Dacă vreți să vă dați pe spate oaspeții

Îi duceți la KOPEL’S. E un restaurant în care deși nu primești meniu când te așezi la masă, pleci și sătul, și satisfăcut, și o leacă uimit că se poate.

Știți genul ăla de cârciumă în care proprietarul gătește, te servește, și eventual îți mai și cântă, ca să te simți bine la el acasă? Sunt prin Italia și Spania. La noi, deși nu le îngrădește nimeni imaginația, prea puțini au depășit stadiul invariabilei fripturi cu cartofi prăjiți, a salatei bulgărești și al papanașilor reîncălziți, cu Finetti.

Ei bine, Kopel, pe numele lui Viorel Copolovici, are aerul ăla proaspăt dat de entuziasmul pe care românii îl pierd de regulă când se apucă să facă ceva. Poate pentru că are și altceva în sânge decât defetismul ăsta românesc, Copolovici nu s-a plictisit încă să hrănească lumea cu mâna lui. După ce le-a dat corporatiștilor Prânzul din caserolă, s-a gândit el că pasul următor ar fi să-i aducă pe oameni la masa lui. După cum povestește el, restaurantul s-a născut firesc. Îmi închipui că n-a fost și ușor. Dacă ne gândim numai la respectarea tuturor standardelor, regulilor, autorizațiilor și avizelor cu care te „ajută” statul când e să-ți faci o firmă. Dar omul a răzbit.

Am fost la el împreună cu un prieten care a trăit în ultimii 20 de ani în străinătate. A văzut multe, a mâncat multe, și a învățat, în ultimul an de când lucrează pe proiecte europene p-aci, să nu mai aibă prea multe așteptări de la români. Ei bine, Copolovici l-a dat pe spate. Deși am mers în câteva cârciumi cu prietenul ăsta, niciodată nu l-am văzut așa entuziasmat. Iar asta m-a bucurat și m-a făcut și pe mine să mă simt un pic așa, mândră, prin asociere 🙂 Ca fostă colegă de facultate cu Copolovici, de la care nu aveam nicio așteptare în materie de presă, cum nu aveam nici de la mine. Dar uite că spre deosebire de noi ăia mulți care am învățat ce e aceea comunicare atunci, în anii 90, Copolovici a știut în final și la ce s-o folosească bine. Pentru că jumătate din senzația de bine pe care o ai la Kopel se datorează faptului că omul ăsta chiar știe să-ți vorbească despre mâncare. Cealaltă jumătate stă, totuși în gustul ei bun.

Nu vă așteptați la ținute savante, șervete scrobite îndoite pe braț sau vreo servire de 5 stele. Dar așteptați-vă la un tip bine hrănit, îmbrăcat lejer, cu un zâmbet nici prea larg, nici prea meschin, și cu un carnețel în mână, întrebându-vă ce ați vrea să mâncați din ce a gătit el în ziua aia. Eu am ales niște scoici în sos de vin cu o idee de usturoi, ca aperitiv, apoi niște creveți făcuți cu cinci feluri de sosuri, cu orez și legume. Pentru că în fiecare vineri Copolovici întinde plasa și prinde niște fructe de mare aduse direct din Grecia. Apoi te îmbie pe Twitter, sugerând ce are de gând să le facă lighioanelor care se zbat ca în Mediterana, la el în bucătărie .

Prietenii mei au decis să-i dea o șansă unui mușchi de vită fraged și bine pătruns, cu cartofi wedges trecuți printr-o combinație de condimente preparate în bucătăria lui Copolovici. Tot acolo s-a copt și tarta cu brânză, specialitatea bucătarului, care a convins și ultima papilă gustativă rămasă sceptică prin zonă.

Am avut cu mine doi oameni greu de mulțumit la masă, care nu mai conteneau cu mirările și mulțumirile. Și care n-au făcut ochii mari la nota de plată. Deh, fructele de mare proaspete sunt scumpe, iar vinul roșu franțuzesc frăgezește friptura de vită și subțiază portofelul 😉 Iar asta se întâmplă atunci când omul face ceva de plăcere, cu pasiune. Se simte de ambele părți ale mesei. Pe strada Sirenelor 87, chiar în spatele Poștei Puișor, aia de peste drum de Hotel Mariott.

Etichete: bucatarie, Kopel, mancare, restaurant, Viorel Copolovici