivel de groapă pentru fundație. De atunci datează și cea mai absurdă explicație pe care am primit-o eu vreodată în cariera mea de ziarist, de la o autoritate. Șeful serviciului de inspecții din Primăria Capitalei, după ce l-am sesizat și i-am zis că încă mai poate să acționeze, să-i dea amendă ăluia și să-i interzică să mai construiască, și după ce el s-a dus la fața locului și a văzut groapa, mi-a spus așa: „I-am dat amendă și am dispus intrarea în legalitate. Vă dați seama câta groapa e acolo? De unde să iau eu atâta pământ ca s-o astup?”. Asta în condițiile în care legea spune că poate fi obligat contravenientul să aducă terenul la starea inițială.

Mi-am amintit toate astea aseară, când am auzit-o la știri pe una care exprima punctul de vedere al Millenium Building – aka Cathedral Plaza, adică ditamai clădirea construită peste catedrala Sf Iosif. Se dăduse ieri decizia finală a unei instanțe din Suceava (după șase ani de procese au ajuns tocmai acolo) care spune că până la urmă Arhiepiscopia Catolică ar avea dreptate, și că acea clădire n-ar fi trebuit construită. Iar Episcopul Ioan Robu cerea imperios demolarea clădirii, pentru că e construită ilegal. Duduia purtătoare de cuvânt a firmei care a construit clădirea a slobozit așa o replică interesantă, din categoria celor absurde găsite de inspectorii de la primărie: „decizia instanței e tardivă. Clădirea a fost intabulată și e deja vândută altei firme”. Păi cum să intabulezi o clădire în litigiu, a cărei autorizație de construcție e incertă? Și cine cumpără o clădire cu asemenea scandal în jur?

Ei bine, întrebările astea au niște răspunsuri la fel de logice. Ca să se ajungă aici a fost nevoie de complicitatea multora: de la acordul inițial al episcopului Robu, care solicita în schimbul acordului un etaj din viitoarea construcție, până la interesele mai puțin evidente, dar existente, ale primarilor care și-au legat numele într-un fel sau altul de această clădire: Băsescu, Videanu, Chiliman, Gherasim. Să amintim doar că Videanu era la un moment dat asociat într-o firmă cu patronul de la Bog’Art, firma care construia clădirea. Plus un ministru al culturii (Caramitru) care a avizat construcția sau cel puțin un secretar de stat de la culte (Lemeni), pus pe funcție de Biserica Ortodoxă, deci căruia i se cam rupea de concurența catolică, și alte câteva instanțe pe la care a trecut procesul și care au dat dreptate câteodată constructorului, câteodată bisericii.

O clădire de 22 de etaje nu se poate face fără tot ajutorul ăsta, de aceea e imposibil de crezut că se va putea demola. Nu atâta vreme cât împotriva ei nu mai e acum decât un singur nume din lista inițială: episcopul Robu, care zice că și-ar fi retras acordul dat în 2001 când a înțeles că imobilul va avea 22 de etaje, nu doar 75 de metri cât era în proiect. Gurile rele zic că și-ar fi retras acordul pentru că voia și el mai multe etaje și nu le-a primit, dar ce mai contează acum? Important e că atunci când a solicitat și primit un etaj nu se îngrijora în privința pericolului care va sta în coasta catedralei, un monument istoric șubrezit de ani care ar putea să cadă la un cutremur de 5 grade.

În concluzie, dacă ar fi să pariem pe un deznodământ al acestei povești eu aș pune banii pe clădire, nu pe biserică. Dacă ar mai fi nevoie de un motiv să zicem că ar conta și faptul că nu e o biserică ortodoxă, iar noi, se știe, suntem o țară cu puternice valori ortodoxe… Iar Biserica Catolică nu va putea să aibă niciodată atâta influență în România câtă are Preafericitul asupra politicienilor, și nici câtă șpagă or fi dat ăștia care au făcut clădirea.

A nu se uita nici exemplul aproape tras la indigo cu clădirea construită pe gardul Bisericii Armenești, pentru care Varujan Vosganian a făcut valuri mari până când constructorul a „despăgubit” biserica pentru crăpăturile cauzate de noua construcție. Acum clădirea aia zace nefolosită pentru că a luat foc, misterios, într-o noapte, și pompierii au fost neputincioși în fața situației, deoarece (ce chestie!), clădirea nu avea avizele la zi de la pompieri 😉 Bine că le avea de la Dumnezeul armenilor …

Tags: biserica, Biserica catolica, Bucuresti, Cathedral Plaza, constructii ilegale, Episcopul Robu, Ontanu, primarie