Dacă vreți să vă dați pe spate oaspeții

Îi duceți la KOPEL’S. E un restaurant în care deși nu primești meniu când te așezi la masă, pleci și sătul, și satisfăcut, și o leacă uimit că se poate.

Știți genul ăla de cârciumă în care proprietarul gătește, te servește, și eventual îți mai și cântă, ca să te simți bine la el acasă? Sunt prin Italia și Spania. La noi, deși nu le îngrădește nimeni imaginația, prea puțini au depășit stadiul invariabilei fripturi cu cartofi prăjiți, a salatei bulgărești și al papanașilor reîncălziți, cu Finetti.

Ei bine, Kopel, pe numele lui Viorel Copolovici, are aerul ăla proaspăt dat de entuziasmul pe care românii îl pierd de regulă când se apucă să facă ceva. Poate pentru că are și altceva în sânge decât defetismul ăsta românesc, Copolovici nu s-a plictisit încă să hrănească lumea cu mâna lui. După ce le-a dat corporatiștilor Prânzul din caserolă, s-a gândit el că pasul următor ar fi să-i aducă pe oameni la masa lui. După cum povestește el, restaurantul s-a născut firesc. Îmi închipui că n-a fost și ușor. Dacă ne gândim numai la respectarea tuturor standardelor, regulilor, autorizațiilor și avizelor cu care te „ajută” statul când e să-ți faci o firmă. Dar omul a răzbit.

Am fost la el împreună cu un prieten care a trăit în ultimii 20 de ani în străinătate. A văzut multe, a mâncat multe, și a învățat, în ultimul an de când lucrează pe proiecte europene p-aci, să nu mai aibă prea multe așteptări de la români. Ei bine, Copolovici l-a dat pe spate. Deși am mers în câteva cârciumi cu prietenul ăsta, niciodată nu l-am văzut așa entuziasmat. Iar asta m-a bucurat și m-a făcut și pe mine să mă simt un pic așa, mândră, prin asociere 🙂 Ca fostă colegă de facultate cu Copolovici, de la care nu aveam nicio așteptare în materie de presă, cum nu aveam nici de la mine. Dar uite că spre deosebire de noi ăia mulți care am învățat ce e aceea comunicare atunci, în anii 90, Copolovici a știut în final și la ce s-o folosească bine. Pentru că jumătate din senzația de bine pe care o ai la Kopel se datorează faptului că omul ăsta chiar știe să-ți vorbească despre mâncare. Cealaltă jumătate stă, totuși în gustul ei bun.

Nu vă așteptați la ținute savante, șervete scrobite îndoite pe braț sau vreo servire de 5 stele. Dar așteptați-vă la un tip bine hrănit, îmbrăcat lejer, cu un zâmbet nici prea larg, nici prea meschin, și cu un carnețel în mână, întrebându-vă ce ați vrea să mâncați din ce a gătit el în ziua aia. Eu am ales niște scoici în sos de vin cu o idee de usturoi, ca aperitiv, apoi niște creveți făcuți cu cinci feluri de sosuri, cu orez și legume. Pentru că în fiecare vineri Copolovici întinde plasa și prinde niște fructe de mare aduse direct din Grecia. Apoi te îmbie pe Twitter, sugerând ce are de gând să le facă lighioanelor care se zbat ca în Mediterana, la el în bucătărie .

Prietenii mei au decis să-i dea o șansă unui mușchi de vită fraged și bine pătruns, cu cartofi wedges trecuți printr-o combinație de condimente preparate în bucătăria lui Copolovici. Tot acolo s-a copt și tarta cu brânză, specialitatea bucătarului, care a convins și ultima papilă gustativă rămasă sceptică prin zonă.

Am avut cu mine doi oameni greu de mulțumit la masă, care nu mai conteneau cu mirările și mulțumirile. Și care n-au făcut ochii mari la nota de plată. Deh, fructele de mare proaspete sunt scumpe, iar vinul roșu franțuzesc frăgezește friptura de vită și subțiază portofelul 😉 Iar asta se întâmplă atunci când omul face ceva de plăcere, cu pasiune. Se simte de ambele părți ale mesei. Pe strada Sirenelor 87, chiar în spatele Poștei Puișor, aia de peste drum de Hotel Mariott.

Etichete: , , , ,

2 comentarii la “Dacă vreți să vă dați pe spate oaspeții” Subscribe

  1. Diana 24/07/2011 at 23:08 #

    La poza aia cu creveții… mai că aș merge acolo și acuma. 😆

  2. Lucia 25/12/2012 at 21:09 #

    Interesant…o fi ruda cu François Copé? ca si pe taica-su, cand a plecat din Romania, tot asa il chema…ma rog, Copelovici. Dar prea seamana!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.